Senatul a adoptat un proiect prin care contractele de credit nu mai sunt considerate titluri executorii

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări / 22 septembrie 2015

Senatorii au adoptat, azi, un proiect de lege prin care contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit nu constituie titluri executorii, potrivit surselor din presă.

Proiectul de lege are un singur articol, care prevede abrogarea articolului 120 din OUG 99/2006, prin care contractele de credit erau considerate titluri executorii.

"Avem exemplu de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a stabilit că debitorii care sunt executaţi silit de către bănci ar trebui să aibă dreptul să atace cu apel decizia de încuviinţare a instanţei dacă în contractul de credit există posibile clauze abuzive", a spus, în timpul dezbaterilor din plen, senatorul Cristiana Anghel.

"Mii de oameni au fost evacuaţi din locuinţele lor în urma unor executări silite demarate de bănci sau de colectori de creanţe (aceştia din urmă fiinţând şi funcţionând ilegal), fără să li se fi dat şansa unei opoziţii sau a unui apel la hotărârea judecătorului de încuviinţare a executării silite şi fără să li se fi dat şansa de a se pune sub protecţia tribunalului, aşa cum se întâmplă în majoritatea Uniunii Europene", se arată în expunerea de motive.

Senatorii au adoptat proiectul cu 61 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi şapte abţineri.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mintea romanilor de pe urma...... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb