Ministerul Educaţiei continuă să servească duşuri reci elevilor şi cadrelor didactice operând schimbări, retractându-şi promisiunile şi venind cu altele noi. După dezastrul de la Bacalaureat, penultimul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţa, chiar înaintea începerii anului şcolar, o mică reformă şi promitea că elevii anului terminal de liceu vor putea opta şi pentru un Bacalaureat profesional. Între timp, alegerile au trecut, ministrul s-a schimbat şi noua formă de Bacalaureat nu mai este de actualitate. Pentru moment. Istoria recentă a demonstrat că în materie de învăţământ schimbările pot surveni în orice moment cu generaţii de elevi pe post de cobai.
Proaspăt instalat la cârma ministerului, Remus Procopie a recunoscut, într-un interviu acordat agenţiei Agerpress, că în această vară Bacalaureatul va fi organizat la fel ca în 2012, dacă nu va exista o hotârâre a Parlamentului care să modifice Legea educaţiei: "Pe actualul cadru legislativ organizăm examenul de bacalaureat exact ca în 2012. Dacă Parlamentul va introduce această opţiune, pentru că atenţie bacalaureatul profesional nu presupune modificarea modalităţii de susţinere a examenului aşa cum este prevăzut acum, ci înseamnă adăugarea unei opţiuni, dacă Parlamentul va introduce această opţiune în timp util şi va fi fezabil să oferim această opţiune absolvenţilor de liceu evident că o vom face. Trebuie să vedem decizia Parlamentului. În momentul de faţă pe agenda Guvernului nu există un act normativ de tip ordonanţă de urgenţă care să reglementeze bacalaureatul profesional". Trebuie precizat că Bacalaureatul profesional nu va permite urmarea studiilor universitare, cei care vor obţine o astfel de diplomă având o singură opţiune: să intre pe piaţa muncii.
Cum rezultatele la Bacalaureat au reprezentat o temă de campanie politică, guvernarea PDL fiind făcută direct răspunzătoare pentru promovabilitatea redusă, au apărut deja zvonuri că anul acesta examenul va fi ceva mai " relaxat". Un lucru este cert, camerele de supraveghere nu vor fi scoase din săli, dar ministrul admite că subiectele ar trebui să fie calibrate pentru nivelul actual al elevilor de liceu: "Camerele de supraveghere rămân, pentru că ele sunt prevăzute în metodologia aprobată în luna septembrie şi am încălca legea dacă am schimba metodologia în luna ianuarie. Ca ministru vă spun că un examen naţional de evaluare nu este o olimpiadă, nu este o competiţie. Un examen naţional de evaluare este unul în care trebuie să afli care este nivelul de pregătire a elevilor la un anumit moment în parcursul lor educaţional. O olimpiadă este competiţie. Acolo trebuie să ai subiecte de un alt tip"
În septembrie 2012, înaintea începerii anului şcolar, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţa că Bacalaureatul profesional se poate aplica din 2013: "Am gândit să îi adăugăm bacalaureatului o componentă privind bacalaureatul profesional, care nu dă drept de acces pe învăţământul superior, dar dă drept pe piaţa muncii. Dacă cineva a optat într-o sesiune numai pentru bacalaureatul profesional şi dacă peste o sesiune se răzgândeşte şi vrea în învăţământul superior, dă diferenţa şi poate să îşi continue cariera profesională. Examenul acesta nu schimbă conţinutul programei pe care ei au parcurs-o pe timpul anilor de liceu. Ca urmare, nu venim prin această formă de examen cu elemente în plus, pe care elevii nu le-au făcut la clasă, ci doar adăugăm o fomă în sprijinul celor care se orientează spre piaţa muncii". Conducerea ministerului anunţa atunci că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale. Pentru elevii clasei a XII-a numărătoarea inversă a început, orice decizie putând bulversa şi mai tare un sistem care evident are probleme, iar incertitudinea întreţinută de declaraţii ambigue legate de posibile modificări nu face decât să adâncească această stare de fapt.