Se complică prezidenţialele

Trei evenimente într-un interval foarte scurt de timp complică, într-o manieră încă greu de imaginat, ecuaţia alegerilor prezidenţiale din România. În ordine cronologică, este vorba de achitarea lui Cristian Popescu Piedone de toate acuzaţiile care i s-au adus, de decizia lui Eduard Hellvig de a demisiona de la conducerea Serviciului Român de Informaţii şi de intenţia exprimată în termeni categorici de Statele Unite de a-l susţine pe Stoltenberg pentru un nou mandat la conducerea NATO. Sunt aparent evenimente fără vreo legătură directă cu alegerile de la finalul anului viitor. Şi cu toate acestea, implicaţiile pot fi majore.

Cristian Popescu Piedone poate fi buturuga mică care răstoarnă carul mare. După ce a fost hăituit atât de mulţi ani de justiţia păstorită şi protejată de preşedintele Klaus Iohannis, care a spus textual că "au trebuit să moară oameni" pentru ca PSD să fie debarcat de la putere, Cristian Popescu Piedone fiind victima de serviciu, iată că situaţia s-a schimbat radical. Justiţia, aşa cum este ea, cu toate păcatele pe care le are şi care, din nefericire, nu sunt recunoscute ca atare de către reprezentanţii magistraţilor, au reuşit, măcar în cazul lui Piedone, să facă dreptate. Dar asta înseamnă, nici mai mult nici mai puţin că cel puţin în cazul lui Piedone, preşedintele Klaus Iohannis a comis o nedreptate. Dacă mai era nevoie, această nedreptate este extrem de costisitoare pentru credibilitatea preşedintelui în exerciţiu al României. Iar dacă am dreptate, atunci poate fi pusă sub semnul întrebării şi orice fel de iniţiativă a acestuia de a promova un candidat la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Un alt eveniment care încă nu este pe deplin descifrat de către opinia publică este demisia lui Eduard Hellvig din poziţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Acesta a declarat că şi-a îndeplinit toate obiectivele şi ca atare nu mai are niciun rost să rămână la vârful instituţiei. Analistul Bogdan Tiberiu Iacob remarcă însă pe bună dreptate că este exclus ca Hellvig să-şi fi îndeplinit toate obiectivele. Şi ne aminteşte că a existat o mare frământare în societatea românească privind tentativa de promovare a unui nou pachet de legi ale securităţii. Este adevărat că Hellvig nu şi-a asumat paternitatea voluminosului pachet legislativ, dar nici nu a afirmat vreodată că SRI este străin de acest obiectiv. În consecinţă, putem deduce fără a greşi prea mult sau fără a greşi chiar deloc faptul că tentativa de legiferare în acest domeniu îi aparţine totuşi Serviciului Român de Informaţii. O tentativă eşuată. Un obiectiv, deci, ratat. Mai sunt şi altele la care ne vom referi în viitor. Să ne întoarcem însă la fondul problemei.

De ce a demisionat Eduard Hellvig? A demisionat fiindcă s-a rupt cordonul ombilical care îl leagă Klaus Iohannis? Şi ca atare, fişa postului era scurtcircuitată? Sau, dimpotrivă:

A demisionat pentru că în conivenţă cu Klaus Iohannis a decis să-şi ia timpul necesar pentru a candida în condiţii igienice pentru un mandat de preşedinte al României? În ciuda alegaţiilor care au apărut, să excludem, totuşi, printr-un raţionament de bun simţ, scenariul pueril conform căruia Eduard Hellvig pleacă de la SRI pentru a se întoarce ca simplu activist sau eventual ca secretar general la PNL. Nici curcile nu pot să creadă acest lucru. Eduard Hellvig este în graţiile Washingtonului. Acest fapt este pe deplin dovedit. Deci are şanse serioase ca dacă este susţinut de către PNL, să candideze cu succes la preşedinţia României. Nu mai revin, pentru că am demonstrat acest lucru cu destul de multe argumente în analiza de ieri.

Dar, cum spuneam, tot ieri, dar şi altădată, americanii, extrem de pragmatici, joacă la mai multe capete. Sub nicio formă ei nu vor rata ca într-un stat de importanţa geostrategică a României să vină în poziţia de preşedinte o persoană care nu este legată ombilical de Washington. Cristian Popescu Piedone poate încurca lucrurile dar nu le poate răsturna. El cel mult ar putea, înlăturând-o pe Gabriela Firea, să ocupe cea de-a doua poziţie în stat ca număr de voturi, devenind noul primar general al Capitalei. Ceea ce nu va răsturna alegerile prezidenţiale dar cu certitudine va încurca multe socoteli.

Şi la scurt timp a căzut bomba. Chiar ieri. Statele Unite au admis că nu au ajuns la un compromis privind numele viitorului secretar general NATO. Întrucât nu s-a ajuns la un compromis, întrucât nu a putut fi desemnată în unanimitate o altă persoană, Jens Stoltenberg a fost convins să mai rămână o tură. Dacă el ar fi demisionat, indiferent cine ar fi fost înlocuitorul, timp de cel puţin un an, Mircea Geoană ar fi devenit actorul numărul unu NATO. O extraordinară platformă de lansare a sa în cursa prezidenţială de la Bucureşti. O ofertă de nerefuzat pentru PSD. Dar iată că situaţia s-a schimbat. Stoltenberg rămâne pe poziţii. Şansa lui Geoană de a căpăta o extraordinară relevanţă la nivel mondial este anulată. Lansarea sa într-o eventuală cursă prezidenţială nu mai este atât de solidă.

Din toate aceste motive, cred că cel puţin pentru moment, perspectivele legate de alegerile prezidenţiale sunt astăzi mai puţin clare decât au fost ieri. Şi cine ştie ce surprize ne mai oferă în viitorul proxim factorul intern şi factorul extern.