Cristian Săpunaru, căpitanul Rapidului, şi-a prelungit contractul pe încă un sezon, urmând a juca pentru gruparea bucureşteană cel puţin până în vara anului 2024.
În vârstă de 39 de ani, Cristian Săpunaru este jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul Rapidului, 164, reuşind să înscrie 14 goluri.
"Sunt foarte fericit că voi mai juca încă un an în tricoul Rapidului, clubul pe care îl iubesc, şi mai ales în faţa celor mai frumoşi suporteri din România. Sper ca împreună să ducem Rapidul în fruntea fotbalului românesc, acolo unde îi este locul", a declarat el, potrivit fcrapid.ro.
Crescut în galerie, Săpunaru a venit la Rapid de la FC Naţional în 2006 şi a debutat într-o partidă cu Sliema Wanderers, din preliminariile Cupei UEFA, câştigată cu 5-0. După două sezoane în Giuleşti, fundaşul a fost transferat la FC Porto, cu care a câştigat Liga Europa, de trei ori titlul de campion al Portugaliei, două Cupe şi patru Supercupe ale Portugaliei.
A urmat transferul în Spania, unde a evoluat în LaLiga pentru Elche şi Real Zaragoza, apoi s-a întors în ţară, unde a jucat o finală de Cupa României cu Astra Giurgiu, după un sezon la Pandurii Târgu Jiu.
După o aventură în Turcia, la Kayserispor şi Denizlispor, Săpunaru a revenit la Rapid, în vara anului 2021.