Schimburile comerciale dintre Bulgaria şi România au atins un nivel record

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 24 iulie 2012

Schimburile comerciale între Bulgaria şi România au atins un nivel record anul trecut, ajungând la 3,545 miliarde de euro. Anunţul a fost făcut ieri de ministrul bulgar al economiei, energiei şi turismului, Delian Dobrev şi de şeful Agenţiei bulgare de comerţ şi economie, Bronislav Denev. Ministrul Dobrev a declarat ziariştilor că va verifica activitatea ataşaţilor comerciali în străinătate prin trimiterea unor mailuri false, în numele unor societăţi comerciale. Fiecare dintre cele 54 reprezentanţe comerciale de peste hotare va primi până la sfârşitul anului între 3 şi 5 asemenea mesaje electronice, a anunţat Dobrev, citat de Agerpres. El a explicat că a primit plângeri de la oameni de afaceri străini care s-au interesat de posibilităţile de a investi în Bulgaria, dar nu au primit niciun răspuns din partea reprezentanţelor comerciale. Potrivit ministrului bulgar, cele mai performante reprezentanţe comerciale bulgăreşti sunt cele în România şi China. Dobrev a menţionat că România şi China sunt două pieţe interesante pentru investiţii.

Acest fapt a fost confirmat de Bronislav Denev, care a arătat că anul trecut exporturile bulgăreşti în Româ-nia au ajuns la aproape 2 miliarde de euro. Ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului ţara noastră să fie vizitată de circa un milion de turişti români, a mai spus el. De asemenea, exporturile bulgăreşti în China se ridică la circa 210 milioane de euro, în timp ce importurile la 260 milioane de euro. China este o piaţă mare pentru bunurile europene şi Bulgaria are o politică activă în această ţară, a declarat Neli Nanova, şefa reprezentanţei comerciale bulgare de la Beijing.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb