Procurorii DNA l-au reţinut pe Istvan Soos, şef Birou Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu-Mare la data faptelor, pentru spălare de bani şi complicitate la luare de mită în formă continuată, urmând a fi prezentat, azi, la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat DNA publicat astăzi, în perioada noiembrie - decembrie 2013, respectiv martie 2014, inculpatul Soos, în calitate de şef Birou, în urma unei înţelegeri prealabile cu şeful său, Ioan Ardelean, a pretins de la un agent economic, în numele acestuia din urmă, mai multe obiecte de mobilier (canapele fixe şi extensibile, pat dormitor, saltele, perne etc.), în vederea mobilării a patru locuinţe ce aparţineau celor doi sau unor rude ale acestora.
"Aceste bunuri, în valoare totală de aprox. 12.500 lei, au fost livrate de firma respectivă la adresele indicate de inculpatul Soos, fără a fi achitate de beneficiari. În schimbul acestui folos patrimonial, Istvan Soos i-a dat de înţeles reprezentantului societăţii comerciale respective, că şeful său va proteja activitatea firmei, cu ocazia derulării unor controale fiscale desfăşurate de către inspectorii fiscali din AJFP Satu-Mare, în perioada noiembrie-decembrie 2013", susţin procurorii.
DNA precizează că, pentru a disimula primirea bunurilor respective, cu titlu de mită, Isvan Soos i-a dispus agentului economic să întocmească o factură către firma unei rude, care nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii respective şi nici nu a fost achitată până în prezent.
În urmă cu o lună, DNA a anunţat că a fost reţinut Ioan-Mircea Ardelean, fost director executiv al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, pentru luare de mită.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană Satu-Mare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Sereista în data de 13.01.2015, 18:44)
Se pare ca e greu sa traiesti din salar cum a zis guvernu...deci nu se opreste nimeni din spagi pina nu ajung la mititica !!! Atunci sa le facem pe plac la toti.