SCANDALUL SPIONILOR EVREI În faţa Zidului (Iohannis e în stânga)

F.G.
Ziarul BURSA #Politică / 7 aprilie 2016

La Zidul Plângerii, Klaus Iohannis întreabă: "Doamne, am şi tichie pe cap, ce-mi mai lipseşte?"Iar Dumnezeu îi răspunde: "Nimic, Klaus, eşti perfect".

La Zidul Plângerii, Klaus Iohannis întreabă: "Doamne, am şi tichie pe cap, ce-mi mai lipseşte?"Iar Dumnezeu îi răspunde: "Nimic, Klaus, eşti perfect".

O parte dintre evreii care se bălăbăneau în faţa Zidului Plângerii au profitat de sosirea lui Klaus Iohannis acolo ca să se tupileze în spatele Laurei Codruţa Kovesi de unde au tras cu ochiul la ce face. Ea tocmai trimitea, fără nici un fel de cucernicie, mandate de arestare în lipsă pentru miliardarul israelian Beny Steinmetz, strategul politicienilor Tal Silberstein şi omul de afaceri Shimon Shevez, în dosarul Remus Truică-Paul al României.

Ceilalţi evrei, cei tupilaţi, au fost coordonaţi de o organizaţie condusă de unul care a fost şeful Mossadului timp de mai mulţi ani. De aceea ei au primit numele de spioni nu doar din cauza asta, ci pentru că trăgeau cu ochiul, probabil dorind să se asigure că ceea ce Klaus Iohannis va fi promis în faţa Zidului Plângerii se şi întâmplă.

Prin urmare, este impropriu să fie numiţi spioni, căci funcţia lor este să se asigure că promisiunile făcute în faţa lui Dumnezeu sunt îndeplinite. Aşa că, atunci când DIICOT-ul i-a arestat pentru spionaj, a ignorat funcţia lor religioasă.

Patru cetăţeni israelieni sunt anchetaţi de DIICOT pentru că au spionat, în luna martie 2016, comunicaţiile procurorului şef Laura Codruţa Kovesi, încercând să o intimideze şi să o compromită.

Doi dintre ei - Ron Weiner şi David Geclowicz - au fost reţinuţi pentru 30 de zile. Ceilalţi doi suspecţi, Dan Zorella şi Avi Yanus, foşti ofiţeri de informaţii, sunt co-fondatori şi directori executivi ai firmei israeliene de investigaţii private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan - fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011, potrivit Rise Project.

"A fost o încercare nereuşită de intimidare", a fost prima reacţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi

Presa susţine, citând surse judiciare, că, iniţial, denunţătorul celor patru a fost chiar tatăl Codruţei Kovesi, fostul procuror Ioan Lascu.

Black Cube pentru The Times of Israel: "Angajaţii noştri adunau dovezi privind fapte de corupţie"

Compania Black Cube a negat ieri acuzaţiile de spionaj, potrivit The Times of Israel, spunând că, de fapt, foştii angajaţi Mossad ar fi investigat suspiciuni de corupţie în interiorul Guvernului de la Bucureşti şi a agenţiilor sale.

Potrivit Black Cube, doi angajaţi au fost arestaţi - Ron Weiner şi David Geclowicz -, însă, în cazul celor doi foşti ofiţeri de informaţii israelieni, Dan Zorella şi Avi Yanus, compania susţine că informaţiile privind investigarea acestora este falsă.

"Recent, compania a contractat în România un proiect de colectare a probelor privind fapte serioase de corupţie în interiorul Guvernului şi în agenţiile sale. În timpul acestei activităţi, doi dintre angajaţii companiei au fost arestaţi după ce au descoperit informaţii importante", se arată într-o declaraţie a companiei acordată publicaţiei israeliene, care mai precizează: "Toţi angajaţii companiei respectă legile ţării, iar acuzaţiile la adresa lor sunt nefondate şi neadevărate. Avem încrederea că adevărul va ieşi la iveală şi că amândoi vor fi eliberaţi şi se vor întoarce acasă în următoarele zile".

Fostul şef Mossad Meir Dagan, preşedintele firmei care o spiona pe Kovesi

Meir Dagan, fost director Mossad în perioada 2002-2011, a fost preşedinte de onoare al Black Cube până în urmă cu trei săptămâni, când a murit. La 10 septembrie 2002 Ariel Sharon l-a numit pe Meir Dagan director al Serviciului de Informaţii şi Misiuni Speciale. El a fost apoi reconfirmat în această funcţie de două ori. În cursul aflării la cârma Mossadului şi-a câştigat aprecieri în Israel şi din partea unor factori internaţionali, inclusiv din lumea arabă, scrie digi24.ro.

În această perioadă s-au atribuit Mossadului eliminarea unor însemnaţi conducători de organizaţii teroriste.

La 6 ianuarie 2011 Dagan şi-a încheiat misiunea ca director al Mossadului.

Fostul prim-ministru Ariel Sharon spunea că "specialitatea lui Meir Dagan era de a separa pe un arab de capul lui".

DNA cere arestarea a patru israelieni influenţi în dosarul Prinţului Paul

În timp ce preşedintele Klaus Iohannis se afla într-o vizită în Israel la începutul lunii martie, procurorii anticorupţie au înaintat Curţii de Apel Braşov referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpaţilor Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin "Benny" Steinmetz şi Moshe Agavi, în dosarul retrocedării ilegale a 47 de hectare de pădure din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, în care mai sunt cercetaţi Remus Truică şi prinţul Paul Al României.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov au dispus în luna decembrie punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Tal Silberstein, om de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi complicitate la spălarea banilor; Shimon Shevez şi Benjamin "Beny" Steinmetz, oameni de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălarea banilor; Moshe Agavi, om de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.

Procurorii susţin că, începând cu luna noiembrie 2006, Remus Truică împreună cu Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin "Benny" Steinmetz, Moshe Agavi (care a aderat ulterior) şi alte persoane, au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de inculpatul Al României Paul Philippe, prin oferirea de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare şi prin traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.

DNA precizează: "Pentru a pune în practică planul infracţional, inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe din ţară sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesia lor.

De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicaţi în activitatea infracţională şi s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluţiei şi realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat şi găsind împreună soluţiile cele mai economice pentru grup".

Documentele PanamaPapers au scos recent la lumină alte 20 de hectare pe care Beny Steinmetz le deţine, pe ascuns, în Snagov. Potrivit Rise Project, terenul deţinut de magnatul israelian la marginea Bucureştiului se ridică la 46 de hectare aflate în Băneasa şi Snagov - terenuri din care o parte se află sub sechestru DNA în dosarul retrocedărilor frauduloase care au vizat Ferma Regală Băneasa şi pădurea "Fundul Sacului" din Snagov.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus pe 3 aprilie reţinerea lui Ron Weiner şi a lui David Geclowicz, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice

Procurorii susţin că, în luna martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv/Israel cât şi în Londra/UK, împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, Weiner Ron şi Geclowicz David au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credentialelor de acces şi ulterior compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept a conţinutului acestora.

DIICOT susţin: "În cadrul grupării astfel constituite, cei doi inculpaţi aveau roluri şi sarcini precis trasate de către cei doi lideri, respectiv inculpatul Weiner Ron răspundea de partea tehnico-informatică a activităţii, deţinând cunoştinţele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing şi de compromiterea efectivă a conturilor de e-mail, în timp ce, în prealabil, inculpatul Geclowicz David era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia şi anturajul persoanei publice vizate şi de obţinerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de e-mail, care în continuare formau ţinta atacurilor informatice.

În continuarea demersului infracţional, inculpatul Weiner Ron, introducând fără drept credentialele titularilor legitimi, a accesat în mod repetat şi fără drept, (fără autorizarea/consimţământul deţinătorilor şi utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (id-uri şi parolele de autentificare) căsuţele de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor), sisteme informatice aparţinând unui număr de trei persoane vătămate. După ce în prealabil autorul a accesat respectivele conturile on-line şi a preluat controlul asupra acestora, a luat astfel cunoştinţă de informaţiile şi corespondenţă privată stocate în cadrul respectivelor conturi compromise, date informatice pe care le-a copiat şi le-a transferat în mod neautorizat în propriul sistem informatic, producându-se în acest fel modificări inerente în conţinutul conturilor atacate".

La 03 aprilie 2016 Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea inculpaţilor pentru o perioada de 30 de zile.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Im mod normal as fi recunoscut zidul dar precizarea este binevenita :)

    1. Cred ca gresesti, make.

      iohannis e de dreapta... 

      In primul rând, precizarea din titlu era necesara pentru a-l putea distinge pe Iohannis de mediul inconjurator, amorf.

      in al doilea rând, pe ce te bazezi ca Iohannis este de dreapta?!? 

      Sasul nostru, elocvent ca un trabant, n-a dovedit , de cand s-a instaurat, vreo inclinație speciala pentru ceva.

      Tot ce face el este sa urmărească cu atenție sau cu îngrijorare ce ceea ce i se întâmplă. 

    La acestia le trebuie BANI.

    Inteleg ca specialisti sunt de a separa un arab de capul lui. 

    Felicitari nu stiu cui, poate Celui de Sus ca nu ai devenit o "specialitate" cu acestia pe urme.

    Pentru acestia daca ii gasesc vinovati poate ar trebui sa avem legi mai dure, pedeapsa capitala in vigoare ? 

    Imi doresc cu ardoare ca institutiile implicate si mai ales justitia sa mearga pana la capat in acest caz si sa aplice pedepsele maxime astfel incat sa inteleaga atat ei (evreii) cat si altii ca nu suntem nici idioti si nici inapoiati. Se considera victime ale holocaustului cand in realitate ei impreuna cu setea lor nemarginita pentru bani reprezinta adevaratul holocaust al acestei existente. Tot ei, evreii (Ana Pauker si gasca) au instaurat comunismul feroce si teroarea in Romania, dupa caderea nazimului (holocaustul in Romania), iar dupa revolutie, culmea tupeului si a nesimtirii, ne-au acuzat de holocaust si au cerut sa le fie retrocedate o multime de proprietati considerate de ei ca fiind ale "comunitatii evreiesti". Este cea mai nesatula natie din cate au existat pe aceasta planeta.

    1. sa te uiti la Fiul lui Saul. apar si din astia ca tine in film, cel mai adesea striga "Schnelle, Schnelle". te las pe tine sa intelegi spre cei ii grabeau

      Toti am avut de suferit de pe urma nazistilor, insa doar ei, evreii, se victimizeaza cu orice ocazie. Inclusiv pe noi, romanii, ne-au acuzat de atrocitati si ne-au cerut despagubiri si retrocedari, uitand (sau igorand) ca am avut de suferit de pe urma unor evrei ajunsi vremelnic conducatori si calai ai romanilor. Au avut adesea sprijinul nostru in ultimii 70-80 ani, inclusiv unele colaborari pe plan militar, iar ca si recunostinta ne-au onorat un spionaj "fratesc". Mi-e sila de asemenea prieteni. In rest, am cam exagerat generalizand, desi setea de bani a evreilor este cunoscuta pe tot mapamondul.

      Romania nu are prieteni nici in iterior nici in exterior!!

      Bai [...]. Ce afirmi tu, nu e numai mizerabil. E penal.

      Evreii....

      Romanii... 

      Primii , uriti, ceilalti dispretuiti, doua natiuni minunate, care, impreuna, au nascut Klezmer - muzica traditionala evreiasca, derivata din doina romaneasca -, dadaismul, din care deriva suprarealismul, si insasi Icoana Romaniei ("Romania revolutionara", pictata de un evreu ungur, Daniel Rosenthal, care a devenit cetatean roman). 

      Este o anume alegere sa vrei sa vezi in romani c-ar fi prosti ("De ce e Romania altfel") si ca evreii ar fi doar insetati de bani. 

      Daniel Rosenthal a fost singurul martir al pasoptistilor romani; in cimitirul sephard, exista un monument al evreilor sepharzi care si-au dat vietile in Razboiul nostru de Independenta (majoritatea lor, soldati, nu ofiteri). 

      Nu neg, exista motive si pentru ura si dispret, ca in cazul oricarei natiuni. 

      Oricum, dincolo de origine, fiecare sintem responsabili de ceea ce am facut din noi insine.

      Recomand mai putina patima, ca sa nu ajungem fie sa ne dispretuim, fie sa ne urim intre noi. 

      Acest individ care semneaza vanatorul ramane un cretin asa cum l am categoridit, chiar daca voi ati cenzurat. Scuipa peste tot in gazeta voastra si ar trebui sa l cenzurati pe el total, in sensul de a incerca sa i taiati accesul. Nu de alta dar, va va ura lumea din cauza cretinului.

      Nu este o istetime sa generalizezi asupra unei natiuni si sa-i tratezi pe indivizii ei sub stigmatul acelei generalizari.

      As zice ca asta este un "conformism", care revine ciclic, astfel ca cenzura nu rezolva nimic. 

      Intr-adevar, generalizarea este nedreapta si nu isi are rostul. Uneori, la manie, uitam de principiile de baza din dorinta de a returna palma/tradarea primita (mai ales cand aceasta vine din partea unor prieteni). Insa, dincolo de tensiunea momentului recunosc ca postarea lui F.G. este corecta si intr-adevar trebuie analizat strict individul si faptele lui, fara a generaliza. De asemenea, imi mentin pozitia ca fapta celor 2...4 este incalificabila si impardonabila si reprezinta o palma data unei intregi natiuni (pentru ca actiunea in discutie a vizat o institutie fundamentala a statului roman). Iar gravitatea este cu atat mai mare cu cat acest gest vine din partea unor cetateni considerati prieteni ai Romaniei. Pana la urma, asta este problema care trebuie comentata.

    nu te pune co Mosadul

    toata treaba asta este extrem de dubioasa. sa o abordam cu suspiciune. nu as demoniza evreii, si nici nu as sanctifica DNA-ul. stim ceva concret? doar ca niste oameni au fost arestati. e singurul lucru co ncert pe care il stim. restul e ce ni se serveste

    Stravechea secta a Tupilatilor e mentionata in Samuel si in Regi 1 si 2: acesti complotisti de neam semitic, dusmani ai Ingramaditilor si ai Ingrijoratilor, sunau la usile fariseilor si fugeau. Familia lui Benaia ben Iehoiada a fost terorizata luni la rind pina ce peletienii si cheretienii, intr-o actiune ampla, i-a capturat pe amindoi membrii sectei. Iehoiada, tatal lui Benaia, gasise in mai multe rinduri scris "Spala-ma!" pe carul de lupta si tablitele de lut pe care le trimitea fiului sau au fost in mod repetat interceptate si amendate cu emoticoane porcoase deloc kosher.

    Daca ne uitam la balanta faptelor bune facute de romani pentru evrei si de evrei pentru romani, poate o vedem egala, doar oameni sintem cu totii.

    Daca ne uitam ca in spatele evreilor capacitatea banilor de a conduce lumea este extraordinara atunci avem motive ca romani sa-i pizmuim de moarte.  

    Ce nu s-a inteles mai oameni buni ? Banii sint in spate la actiunile astora si tot ei sint in spate si la actiunile romanilor.

    Si acuma gata, hai la spionat ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb