Secretarul de stat american, Antony Blinken, va efectua o vizită în China în 5 şi 6 februarie, a confirmat astăzi un responsabil american, citat de AFP, conform Agerpres.
Oficialul, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a precizat că şeful Departamentului de Stat va sosi pe 5 şi va purta discuţii şi pe 6 în cadrul acestei călătorii menite să încerce să atenueze tensiunile cu principalul adversar diplomatic şi economic al SUA.
Deplasarea lui Blinken la Beijing, prima la acest nivel din 2018, fusese anunţată în noiembrie de Casa Albă, dar datele nu fuseseră comunicate oficial.
Aceasta va avea loc în pofida preocupările faţă de pandemia de COVID-19 în China.
Exprimându-se marţi într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a salutat apropiata vizită a lui Blinken în China, subliniind că 'Statele Unite şi China comunică asupra detaliilor' acesteia.
'China construieşte relaţiile americano-chineze pe baza a trei principii: respect reciproc, coexistenţă paşnică şi o cooperare win-win', a afirmat diplomatul chinez, adăugând că speră ţările lor 'să repună pe drumul cel bun o relaţie care să fie sănătoasă şi stabilă'.
Taiwan, Coreea de Nord, Marea Chinei de Sud, semiconductori: subiectele în care părţile au poziţii divergente sunt numeroase, având în vedere că Washingtonul a făcut din China prioritatea sa strategică pe termen lung, aminteşte AFP.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.01.2023, 20:36)
Afaceri cu dictatura comunista,
permis ptr. unii, interzis ptr. altii
2. Nu se poate
(mesaj trimis de Nume în data de 17.01.2023, 23:55)
"China construieşte relaţiile americano-chineze pe baza a trei principii: respect reciproc, coexistenţă paşnică şi o cooperare win-win", a afirmat diplomatul chinez.
Nu se poate, nu există așa ceva.
Pentru "stăpânii lumii", pardon, "garanții securității mondiale", așa ceva nu se poate să existe.
Ca o glumă, așa ar spune celebrul nostru dramaturg și nuvelist, I.L.C.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.01.2023, 01:01)
Pe mine m-au amuzat mereu intalnirile diplomatice americano-chineze: americanii o tin mereu pe-a lor si vor ca si chinezii sa li se alature 100% politicii lor dominatoare, chinezii in relatia cu ei vor ceva pe principiul "una mie, una tie", asa ca nu iese absolut nimic din astfel de intalniri, in afara de nervi, promisiuni desarte, zambete crispate pt flash-uri si strangeri de maini protocolare!