Salariaţii Băncii Centrale Europene protestează

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2009

Circa 500 de salariaţi ai Băncii Centrale Europene (BCE) au manifestat ieri, la Frankfurt, criticând "deficitul democratic" din instituţie, relatează agenţia AFP, citată de NewsIn.

Manifestanţii, purtând umbrele albastre, în culorile drapelului Uniunii Europene şi ale sindicatului IPSO, singurul recunoscut de BCE, s-au adunat în faţa Euro-Tower, turnul care adăposteşte banca, în plin centrul capitalei financiare germane. Protestul a avut loc în timpul pauzei de prânz.

"Există un deficit democratic în această instituţie", a afirmat Adrian Petty, preşedintele IPSO, care susţine că reprezintă aproape 40% din cei 1.400 de angajaţi permanenţi ai BCE.

"Relaţia dintre bancă şi personal este dezechilibrată. Nu există negocieri cu conducerea, nu există convenţie colectivă", a precizat Emmanuel Larue, preşedintele "Consiliului personalului" BCE şi vicepreşedinte al IPSO. Acesta a denunţat în special statutul aparte ale BCE, diferit de al altor instituţii europene, care îi permite să folosească reguli de angajare mai flexibile.

"Schimbarea unilaterală (fără negocieri cu salariaţii) a termenilor contractelor salariaţilor, aşa cum face BCE, nu este compatibilă cu dreptul european", a spus unul dintre manifestanţi, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Intenţia BCE de a reforma sistemul pensiilor salariaţilor săi suscită o deosebită îngrijorare în rândul sindicatului, ca şi contractele cu durată determinată devenite regulă în instituţie începând din 2003, potrivit IPSO.

BCE a redus dobânda

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus, ieri, dobânda cheie cu 0,25%, la nivelul minim istoric de 1,25%. Analiştii estimau o reducere mai mare, cu 0,50%, până la 1%.

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat că instituţia este gata să recurgă la o nouă diminuare a dobânzii. "Nu exclud că am putea reduce, cu măsură, nivelul actual al dobânzii", a precizat Trichet.

Acesta a fost cea de-a şasea micşorare a dobânzii de referinţă adoptată de BCE din octombrie 2008 până în prezent. În condiţiile în care BCE este reticentă să practice o dobândă de referinţă zero, aşa cum fac banca centrală americană şi cea niponă, majoritatea analiştilor apreciază că instituţia de la Frankfurt ar urma să se oprească la nivelul de 1%.

După anunţul privind decizia BCE, euro s-a apreciat faţă de moneda americană, înregistrând un curs de 1,3469 dolari, faţă de 1,3249 dolari în ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb