Iniţiativa legislativă care reglementează REIT-urile (Real Estate Investment Trusts) în ţara noastră a trecut de votul Senatului, fiind în momentul de faţă în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, a afirmat ieri senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, în cadrul unei dezbateri a mediului de business despre REIT-uri.
"Din punctul meu de vedere, această lege are maturitatea necesară deoarece a fost dezbătută suficient în Senat, toate formele prealabile au fost deja analizate, astfel încât poate fi dezbătută în Camera Deputaţilor chiar şi în această sesiune. Avem o particularitate, deoarece fiind campanie, parlamentarii sunt foarte prinşi cu activităţile electorale. Cu toate acestea, activitatea parlamentară nu încetează şi ar trebui să treacă chiar în această sesiune", a spus Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, care este iniţiator al legii REIT.
Potrivit Meta Estate Trust, piaţa imobiliară din ţara noastră este subreprezentată pe piaţa locală de capital, în ciuda unui aport semnificativ la PIB-ul României, de 7,2% în 2023.
"Legiferarea REIT-urilor (Real Estate Investment Trusts), societăţi pentru investiţii imobiliare, ar facilita atragerea de capital pentru jucătorii din industria imobiliară şi ar asigura o mai bună reprezentare a sectorului la bursă", conform unei analize realizate la nivel regional şi global de o echipa de cercetători angajată de Meta Estate.
Potrivit studiului, este oportun ca ţara noastră să implementeze cât mai curând legislaţia necesară pentru a sprijini crearea şi dezvoltarea REIT-urilor, în vederea atragerii de capital şi stimulării pieţei imobiliare. De asemenea, introducerea REIT-urilor va avea, cel mai probabil, un efect pozitiv asupra ratei de colectare fiscală şi va creşte veniturile încasate din impozitul pe dividende.
Stabilirea unor reglementări clare şi transparente este esenţială pentru crearea unui mediu sigur şi atractiv pentru investiţiile în REIT-uri, reducând riscurile speculative şi protejând piaţa de fluctuaţii mari, mai arată autorii studiului. Nu în ultimul rând, Guvernul şi instituţiile financiare ar trebui să promoveze educaţia financiară pentru investitori, în special pentru micii investitori, pentru a creşte conştientizarea beneficiilor REIT-urilor.
REIT-urile (sau societăţile de investiţii imobiliare) sunt companii listate care deţin şi operează întregi portofolii imobiliare cu singurul scop de a distribui 90% din randamentele generate cu acţionarii acestora.
Conform prezentării, REIT-urile au trei caracteristici foarte importante:
1.Model investiţional particular: sunt companii ce activează în business-ul de a deţine portofolii imobiliare şi de a le opera pentru generarea de venituri recurente
2.Legislaţie specială: un REIT este în adevăratul sens al cuvântului un REIT doar atunci când are o legislaţie particulară care reglementează modul de funcţionare. Scopul principal este ca un întreg portofoliu imobiliar să se comporte ca deţinerea directă a unui activ imobiliar. În acest sens, în toate jurisdicţiile, aceste companii sunt obligate să distribuie aproape tot profitul sub formă de dividende .
3.Anvergură considerabilă: aceste vehicule ajung să livreze maximul de valoare doar atunci când dimensiunea portofoliilor şi a structurii de capital este suficient de extinsă pentru a exploata la maxim economiile de scară.
Pentru a intra în vigoare, iniţiativa legislativă are nevoie şi de votul Camerei Deputaţilor, conform raportului de ieri al Meta Estate Trust.