Piaţa imobiliară din întreaga ţară, inclusiv cea din Ardeal, trece, în acest an, printr-un moment unic. Tranzacţiile cu locuinţe noi şi vechi au scăzut dramatic, în special în această vară, dar au crescut extraordinar de mult închirierile. Agenţii imobiliari susţin că băncile nu mai acordă credite ipotecare atât de uşor ca în 2007 din cauza crizei financiare internaţionale. Nici împrumuturile acordate cumpărătorilor eligibili nu mai sunt la acelaşi nivel. Unii experţi imobiliari susţin că băncile şi-au reevaluat riscurile şi nu acordă credite mai mari de 50% din valoarea locuinţelor. Şi dezvoltatorii se confruntă cu probleme de finanţare.
Potrivit revistei BURSA CONSTRUCŢIILOR, proprietarii care sperau să-şi vândă locuinţele în acest an pe sume frumuşele s-au trezit că nu le mai plăteşte nimeni preţul solicitat. Ca să nu piardă bani şi sperând că piaţa se va revigora în toamnă sau anul viitor, multe apartamente au fost retrase de la vânzare şi ofertate spre închiriere. Aşa se face că, pentru prima oară în ultimii ani, oferta de chirii este deosebit de mare şi de variată, tranzacţiile au înflorit, iar chiriaşii sunt mulţumiţi că au de unde alege, în special în marile oraşe, cu centre universitare.
Contextul de piaţă este cel puţin unul curios, arată revista BURSA CONSTRUCŢIILOR. Cererea de locuinţe rămâne în continuare enormă. Dar numai o parte mică din cumpărători poate fi creditată de bănci. Astfel, locuinţele scoase la vânzare depăşesc cu mult cererea solvabilă. Mulţi proprietari de apartamente vechi au lăsat din preţuri în speranţa că pot vinde rapid.
Chiar şi aşa, tranzacţiile se încheie greu, pentru că şi cumpărătorii aşteaptă noi ieftiniri. Nici terenurile nu se mai vând pentru că au ajuns la cotaţii foarte ridicate. Preţurile au stagnat în cursul acestui an, după ascensiunea puternică din 2007.
Clujul face o figură aparte pe piaţa imobiliară din Transilvania. S-au construit enorm de multe apartamente şi vile noi în ultimii trei ani, iar cumpărătorii aveau de unde alege şi îşi permiteau să facă nazuri încă de anul trecut (când tranzacţiile au cunoscut o evoluţie foarte bună). Acum piaţa clujeană a intrat într-un blocaj, multe din apartamentele noi stau goale sau nefinisate din lipsa cumpărătorilor sau a finanţării. La finele verii, agenţii imobiliari clujeni nu semnalaseră scăderi de preţuri. Proprietarii încă nu erau hotărâţi să facă acest pas în speranţa că toamna va revitaliza tranzacţiile. Potrivit revistei BURSA CONSTRUCŢIILOR, puţini au fost cei care au vândut, lăsând serios din preţ în urma negocierilor. Un prim semnal al posibilelor ieftiniri din această toamnă este faptul că noile apartamente sunt ofertate la un preţ maxim de 1.200 de euro/mp faţă de 1.400 de euro/mp, nivelul la care ajunseseră unele proiecte promovate în 2007.
Şi în Braşov s-au înjumătăţit tranzacţiile cu locuinţe. Preţurile au început deja să scadă, încă de la "prima strigare". Proprietarii cer acum cu 5.000 până la 10.000 de euro mai puţin pe locuinţele vechi decât nivelul de la care pornea negocierea în 2007. Piaţa de închirieri a sporit, însă, cu cel puţin 15-20% în vara acestui an faţă de perioada similară a anului trecut. Agenţii imobiliari braşoveni speră ca piaţa să se maturizeze şi tranzacţiile să intre în normal începând din 2009, în urma corecţiilor de preţ din acest an.
Sibiul suferă şi mai mult. După ce a fost Capitală Culturală Europeană în 2007, oraşul a intrat în 2008 cu preţuri exagerat de mari pentru toate proprietăţile. Tranzacţiile cu apartamente au îngheţat. Agenţii imobiliari sibieni susţin că nici ieftinirile de 5-15% din această vară, în special pe piaţa de apartamente vechi, nu au dezmorţit tranzacţiile. Ei susţin că proprietarii sunt extrem de lacomi şi trebuie să mai lase mult din preţ pentru ca piaţa să intre în ritmul normal de tranzacţionare. În schimb, tranzacţiile de închiriere înfloresc de la o zi la alta, spre surprinderea agenţiilor şi bucuria studenţilor şi a celor care sunt la începutul vieţii de salariat în Capitala Culturală Europeană.
Municipiul Alba Iulia trece prin acelaşi fenomen. Revista BURSA CONSTRUCŢIILOR susţine că tranzacţiile cu locuinţe au scăzut cu maxim 50%, iar preţurile erau, la finele lunii august, cu 10-15% mai mici decât perioada similară din 2007, în timp ce închirierile urmează un trend ascendent. Terenuri rezidenţiale mai sunt achiziţionate doar de cei care lucrează în străinătate şi vor să îşi construiască vile în regie proprie.
În Bistriţa, din cauza lipsei tranzacţiilor, au fost amânate jumătate din noile proiecte anunţate. Constructorii nu găsesc finanţare sau aşteaptă un moment mai bun pentru vânzări. Tranzacţiile cu apartamente vechi din Hunedoara au scăzut cu o treime în prima parte a acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut. Din acest motiv, agenţii imobiliari din Hunedoara aşteaptă ca proprietarii de apartamente vechi în special să lase serios din preţ pentru a putea tranzacţiona.