Se mai poate renunţa controlat la aşteptările iraţionale alimentate de băncile centrale?

Ministerul de finanţe al Poloniei şi-a exprimat recent mulţumirea în faţa deciziei Băncii Naţionale a Poloniei (BNP) de a interveni pe piaţa valutară pentru deprecierea zlotului, în condiţiile în care dobânda de politică monetară a fost menţinută la 0,1%.

"Banca centrală doreşte un zlot mai slab pentru a se asigura că economia va beneficia pe deplin de condiţiile monetare ultrarelaxate", scrie Bloomberg, pe fondul unor declaraţii ale oficialilor polonezi, conform cărora deprecierea monedei va ajuta la creşterea competitivităţii exportatorilor.

Nu s-a spus nimic, din păcate, despre posibilele efecte inflaţioniste ale deprecierii monedei, cu efecte negative asupra bugetelor populaţiei, mai ales pe fondul incertitudinilor majore de pe pieţele internaţionale.

În ceea ce priveşte efectul asupra competitivităţii externe a firmelor, acesta va fi, în cel mai bun caz, doar uşor pozitiv şi de durată redusă. Un zlot "diluat" va fi, însă, foarte bun pentru reducerea poverii reale a datoriei publice.

Lipsa opţiunilor pentru autorităţile monetare şi fiscale ale Poloniei se manifestă după lansarea unui program de relaxare cantitativă şi a reducerii ratei rezervelor minime obligatorii din sistemul bancar, pe fondul scăderii masive a dobânzii de politică monetară.

În februarie 2020, dobânda de politică monetară din Polonia era de 1,5%, nivel care a fost menţinut de Banca Naţională a Poloniei (BNP) din martie 2015.

Următoarele trei luni au înregistrat reduceri consecutive până la 1%, 0,5% şi 0,1%. Rata rezervelor minime a fost redusă până la 0,5% în aprilie 2020, de la 3,5% în luna precedentă, iar banca centrală a anunţat şi facilităţi de finanţare şi lichiditate pentru bănci.

Rezultatul? Creditul acordat rezidenţilor creştea cu o rată anuală de 6,3% în martie 2020, pe fondul unei creşteri de 6,6% a creditului acordat gospodăriilor populaţiei şi de 2,8% a creditului acordat companiilor nefinanciare.

Ultimele date de la BNP, din noiembrie 2020, arată o contracţie anuală de 0,1% a creditului acordat rezidenţilor, prima din ultimii 23 de ani, în condiţiile unei creşteri de 2,6% a creditului acordat gospodăriilor şi unei scăderi de 4,5% a creditului acordat companiilor, pe fondul menţinerii dobânzii de politică monetară la 0,1%.

Creditul acordat rezidenţilor din Polonia a crescut cu o rată anuală medie de circa 30% în 2008, pe fondul unei dobânzi de politică monetară care a oscilat în intervalul 5% - 6% şi a unei deprecieri puternice a zlotului faţă de euro (vezi graficele 1, 2).

Dobânda de politică monetară a evoluat anul următor în intervalul 3,5% - 4,25%, iar creşterea anuală medie a creditului s-a temperat până la circa 25%, în condiţiile unei aprecieri semnificative a zlotului.

Surpriza recentă oferită de BNR, prin reducerea dobânzii de politică monetară până la noul minim istoric de 1,25%, a fost urmată aproape imediat de "apeluri" pentru noi reduceri, atât la nivelul dobânzilor cât şi la nivelul rezervelor minime obligatorii.

Reducerea dobânzii de politică monetară până aproape de zero şi reducerea rezervelor minime nu au funcţionat în Polonia pentru redresarea creditării.

De ce ar funcţiona la noi, în special pe fondul unor dezechilibre externe şi interne mult mai mari? Poate autorităţile monetare ar trebui să explice mai bine care ar fi diferenţa fundamentală dintre o dobândă de referinţă de 1,25% şi una de 1% sau de 0,75% pentru repornirea economiei.

Tot la capitolul explicaţii necesare trebuie inclusă şi funcţionarea canalelor de transmisie ale politicii monetare, în special cel al dobânzii. Mai există aceste canale? Iar dacă mai există, cum "funcţionează" transmiterea impulsului de politică monetară, în condiţiile în care atât BNP cât şi BNR au anunţat scăderi masive ale dobânzii de politică monetară la intervale foarte scurte de timp?

La noi, speranţele se îndreaptă şi către o nouă reducere a rezervelor minime obligatorii, dar şi acest instrument este irelevant pentru stimularea creditării, deoarece nu reprezintă o restricţie pentru acordarea noilor credite.

Dincolo de toate explicaţiile oferite băncile centrale mari sau mici pentru reducerea dobânzilor, singurul efect real pare să fie extinderea perioadei de simulare a "sustenabilităţii" datoriei publice.

Polonia a fost nevoită să treacă la naţionalizarea parţială a fondurilor de pensii private din Pilonul II în 2014, în condiţiile în care datoria publică a depăşit pragul de 55% din PIB în 2013.

Atunci obligaţiunile guvernamentale reprezentau circa 51% din activele fondurilor de pensii din Polonia. Acestea au fost preluate de stat, iar astfel a fost "anulată" o parte importantă a datoriei publice, care a coborât până la 51,1% în 2014, de la 56,4% în 2013 conform datelor din baza de date economice a Comisiei Europene (AMECO).

Cele mai recente date de la ASF arată că obligaţiunile guvernamentale reprezentau 67,5% din activul total al fondurilor de pensii private din Pilonul II din ţara noastră, cu o valoare de aproape 51 de miliarde de lei.

Prognozele Comisiei Europene arată că datoria publică a Poloniei va urca până la 56,6% din PIB în 2020, la 57,3% în 2021, iar apoi se va reduce până la 56,4% în 2022.

Când guvernul Poloniei a decis naţionalizarea parţială a fondurilor de pensii private din Pilonul II, datoria publică a ţării noastre era de 37,6% din PIB. După o temperare până la circa 35% în 2019, datoria publică a României a crescut cu peste 10 puncte procentuale în 2020, conform prognozelor Comisiei Europene şi poate ajunge la 63,6% din PIB în 2022.

Acestea este rezultatul direct al politicilor fiscale şi monetare dezastruoase din ultimele două decenii, care s-au "concretizat" în creşterea PIB-ului nominal de aproape 13 ori în intervalul 2000 - 2020, în condiţiile unei creşteri a datoriei publice de peste 26 de ori.

În aceeaşi perioadă, PIB-ul Poloniei a crescut de circa 3 ori, pe fondul unei creşteri de circa 5 ori a datoriei publice (vezi graficele 3 şi 4).

Astfel de politici nici măcar nu mai pot fi numite iresponsabile, iar acest teatru al absurdului a fost completat recent de Curtea Constituţională de la noi, care "a declarat constituţională creşterea pensiilor cu 40%".

O naţionalizarea parţială a fondurilor de pensii private din Pilonul II, după modelul din Polonia, ar face "minuni" pentru datoria publică a ţării noastre şi ar face loc pentru lansarea unor noi programe de creştere a salariilor din sectorul bugetar şi a pensiilor, cu efecte "miraculoase" asupra consumului şi creşterii economice.

Iar dacă este suficientă o declaraţie de constituţionalitate pentru ca dorinţele, oricât de nerealiste sunt acestea, să se transforme în realitate, de ce nu este declarată constituţională şi o reţea de porţi stelare? Potenţialul veniturilor bugetare pentru acoperirea pensiilor s-ar apropia de infinit, iar toţi românii ar putea fi multitrilionari doar de pe urma turismului intergalactic.

În timp ce la noi încă se susţine necesitatea reducerii dobânzii de politică monetară, peste Ocean au început să apară semnale îngrijorătoare de "semn" contrar.

Pe fondul creşterii presiunilor inflaţioniste, oficiali ai Federal Reserve au început să vorbească despre creşterea dobânzii de politică monetară, chiar dacă aceasta poate conduce la o implozie catastrofală a pieţei obligaţiunilor la nivel global.

Richard Clarida, vicepreşedintele băncii centrale americane, a declarat recent că dobânda poate fi majorată dacă rata inflaţiei depăşeşte pragul de 2% şi se menţine acolo cel puţin un an, în timp ce profesorul Tim Congdon, de la Institute for International Monetary Research, a avertizat că rata anuală a inflaţiei din SUA s-ar putea scrie cu două cifre până la sfârşitul anului viitor, după cum arată cotidianul The Telegraph.

Alţi economişti afirmă că "problema accelerării inflaţiei nici nu se mai pune, ci doar cât de mare va fi şocul surprizei inflaţioniste".

Dar toate acestea nu contează în faţa perspectivelor iminente ale relansării şi accelerării creşterii economice a ţării noastre, perspective care vor fi transformate în realitate prin coborârea dobânzilor către zero şi ignorarea completă a dinamicii datoriilor publice şi private.