Sebastian Vlădescu: "Uniunea bancară este o formulă de cedare a suveranităţii indirect"

• Interviu cu Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanţe

• "Fără îndoială, criza va mai dura mult"

• "Dezechilibrul politic care a apărut în ultimul an a eliminat orice brumă de încredere a investitorilor"

• "Lipsa de credite este o mare problemă a economiei româneşti"

• "Să ne axăm pe resurse naturale şi agricultură"

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la Uniunea Bancară? Suntem pregătiţi pentru acest lucru?

Sebastian Vlădescu: La nivelul Uniunii Europene, există acum un proces de uşor "heirupism" în direcţia creşterii nivelului de integrare.

De aproape doi ani, s-a tot sperat că nu va exista o criză a zonei euro şi, chiar dacă va exista, aceasta va fi limitată.

Acum, însă, s-a ajuns la concluzia că, de fapt, această criză a zonei euro şi a Europei este mult mai profundă şi mult mai lungă.

În momentul de faţă, se iau măsuri într-un ritm şi într-un mod care sunt apropiate de ideea de "heirupism" - "Hai să facem ceva repede pentru că, dacă nu facem ceva repede, consecinţele s-ar putea să fie foarte grave atât la nivel de ţară, cât şi la nivel de zonă euro şi la nivel de Europă unită".

Discursul pe care preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso l-a avut acum două săptămâni în Parlamentul European ar fi trebuit să-l aibă, de fapt, cel târziu în 2010, dacă nu la mijlocul lui 2009.

Accelerarea integrării europene ar fi trebuit să înceapă atunci, în 2009. Aceasta a demarat, însă, în 2012.

Integrarea europeană are o problemă - acceptarea politică a cedării de suveranitate.

Politicienii europeni nu sunt hotărâţi să cedeze suveranitatea, dar pot accepta să facă acest lucru indirect.

Reporter: Cum?

Sebastian Vlădescu: Uniunea bancară este o formulă de cedare a suveranităţii indirect, trecând supravegherea bancară de la nivel local, la nivel european.

Dacă, mâine, Bruxelles-ul ar cere statelor politici bugetare comune, atunci politicienii din aceste state ar avea mari probleme să accepte, pentru că aceştia ar spune că bugetul este naţional, că sunt necesare politici naţionale, competitivitate.

Mi se pare amuzantă declaraţia bulgarilor vis-a-vis de neintrarea în zona euro, când, de fapt, ei sunt euro 100%, doar că nu îi spun euro, ci leva. Ei susţin, sus şi tare, că nu vor în zona euro, însă au masa monetară legată de euro.

Discursul acesta nu are niciun sens, decât politic, în virtutea unor potenţiale alegeri.

Reporter: Dar nu ar trebui să fiu întrebat şi eu, cetăţean, dacă vreau să cedez suveranitatea?

Sebastian Vlădescu: Aici este problema politicienilor, pentru că aceştia au un discurs naţional, chiar naţionalist. Pot să dau ca exemplu Ungaria, Cehia, chiar şi Polonia, pentru că şi aici a început să se schimbe discursul.

Când discursul politic intern devine naţionalist, atunci nici nu mai este nevoie să întrebi cetăţenii, pentru că politicienii îndreaptă conştiinţa populară a maselor în direcţia naţionalistă. În acel moment, este clar că idei precum Europa unită, cedarea de suveranitate, creşterea integrării europene nu au nicio şansă.

Dacă tu, ca cetăţean, eşti întrebat şi nu eşti de acord cu asta, atunci vine următoarea întrebare: Nu vrei să cedezi suveranitatea, deci nu vrei o Europă mai integrată decât este în momentul de faţă, dar ce vrei de fapt?

Pentru că vrei transferul de la statele bogate către statele sărace, dar nu vrei o administrare mai bună a transferurilor, ci vrei să le administrezi tu. Acest lucru, însă, nu se poate.

Uniunea bancară este un pas accelerat care poate fi făcut în momentul de faţă.

Eu, de exemplu, dacă aş putea decide acolo, aş mai face un pas - aş propune ca bugetul european să nu mai fie 1% din PIB-ul european, ci 3%; atunci, am putea să avem politici de sănătate uniforme la nivel european, un sistem de educaţie primară uniform la nivel european.

Reporter: Noi avem mult de muncit în domeniul educaţiei.

Sebastian Vlădescu: În ceea ce priveşte educaţia şi sănătatea, este de muncit mult, în toată Europa - Grecia, Ungaria, Bulgaria, de multe ori şi în zone din Franţa şi Italia.

Dar, dacă s-ar face cum am spus, atunci bugetul european ar fi de trei ori mai mare.

Dacă propui statelor să cedeze mai mult din bugetul lor către Europa, prin referendum, probabil că nu ar fi nimeni de acord cu asta. Însă, dacă se ia o decizie administrativă la Bruxelles şi propui să nu se mai contribuie cu 1,2 miliarde, ci cu 2,4 miliarde euro, în acel moment cetăţeanul nu conştientizează ce înseamnă asta, pentru că este o decizie administrativă.

Aici este marea problemă în momentul de faţă. Avem nevoie de mai multă integrare, dar faptul că este criză şi sunt probleme la nivel naţional face ca reflexul naţionalist să fie mult mai solid şi atunci este o contradicţie între ceea ce este nevoie să se întâmple la nivel european şi ceea ce vor politicienii pe plan local.

Neexistând niciun leadership foarte solid în momentul de faţă în Europa, nu are cine să ducă stindardul integrării mai departe. Câteodată se întâmplă lucruri foarte amuzante - ne roagă chinezii şi americanii să ne integrăm mai tare, să menţinem euro, să întărim moneda, să constituim o zonă monetară solidă şi să eliminăm slăbiciunile designului iniţial al zonei euro.

Când te uiţi din exterior, este evident că trebuie să mergem către mai multă integrare, este evident că Europa are nevoie de o pseudofederalizare, de un sistem în care să fie mult mai multe lucruri administrate comun la nivel european.

Dar, când te uiţi la nivel naţional, reflexul naţionalist este foarte util pentru că funcţionează pe o perioadă de recesiune, de sărăcire, în care cetăţeanul este uşor de manipulat.

Dacă învinge reflexul naţionalist şi sfărâmă Europa, mi-e greu să cred că vreunei ţări îi va fi mai bine.

Reporter: Ce înseamnă uniunea bancară europeană pentru România?

Sebastian Vlădescu: În momentul de faţă nu ne afectează cu nimic, înseamnă doar o supraveghere bancară mai bună la nivelul zonei euro.

Consiliul de supraveghere poate, pe de o parte, să elimine lipsa de coordonare între supravegherea naţională şi cea internaţională, deşi coordonări între băncile centrale există.

Efectul negativ ar putea să apară în momentul în care băncilor li se cer, de exemplu, majorări de capital ca să aibă o situaţie financiară mai bună şi, în momentul acela, încep să retragă bani din diverse state sau încep să nu mai susţină filialele.

Sistemul bancar românesc, dacă rămâne doar cu banii din România, nu poate finanţa economia locală la nivelul la care a ajuns ea în momentul de faţă.

Dacă România ar trebui să fie finanţată strict din economiile cetăţenilor români, atât sectorul privat, cât şi sectorul public nu s-ar putea finanţa, pentru că nu există suficientă economisire în România.

Economia autohtonă s-a dezvoltat pe credit în ultimii zece ani, iar banii pentru aceste credite au venit din străinătate.

Dacă mâine decidem că nu mai vrem banii din afară şi vrem să trăim cu banii noştri, atunci ar trebui să facem un calcul să vedem cu cât se reduce creditarea în economia românească la nivel public şi privat şi să vedem cum am putea trăi în condiţiile acelea.

Economia românească are nevoie de credit, iar marea problemă este că nu există credit suplimentar, iar volumul vechi este foarte greu de menţinut din motive de cifre de afaceri, profitabilitate, EBITDA, garanţii etc.

Cine s-a împrumutat în 2007 pe cifrele din 2007, cu greu îşi menţine liniile de credit în 2012, pentru că garanţiile valorează mai puţin la orice evaluare şi, în mod cert, cifra lui de afaceri, profitabilitatea, EBITDA au fost afectate de criză.

Reporter: Băncile nu mai vor să mai dea credite în momentul acesta...

Sebastian Vlădescu: Lipsa de credite este o mare problemă a economiei româneşti. Însă, a ieşi dintr-un sistem european, de unde vin totuşi bani şi se valorifică în România pentru că e mai mare dobânda aici decât în alte state, poate să constituie o mare problemă.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre uniunea fiscală?

Sebastian Vlădescu: Aici procesul este mai complicat, pentru că uniunea fiscală presupune reguli uniforme de taxare şi, eventual, variante de taxare.

Când spui "uniunea fiscală" este simplu, pentru că sunt două cuvinte puse unul lângă altul. Dar când traduci uniunea fiscală în efectivitate de taxe, impozite şi contribuţii, lucrurile devin mult mai complicate. Trebuie făcută o separaţie: am uniune fiscală pe taxe şi impozite sau am şi pe contribuţii.

Una din marile probleme ale Europei şi ale unor părţi din lume va fi sistemul de asigurări sociale, pensii şi sănătate - cât costă, cât e sustenabil, cine plăteşte pentru el şi cine beneficiază.

Totuşi, să spunem că acesta este un set de politici separate, care va trebui administrat la un moment dat la nivel european.

Dar dacă ne întoarcem strict la nivelul de taxe şi impozite, trebuie să vedem cum armonizăm sistemul de taxe locale - taxele pe proprietate la nivel european, cum armonizezi sistemul de taxare, de impozitare a veniturilor.

Pe accize şi pe TVA suntem armonizaţi la nivel european. Singura variaţie care există este cea de rată, dar ratele, în general, se uniformizează în sus şi diferenţele devin din în ce mai mici.

Părerea mea este că, de fapt, sistemul de TVA este inutil şi ar trebui să trecem uniform la taxare inversă, să avem un impozit final pe consum. Acesta poate să fie un pas înainte, care ar elimina foarte mult din evaziunea fiscală pe TVA, pe restituiri etc.

Reporter: România are foarte multe taxe...

Sebastian Vlădescu: Din punctul meu de vedere avem câteva taxe, impozite şi contribuţii - TVA, impozitele pe proprietate, pe venit, pe profit, pe dividende şi contribuţii sociale.

Faptul că o primărie din România cere o taxă pentru un aviz, să ştiţi că şi o primărie din alt stat cere această taxă, care, însă, nu este considerată taxă.

Reporter: Vorbim de uniunea bancară şi uniunea fiscală, dar criza datoriilor suverane continuă. Cât va mai dura criza? FMI preconizează zece ani.

Sebastian Vlădescu: Va mai dura mult, nu am nici o îndoială.

Reporter: Se poate face uniunea bancară şi fiscală în actualele condiţii de criză?

Sebastian Vlădescu: Aici este contradicţia. În momentul de "boom economic", nu a interesat pe nimeni să accelereze integrarea europeană.

Acest proces devine necesar şi lumea se gândeşte la el în momentul în care există o criză.

După părerea mea, criza, dacă va fi administrată raţional, va duce la mai multă integrare, pentru că va fi evident că, dacă vrei pace, trebuie să asiguri resurse pentru ca statele să funcţioneze în continuare.

De asemenea, va fi evident că, dacă vrei să ai pace pe termen lung, ai nevoie de un sistem social care funcţionează în alţi parametri decât cei din prezent. În parametrii sistemului de astăzi nu există resurse suficiente să funcţioneze.

Europa trebuie să găsească un tip de politici care să îi asigure mersul înainte, în condiţiile în care creşterea economică va fi marginală (1-2%) o lungă perioadă de timp, adică cel puţin cinci ani de zile de acum încolo.

Reporter: Aşadar, credeţi, încă, în Europa unită.

Sebastian Vlădescu: Ziarul vostru este extrem de euro-sceptic (n.r. redacţia nu are o "direcţie" în privinţa asta; Călin Rechea, în calitatea sa de colaborator, îşi exprimă opiniile; la rândul său, MAKE s-a ocupat de problemă şi şi-a cristalizat o părere, dar ziariştii noştri au opinii diverse). Ceea ce este o opţiune. Eu prefer să fiu euro-optimist, care este o altă opţiune.

În momentul de faţă, pot să găsesc motive să fiu euro-optimist - deciziile BCE, decizia privind uniunea bancară, discuţiile care au început, şi care nu sunt numai teoretice, despre uniunea fiscală şi bugetară.

Faptul că problema a început să se discute, este un prim pas în rezolvarea ei. Până acum, nu se discuta despre uniune fiscală şi bugetară.

Acum cinci ani, nici nu se punea în discuţie aşa ceva. Acum este subiect.

În cinci ani de zile a devenit subiect, iar peste cinci ani s-ar putea ca bugetul european să nu mai fie 1% din PIB-ul european, ci să fie 2,5% sau 4,7%.

Reporter: Tot euro-scepticii sunt cei care spun că Europa se va împărţi în ţările sărace din Sud şi ţările bogate din Nord.

Sebastian Vlădescu: Nu. Europa ori rămâne aşa cum este, ori se destramă. Eu cred că ne îndreptăm spre o Europă unită.

Reporter: În condiţiile actuale de criză economică?

Sebastian Vlădescu: În condiţiile actuale de criză economică şi, pot să spun, datorită acestor condiţii.

Pot să dau un exemplu, care este ignorat: Uniunea Europeană a pornit de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. De ce? Pentru că a fost vizibil pentru un grup de state, că, dacă nu au o înţelegere în domeniu, atunci fiecare se va duce de râpă. Şi atunci au făcut un "deal" prin care au stabilit ce produc, cum produc etc.

De acolo a pornit Uniunea Europeană.

În momentul de faţă există o industrie cu probleme la nivel mondial şi cu mari probleme la nivel european: industria auto. Deja, în această industrie a început să se discute despre o politică europeană a industriei auto. Lucru, care, acum doi ani, era inimaginabil.

În momentul de faţă, există opinii despre necesitatea unei politici europene stabilită la Bruxelles pentru piaţa europeană a industriei auto. Acesta este un mare pas înainte, pentru că industria auto înseamnă, cu tot ce este adiacent în Europa, zeci de milioane de locuri de muncă.

"România ar trebui să facă un pact politic naţional"

Reporter: Să ne întoarcem la România. Înţeleg că nu putem să creştem fără investiţii private...

Sebastian Vlădescu: Nu putem creşte fără investiţii private şi fără investiţii externe, pentru că antreprenorii români au o capacitate limitată de a investi. În condiţiile în care creditul este limitat, este cu atât mai mică.

Reporter: Cum va creşte România în următorii ani?

Sebastian Vlădescu: În opinia mea, România ar trebui să facă, în primul rând, un lucru care nu are nicio legătură cu economia, dar care a afectat foarte mult economia - ar trebui să facă un pact politic naţional. Care să restabilească încrederea în echilibrul politic în România. Dezechilibrul politic care a apărut în ultimul an a eliminat orice brumă de încredere a investitorilor.

Iar evoluţiile la nivel de scandal din ultimele patru luni au blocat efectiv orice gând de investiţie.

Pactul naţional ar trebui să stabilească nişte lucruri. Primul, după părerea mea, ar fi să conştientizăm că avem o criză constituţională profundă şi că partidele politice ar trebui să stabilească modificarea Constituţiei.

Din punctul meu de vedere, nu este important dacă se optează pentru o conducere prezidenţială sau una parlamentară. Oricare dintre cele două modele poate să funcţioneze. Important este să nu avem dualismul din prezent sau confuzia între ce tip de model funcţionează în România.

Referendumul pentru modificarea Constituţiei ar fi primul pas ca să întăreşti încrederea investitorilor şi să avem o Constituţie clară, curată, fără confuzii, cu prevederi simple, evidente, inteligibile, vizând autoritatea fiecărei componente a statului de drept.

România crede în proiectul european şi poate să îşi introducă în Constituţie elemente care, după părerea noastră, vor face parte din viitoarele tratate europene, care vor include şi evoluţie de cedare de suveranitate.

Marile puteri din lume încurajează proiectul european şi nimeni nu îl vede ca pe un inamic, ci ca pe o contribuţie la stabilitatea globală.

Dacă vom face cum am spus mai sus, în momentul acela imaginea României ar putea să se schimbe major.

Acest lucru, în paralel cu consecvenţa bugetară, pe care o avem în momentul de faţă, şi cu un echilibru politic, ar putea fi elemente pentru atragerea investitorilor.

Ţinând cont că, în următorii ani, se poate dezvoltata partea de infrastructură şi adăugând o ieşire a administrării fondurilor europene din zona politicului şi intrarea lor în zona strict profesională, acestea ar fi şansa de creştere economică.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la preconizata impozitare progresivă?

Sebastian Vlădescu: Eu sunt partizanul impozitării progresive. Cota marginală nu poate fi de 16%, ci, după părerea mea, trebuie dusă undeva la 35-40%.

În paralel, cu impozitarea progresivă trebuie făcută globalizarea, în paralel cu globalizarea trebuie date diverse deductibilităţi pentru zonele pe care vrei să le încurajezi.

În plus, trebuie plafonat nivelul contribuţiilor.

Reporter: Ce părere aveţi despre TVA la încasare?

Sebastian Vlădescu: Aşa cum este în momentul de faţă, TVA la încasare sună bine din punct de vedere politic, dar din punct de vedere economic şi social, efectele vor fi extrem de limitate, iar riscul de evaziune va creşte major.

Reporter: Cum vedeţi funcţionarea sistemului bancar autohton?

Sebastian Vlădescu: Sistemul bancar din România stă, la fel ca sistemul bancar european, mai puţin bine decât ne-am dori. Dar stă mai puţin rău decât sistemul bancar din alte state europene.

Cred că anul viitor va fi anul în care ne vom lămuri cum funcţionează pentru că sectorul bancar din România este legat de economia românească foarte solid şi de intrările de capital din exterior.

Reporter: Ce mesaj am dat investitorilor în urma eşecului privatizării Oltchim?

Sebastian Vlădescu: Nu comentez.

Reporter: FMI ne-a impus să demarăm în septembrie oferta secundară de vânzare pentru Transgaz şi să privatizăm Oltchim, iar autorităţile s-au "făcut" că fac asta. Cum comentaţi acest fapt?

Sebastian Vlădescu: Eu nu sunt partizanul ideii că FMI ne impune, n-am simţit vreodată că FMI ne-a impus şi nici nu cred că este util să folosim tot timpul FMI-ul şi Banca Mondială ca argument pentru a face ceva. Noi trebuie să facem lucrurile pentru că noi credem că ele trebuie făcute.

Este evident că procesul de privatizare, cu excepţia privatizărilor în mod evident frauduloase, a fost un proces care a menţinut locuri de muncă, a creat locuri de muncă, a adus bani în România. Un proces de privatizare corect desfăşurat este benefic pentru România.

Reporter: Doriţi să vă mai întoarceţi în administraţie?

Sebastian Vlădescu: Nu.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la resursele pe care le deţine ţara noastră?

Sebastian Vlădescu: Despre aur, uraniu şi alte bogaţii ale României se ştie de zeci de ani sau de sute de ani.

Aurul de la Roşia Montană sau de la Certej nu putea fi exploatat când acest metal costa 200 de dolari uncia. El devine rentabil când valorează mai mult.

Acum, în această perioadă de criză economică, metalul galben a ajuns să coste peste o mie de dolari uncia şi, atunci, exploatarea de la Roşia Montană devine interesantă

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu gazele de şist sau cu explorările la mare adâncime în Marea Neagră.

Când preţul unui "commodity" pe piaţă devine suficient de mare, anumite costuri pot fi asumate. S-a ajuns în epoca în care anumite costuri sunt asumate, de exemplu la explorările de gaze şi petrol din Arctica sau Antarctica.

Tehnologia există, costurile până acum erau foarte mari, dar deja sunt companii care îşi asumă acest lucru.

România, în momentul de faţă, are o zonă de resurse naturale care poate să constituie o bază de creştere economică, nu imediată, pentru că nici Roşia Montană şi nici Certej, nici şisturile din Podişul Bârladului sau gazele din Marea Neagră nu vor avea aport la PIB în perioada 2013-2015.

Dar noi nu trebuie să ne gândim strict la 2013-2015, ci ar trebui să avem o planificare pe 2013-2035 şi să decelăm ce ar putea să fie util pentru România.

Eu spun că trebuie să ne axăm pe resurse naturale şi agricultură.

Acestea sunt zonele importante în care România poate să crească, dar în următorii 20 de ani, nu imediat.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, de exemplu, în agricultură, trebuie să începi mâine să impui concentrarea terenurilor agricole, utilizarea tehnologiilor moderne, inclusiv a irigaţiilor.

Roşia Montană, dacă începe exploatarea în 2013, are la început un oarecare aport la PIB din taxele şi impozitele plătite, dar va fi efectiv un proiect important în 2020, probabil.

Reporter: Ce se mai întâmplă la Roşia Montană?

Sebastian Vlădescu: Nimic. Au redus la minim numărul costurilor în aşteptarea unei decizii politice care ştiu şi ei că nu va fi luată până după alegeri. Este un fel de "time-out".

Reporter: Mai sunteţi consultant?

Sebastian Vlădescu: Suntem în contact.

Reporter: Ce părere aveţi despre plecarea Mechel din România?

Sebastian Vlădescu: Nu este o veste bună deloc. Plecarea este legată de o criză a oţelului la nivel mondial, care are repercusiuni extrem de proaste, iar pentru România foarte proaste.

Reporter: Vă mulţumesc!