Mario Draghi a fost lăsat "fără cuvinte" în timpul conferinţei de presă susţinută, ieri, la Nicosia, Cipru, când un jurnalist, apreciat pentru experienţa sa, l-a acuzat pe şeful BCE ca fiind părtinitor în timpul unor momente tensionate ce au urmat concluziilor întâlnirii Consiliului Guvernator al BCE, transmite site-ul in-cyprus.com.
În direct prin transmisiune televizată, Aristidis Vikettos, corespondentul Agenţiei de Presă din Atena, aparent dezamăgit că majoritatea reprezentanţilor presei din afara Ciprului puneau cele mai multe întrebări, (inclusiv ziare din SUA şi Europa precum şi jurnalişti din Frankfurt) s-a lansat într-o dispută verbală în greacă împotriva lui Draghi, care nu a avut o reacţie în timp ce camerele de filmat erau ţintite asupra sa.
Fiind auzit în microfonul unui reporter de lângă el, Vikketos a acuzat şeful BCE că a permis doar "jurnaliştilor săi" să preia cuvântul.
"Ce suntem noi? Elemente decorative", ar fi spus acesta înainte să strige "Eşti părtinitor", apoi ieşind furios din sală. Se pare că un asistent al lui Draghi a încercat să traducă ceea ce se întâmpla, murmurând ceva despre un protest.
Site-ul cipriot relatează că a aflat despre un număr de reporteri ciprioţi care împărtăşeau viziunile lui Vikettos, un ziar cotidian făcând referire la "tensiune la o conferinţă de presă, jurnalişti ciprioţi reclamând că sunt lăsaţi deoparte".
Totul s-a întâmplat atât de rapid încât camerele de filmat ale televiziunilor de stat au ratat ieşirea jurnalistului cipriot din sală.