SAPE a depus o ofertă pentru a prelua activele CEZ

B.D.
Companii / 5 decembrie 2019

SAPE a depus o ofertă pentru a prelua activele CEZ

Alţi ofertanţi ar putea fi Electrica şi Hidroelectrica, potrivit surselor

Societatea pentru Administrarea Participaţiilor în Energie (SAPE), companie cu acţionariat de stat, a depus o ofertă pentru preluarea activelor CEZ, potrivit unor surse citate de Economica.net. Alţi ofertanţi ar putea fi Electrica şi Hidroelectrica.

SAPE a depus, la începutul acestei săptămâni, o ofertă neangajantă pentru a achiziţiona activele companiei cehe CEZ din România, care sunt scoase la vânzare. Şi Grupul energetic european MET este interesat de achiziţia de active ale CEZ România, în special a parcului eolian de la Fântânele-Cogealac, şi a trimis o scrisoare neangajantă în acest sens către compania cehă, a declarat, joi, Petre Stroe, directorul general al MET Energy România, într-o întâlnire cu presa.

Petre Stroe a declarat: "Suntem interesaţi de activele CEZ, în special de parcul eolian. Am depus, ca multă lume, scrisoare neangajantă, dar sunt mulţi paşi de parcurs anul viitor. Vrem să facem o analiză a ceea ce înseamnă achiziţia unui parc eolian deja construit sau unul cu tehnologie nouă, la care se poate adăuga o capacitate de cogenerare, pe gaz".

În opinia sa, soluţia o reprezintă realizarea de centrale pe gaz de putere medie şi mare. El a explicat că în România ar trebui să se construiască 40-45 de centrale pe gaze, în cogenerare. "Cred că ar fi nevoie de circa 40-45 de astfel de centrale în toată ţara, cu putere de 50-100 de MW fiecare", a continuat el. Compania cehă CEZ a anunţat vara trecută că scoate la vânzare activele din România şi alte state din regiune, pentru a se concentra pe investiţii în ţara-mamă. CEZ deţine în România sistemul de distribuţie a energiei din Oltenia şi parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, cel mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere de 600 de MW.

SAPE ar fi depus oferta neangajantă luni, 2 decembrie, potrivit Economica.net. Dacă oferta SAPE va fi acceptată, atunci se va intra în a faza următoare a negocierilor cu grupul ceh. Compania statului român ar fi despus oferte pentru fiecare din activele CEZ, în diverse combinaţii, conform surselor noastre: distribuţia din zona Olteniei, firma de furnizare, parcurile eoliene de la Fântânele-Cogealac din Dobrogea. SAPE este companie controlată 100% de statul roman, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Anunţuri oficiale pe această temă nu pot fi făcute de companii, pentru că, de la demararea procesului de vânzare, există acorduri de confidenţialitate semnate între companiile care au trimis scrisori de intenţie (după momentul manifestării interesului) şi compania cehă.

Ca atare, ar putea apărea un consorţiu românesc, dacă ofertele companiilor româneşti vor fi acceptate şi se va trece în etapa următoare. Scrisori de intenţie pentru achiziţia activelor CEZ din România au despus cel puţin alte două companii româneşti: Hidroelectrica (informaţia a fost făcută publică chiar de directorul companiei, Bogdan Badea) şi Electrica (informaţie din surse, dar directorul companiei, Corina Popescu, a spus în repetate rânduri că firma este interesată de această tranzacţie). Aşadar, este posibil ca ambele companii să fi mers deja mai departe şi să fi depus oferte neangajante-informaţiil din piaţă dau ca sigură depunerea, dar acestea nu au putut fi confirmate. Hidroelectrica este cel mai mare producător de electricitate al ţării, controlat 80% de stat, iar Electrica este una dintre cele mai mari firme de distribuţie şi furnizare, privatizată recent prin Bursă, dar la care statul este cel mai mare acţionar. CEZ a anunţat că scoate la vânzare distribuţia de energie electrică din Oltenia, parcul eolian din Dobrogea (circa 600 MW, cel mai mare parc eolian de uscat din Europa), firma de furnizare, care are 1,4 milioane de clienţi, şi microhidrocentralele din zona Reşiţa (patru la număr, 22 MW putere instalată).

Peste 30 de potenţiali cumpărători şi-au manifestat interesul pentru a cumpăra activele de la noi, a anunţat grupul ceh pe 12 noiembrie, într-un comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb