Sebastian Vlădescu: "Aş institui perceptorii şi mâine"

Reporter: Ce părere aveţi despre creşterea spectaculoasă a PIB-ului de anul trecut?

Sebastian Vlădescu: Este o ştire foarte bună. În opinia mea, 2013 a fost cel mai bun an economic din istoria românilor, din punct de vedere al exportului, al producţiei industriale, al consumului. Indicatorii prezentaţi aşa arată.

Reporter: Doar pe hârtie vreţi să spuneţi.

Sebastian Vlădescu: Ce înseamnă pe hârtie? Eu, spre deosebire de alţii, nu cred că România minte la cifre statistice, pentru că m-am luptat să nu se întâmple asta.

Reporter: Ar trebui să fie o corelaţie între creşterea PIB şi bunăstarea populaţiei.

Sebastian Vlădescu: Este o corelaţie care se ajustează, populaţia simte la nivelul consumului, din punct de vedere al veniturilor şi cheltuielilor, dar nu mult. Consumul a crescut, iar veniturile sunt pe o pantă uşor ascendentă, dar nu semnificativă.

În Germania, de exemplu, panta aceasta uşor ascendentă înseamnă normalitate. În România, însă, după demenţa creşterii veniturilor şi a consumului (inclusiv anticipat, pe bază de credit) din anii 2007-2008, o pantă uşor ascendentă înseamnă, de fapt, depresie. Iar datele statistice nu ţin cont de depresia unei populaţii amăgite.

2-3% creştere economică nu percepe nimeni, mai ales că aceste cifre vin pe fondul unui mental depresiv din cauza dispariţiei optimismului generat de creşterea anterioară excesivă a consumului.

Consumul efectiv în acest moment este afectat şi de consumul anticipat bazat pe credite (care acum trebuie rambursate).

Acesta este procesul prin care trec poporul român şi o parte din companii, care au făcut cheltuieli anticipate, majore, pe o speranţă, pe un optimism total nejustificat.

Reporter: Toată lumea a făcut asta în perioada de boom.

Sebastian Vlădescu: Şi acum toată lumea este în depresie. Dacă vorbeşti cu francezii sau cu englezii sunt la fel de depresivi, nu suntem noi singurii.

Faptul că actuala guvernare ţine stabilitatea macroeconomică este mare lucru.

Reporter: Stabilitatea macroeconomică om avea, dar stabilitate politică...

Sebastian Vlădescu: Este mult mai multă instabilitate politică la televizor decât în realitate. Nu trebuie să uităm un lucru important - acum nu prea mai contează cine este ministru.

Ca firmă ai nevoie de un cadru ca să funcţionezi, dar nu trebuie să te mai duci la ministere, nu mai există contactul nemijlocit de acum 10 ani, când aveai nevoie de licenţe, aprobări etc.

Libertatea business-ului a devenit mult mai mare acum, sunt multe instituţii care funcţionează mult mai bine decât acum 10 ani.

Noi visăm în necunoştinţă de cauză, ne închipuim că Germania, Franţa sau Anglia sunt infinit mai bune decât România, dar este departe de a fi aşa. Şi acolo există birocraţie, o grămadă de incompetenţă, termene lungi de răspuns, nu mai discut de sistemul de taxe şi impozite.

Dacă nu plăteşti taxele, vine funcţionarul, îţi ia casa, o vinde, statul îşi recuperează taxele şi ţie îţi dă ce mai rămâne.

Şi în România ar trebui să avem perceptori. Dar înfiinţarea unei asemenea instituţii ţine de o decizie politică. Eu, personal, aş institui perceptorii şi mâine.

Reporter: Cine nu v-a lăsat să o faceţi, cât timp aţi fost ministru de finanţe?

Sebastian Vlădescu: Să spunem că, la vremea aceea, era un volum mare de taxe care se colecta şi politicienii nu au simţit nevoia unei presiuni suplimentare.

Reporter: Ce puteţi să ne spuneţi despre taxarea progresivă care se vehiculează?

Sebastian Vlădescu: Sunt de acord cu taxarea progresivă. Tot sistemul de taxare din România trebuie regândit şi, de multe ori, sub această noţiune apar majorări de taxe.

Cred că sistemul cotei unice nu este cel mai bun sistem de taxare.Trebuie să implementăm unul care să permită să faci politici.

Sistemul de taxe pe proprietate din România trebuie pus pe o bază care să-l facă funcţional şi oamenii să fie conştienţi că a fi proprietar presupune obligaţii inclusiv financiare.

Reporter: Vreţi să spuneţi taxe mai mari pe proprietate.

Sebastian Vlădescu: Pe anumite tipuri de proprietate, da.

De exemplu, mi se pare uşor nepotrivit să avem taxe atât de mici pe terenurile agricole sau taxe care să îi facă pe oameni să trăiască la niveluri pe care nu şi le permit - de ce cineva care nu are bani de întreţinere să stea într-un apartament de patru camere în loc să se mute în două, doar pentru că acolo stă de 20 de ani? Ştiu că, psihologic, pentru fiecare din noi este grea mutarea, dar, pe de altă parte, trebuie să aplicăm un sistem funcţional.

Nu cred că cineva care nu îşi permite să-şi cumpere benzină trebuie să ţină în curte o maşină de 3000 centimetri cubi.

Aud supărarea asta că se taxează proprietăţile companiilor.

Este normală această taxare, ai bunuri, plăteşti taxe.

Există indivizi care deţin bunuri extrem de valoroase pentru care nu plătesc taxe şi uneori nu justifică cu venituri achiziţia acestor bunuri. Cred că ar trebui să fie mai activ sistemul privind taxarea averii vizibile.

Reporter: Avem aşa ceva?

Sebastian Vlădescu: Eu ştiu că avem, ştiu că s-a făcut în cadrul Ministerului Finanţelor un astfel de departament.

Reporter: Cote progresive înseamnă majorarea taxelor?

Sebastian Vlădescu: Ieşirea din cota unică nu înseamnă că trebuie să faci impozitul pe profit 30%, ci poţi să-l scazi la 10-15%, dacă aşa stimulezi companiile.

Decât să vii cu ideea profitului reinvestit care, din toate punctele de vedere, nu are niciun sens, mai bine te joci cu impozitarea dividendului, ba chiar cu impozitarea progresivă a dividendului, dacă vrei să îl obligi pe contribuabil să ia dividend într-o anumită limită şi să nu sară peste ea. Impozitând progresiv dividendul, poţi să blochezi plăţile de salarii prin dividend.

Cei afectaţi de problema impozitării progresive sunt cei din clasa medie, care muncesc şi au salarii mari, dar există soluţii vizavi de costul muncii.

Poţi, de exemplu, să-i dai deductibilitate pentru pensie privată, deductibilitate pentru asigurări de sănătate şi pentru asigurări de viaţă etc. În acest fel, încurajezi şi domeniul, care ar genera mult mai multe pieţe funcţionale, de la asigurările private de sănătate sau pensii la furnizorii de servicii pentru casele de asigurări, spitale, aziluri de bătrâni, sistem de colectare pentru şcoala copilului care dezvoltă sistemul de educaţie etc.

În acest fel, omul nu ar pierde pentru că, având deductibilităţi, chiar dacă plăteşte o cotă mai mare, se aplică la o valoare mai mică.

Zona cea mai sensibilă în impozitarea progresivă este de fapt zona contribuţiilor.

Aici, şi în 2010, când am fost ministru, am încercat o limitare a nivelului contribuţiilor la maximum echivalentul a cinci salarii medii pe lună, ceea ce înseamnă că, şi dacă ai un salariu mare, compania nu plăteşte contribuţii la tot salariul tău, ci la un moment dat se limitează, iar asta înseamnă că nu îi mai penalizezi foarte tare. Reversul este că îi pui pe toţi să plătească.

Tot ce înseamnă pensii în România nu a fost taxat. Doar din 2006 am impus taxarea pensiilor peste 1000 lei şi de atunci pensionarii plătesc impozite.

Cred că poţi să faci mai mult bine, făcând sisteme funcţionale, decât păcălindu-i pe oameni temporar cu pomeni electorale.

Este mult mai importantă stabilitatea sistemului de pensii într-o ţară cu un sistem de pensii atât de deformat ca în România, decât o creştere extrem de expansivă a veniturilor pensionarilor, creştere care nu are bază economică.

3,5 milioane de oameni care muncesc în România nu au de unde să plătească pensii la 6 milioane de oameni şi asistenţă medicală pentru încă 15 milioane. În general, în afară de Ministerul Finanţelor, nu face calculul ăsta nimeni.

Ministrul Finanţelor nu tipăreşte bani. El îi încasează de la contribuabilii care plătesc taxe şi impozite şi îi redistribuie pe toţi, plus deficitul.

Din punctul acesta de vedere, sistemele din România sunt departe să fie funcţionale şi ele ar trebui refăcute. Cred că un sistem de cote progresive şi un sistem de taxe şi impozite remodelat complet pentru momentul în care se află România ar fi mult mai utile.