SENAT:  "Managerii de transport în regim de taxi trebuie să deţină un certificat de competenţă profesională"

Adina Lateş
Politică / 14 martie 2016

Senatorii au dat luni vot favorabil, cu majoritate de voturi, proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

"Actul normativ doreşte stabilirea unor prevederi mai clare privind managementul de transport în regim de taxi şi închiriere, "lacunar reglementat în prezent". Totodată, se propune instituirea cadrului legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existenţa şi modul de dobândire a unui certificat de competenţă profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere", a menţionat reprezentantul Guvernului, Aurel Stanciu, potrivit Agerpres.

El a precizat că, până în prezent, cei care dădeau examen pentru a fi şofer de taxi trebuiau să răspundă la întrebări mai generale, cum ar fi şi cele valabile pentru şoferi de autobuze. "Nu se făcea distincţie până acum, nu există diferenţă de preţ faţă de ceea ce plăteau până acum", a adăugat Stanciu.

Privitor la cazierul judiciar, actul normativ introduce condiţia ca practicanţii profesiei de taximetrist să nu aibă anumite menţiuni în cazierul judiciar, fapt ce vine în sensul asigurării siguranţei cetăţeanului şi a practicării profesiei în mod onorabil şi legal.

Senatul este prima cameră sesizată în acest sens.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dar calatorii cind vor fi obligati sa obtina un certificat de compententa de folosire a taxiurilor ?

    1. 1. Esti taximetrist, nu? :))

      2. Desi sunt de acord cu tine ca sunt jigodii peste tot, pana la urma orice companie/sofer isi poate alegerea clientii (fie prin aplicatii cu rating, fie prin tariff aplicat)

      3. taximetria este un serviciu incomplet la momentul actual datorita calitatii soferilor folositi. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb