Senat: Până la alegerea Biroului permanent, plenul va fi condus de senatorul cu cele mai multe mandate

R.S.
Politică / 9 decembrie 2024

Senat: Până la alegerea Biroului permanent, plenul va fi condus de senatorul cu cele mai multe mandate

Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului acestui for legislativ, astfel că, la începerea legislaturii, Senatul legal constituit este condus, până la alegerea Biroul permanent, de senatorul cu cele mai multe mandate exercitate şi nu de decanul de vârstă, ca până în prezent, potrivit Agerpres.

Au fost înregistrate 91 de voturi "pentru" şi 5 abţineri. Regulamentul Senatului a fost armonizat cu cel al Camerei Deputaţilor.

"Până la alegerea Biroului permanent, lucrările plenului Senatului sunt conduse de senatorul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri 4 senatori, în calitate de secretari. În situaţia în care doi sau mai mulţi senatori au exercitat acelaşi număr de mandate de parlamentar, cel mai în vârstă dintre aceştia va conduce lucrările Senatului. Refuzul sau imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele sau unul ori mai mulţi secretari desemnaţi atrage, de drept, înlocuirea acestora cu următorul senator prezent care îndeplineşte condiţiile", prevede articolul (4) din noul Regulament al Senatului.

Prevederea potrivit căreia "până la alegerea Biroului permanent pot avea loc numai dezbateri cu privire la validarea mandatelor de senator, a procedurilor necesare depunerii jurământului sau legate de constituirea noului Senat" a rămas neschimbată.

Pentru eficientizarea lucrărilor Senatului, în noul Regulament al Senatului este reglementată durata luărilor de cuvânt din plen.

"Timpul pentru luările de cuvânt în plenul Senatului este de trei minute pentru fiecare grup parlamentar, respectiv de un minut pentru senatorii neafiliaţi, în cazul în care comitetul liderilor nu stabileşte altfel. Durata intervenţiilor este limitată automat prin mijloace tehnice", se arată în documentul adoptat, luni, de plen, conform Agerpres.

O altă modificare îi vizează pe secretarul general şi secretarii generali adjuncţi care, potrivit noului Regulament, sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de Senat, la propunerea Biroului permanent, fiind eliminată prevederea care stabilea că revocarea poate avea loc la şi la propunerea a cel puţin 30 de senatori.

"Serviciile Senatului sunt conduse de secretarul general al Senatului, ajutat pe patru secretari generali adjuncţi. Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de Senat, la propunerea Biroului permanent al Senatului, cu consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Secretarul general este ordonator principal de credite şi în îndeplinirea atribuţiilor sale emite ordine", stipulează noul art. 216 din Regulament.

Lunea viitoare va avea loc, în Senat, ultima şedinţă de plen din actuala legislatură, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă derularea procedurilor pentru validarea mandatelor noilor senatori. Şeful statului va convoca noul Legislativ, în şedinţe de plen separate (Senat şi Camera Deputaţilor), pentru depunerea jurământul de către parlamentari, scrie Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8491
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9080
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.7350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb