Şefa Tribunalului Olt a fost reţinută pentru luare de mită de 200.000 euro

Elena Deacu
Anticorupţie / 23 martie 2015

Actualizare 17:33

Judecătoarea Eugenia Marinescu, preşedintele Tribunalului Olt, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DNA.

În ordonanţa de reţinere şi de urmărire penală, procurorii acuză că: "Suspecta Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător, a pretins şi a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru - avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza".

(Alexandru Costea)

------------

Preşedinta Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost pusă astăzi sub urmărire penală de către procurorii DNA, care o acuză de luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată.

În acelaşi dosar s-a dispus arestarea preventivă a soţului preşedintei, Iuliu-Severus Marinescu, şi Cismaru Dumitru, avocat, pe o perioadă de 30 de zile şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Bucă Ilie.

Potrivit procurorilor, Carmen Marinescu, magistrat judecător, a pretins şi a primit, prin intermediul lui Dumitru Cismaru - avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza.

Suma de bani menţionată a fost primită de avocatul Dumitru Cismaru în două tranşe. Cei 150.000 de euro au fost primiţi înaintea termenului de judecată din data de 31.08.2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului prevenit cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Cei 50.000 de euro au fost înmânaţi în data de 20.09.2011, judecătorul Carmen Marinescu amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22.09.2011, când a şi admis cererea formulată de inculpat, înlocuind măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

După primirea sumei de 200.000 de euro, la 3 luni de la pronunţarea încheierii din data de 22.09.2011, respectiv în intervalul 14-22.12.2011, Carmen Marinescu şi luliu-Severus Marinescu (soţul acesteia) au achiziţionat trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului. În ele era menţionat că luliu-Severus Marinescu a primit de la o persoană apropiată de avocatul Dumitru Cismaru, o donaţie reprezentând un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în localitatea Băile Olăneşti.

În realitate, pentru a evita menţionarea magistratului judecător Carmen Marinescu în contractul de cumpărare a acestui imobil, luliu-Severus Marinescu şi Dumitru Cismaru au deteminat-o pe proprietară să accepte încheierea unui act de donaţie, în realitate între părţi fiind încheiat un contract tipic de vânzare-cumpărare şi fiind plătit preţul de 55.000 lei. Declaraţia susţinea, totodată, că luliu-Severus Marinescu a dobândit prin cumpărare de la o altă persoană, un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1250 mp. Există indicii privind subevaluarea preţului achitat de inculpat, urmând a fi efectuate în continuare cercetări în cauză cu privire la această tranzacţie.

Aceste două achiziţii nu sunt menţionate în declaraţiile de avere întocmite şi depuse în cursul anilor 2012 şi 2013 de magistratul judecător Carmen Marinescu, potrivit art. 93 din Legea 303/2004.

Mai mult, Carmen Marinescu şi luliu-Severus Marinescu au achiziţionat un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina, tranzacţie consemnată în declaraţia de avere a magistratului.

Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al municipiului Slatina prin Hotărârea Consiliului Local (C.L.) Slatina nr. 170 din 26.07.2011.

În realitate aceste imobile, precum şi cel situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa în suprafaţă de 1250 mp, au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de suspecta Carmen Marinescu prin intermediul lui Dumitru Cismaru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. spaga continua in Romania si nu se termina decit atunci cind o sa fie trasi in teapa !

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb