Schimbări la vârf în companiile din subordinea Ministerului Transporturilor

I.Ghe.
Miscellanea / 13 aprilie 2021

Schimbări la vârf în companiile din subordinea Ministerului Transporturilor

Nou director general la CFR Călători şi schimbări în Consiliul de Administraţie al Portului Constanţa

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor a dispus, joi, mai multe schimbări la companiile din portofoliul ministerului.

Astfel, din 20 aprilie 2021, conducerea companiei CFR Călători va fi preluată de Ovidiu Vizante, absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti. Viitorul director general a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când a activat ca manager de trafic la regionala Braşov a companiei CFR SA.

"Compania CFR Călători are nevoie de o viziune de dezvoltare modernă, adaptată acestui deceniu. Transportul feroviar trebuie să redevină atractiv pentru români şi trebuie să poată reprezenta o alternativă ecologică la transportul auto. Bugetul alocat în anul 2021 pentru investiţii în infrastructură feroviară este de 4,2 miliarde lei. Dezvoltarea CFR Călători trebuie şi ea să ţină pasul cu dezvoltarea căilor de rulare. Principalele coordonate ale mandatului noului director general sunt: digitalizarea proceselor companiei; simplificarea proceselor de achiziţionare a biletelor; extinderea serviciilor adiţionale transportului de călători, de exemplu transportul de biciclete; creşterea parcului de vagoane-cuşetă şi de dormit; suplimentarea veniturilor din publicitate; elaborarea de pachete de călătorii pentru facilitarea transportului lucrătorilor către centre industriale; revitalizarea imaginii companiei", se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Transporturilor.

Ministrul Cătălin Drulă a aprobat şi revocarea din funcţie a patru membri ai Consiliului de Administraţie al Portului Constanţa, printre care se numără şi preşedintele acestui Consiliu.

"Am promis profesionişti în conducerea companiilor de stat din România şi exact asta livrăm. De astăzi, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa are patru noi membri în consiliul de administraţie. Toţi, oameni cu experienţă vastă în dezvoltare de companii şi eficientizare de procese interne", a declarat ministrul Cătălin Drulă, conform g4media.ro, care citează site-ul economedia.ro.

Cei patru membri revocaţi sunt Elena Petraşcu, Daniela Şerban, Ghiorghe Bătrînca şi Mircea Burlacu. Ei fuseseră numiţi în funcţii în decembrie 2018, în perioada guvernului Dăncilă, dar două rapoarte ale Corpului de control, precum şi o decizie în primă instanţă arată că numirea lor a fost făcută în urma unor vicii procedurale.

În locul lor, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) au fost numiţi, la solicitarea Ministerului Transporturilor (ce deţine 80% din Portul Constanţa), Mihai-Florin Mihail, Adrian Crizbăşianu, Bogdan Enache şi Cristian Paris. Noii membri ai Consiliului de Administraţie sunt numiţi pentru un mandat provizoriu de 4 luni, după care va fi organizată o selecţie pentru administratori cu mandate definitive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb