Senzaţii puternice la primul cinematograf 4DX din ţara noastră

LARISA BĂNICĂ
Ziarul BURSA #Companii / 21 mai 2015

Senzaţii puternice la primul cinematograf 4DX din ţara noastră

Spectatorii simt, în timpul filmului, apa, vântul, lumina, mişcarea şi mirosul

Primul cinematograf 4DX din România a fost inaugurat oficial, marţi, în centrul comercial Mega Mall din Bucureşti. Prin tehnologia 4DX, spectatorii simt că fac parte din film, descoperind cum apa, vântul, lumina, mişcarea şi mirosul le creează senzaţii puternice.

Lanţul israelian de cinematografe Cinema City a inaugurat Cinema City Mega Mall în urma unei investiţii de circa 6-7 milioane de euro, sumă la care a contribuit şi NEPI, dezvoltatorul proiectului din cartierul bucureştean Pantelimon, conform declaraţiilor lui Mooky Greidinger, CEO al Cinema City.

Domnia sa a mai spus: "În urmă cu 4-5 ani, am ştiut că România are potenţial. În curând, această ţară va ajunge pe poziţia 3 în businessul Cinema City, după Regatul Unit şi Polonia".

Noul cinematograf dispune de 14 săli, doar una dintre acestea fiind dotată cu tehnologie 4DX, o premieră în România.

"Dimensiunea sălii este foarte mare, iar raportul sală-ecran este foarte bun. Avem cel mai bun sunet şi cea mai bună imagine", a spus Mooky Greidinger. Tehnologia 4DX a fost dezvoltată în Coreea şi a luat cu asalt lumea cinematografiei.

Din cele 14 săli, 50% dintre acestea au transmisie 3D, iar numărul locurilor ajunge la 2400.

Preţul unui bilet pentru un film 4DX va fi mai mare decât cel al unui film obişnuit, astfel că vizionarea unei pelicule variază între 35 de lei în cursul săptămânii şi în prima parte a zilei şi poate ajunge la 45 de lei în weekend, după ora 17:00.

Jurnaliştii prezenţi la conferinţă au avut posibilitatea să testeze cele aproape 130 de locuri din sala de cinema 4DX, iar experienţa a fost de-a dreptul uluitoare. Reprezentanţii cinematografului au anunţat că există anumite restricţii pentru persoanele care suferă de afecţiuni ale coloanei vertebrale sau pentru cei cardiaci, iar persoanele cu o greutate mai mare de 120 de kilograme nu au voie în sală.

Reprezentanţii Cinema City au promis că vor urma titluri blockbuster care vor fi disponibile în perioada următoare şi susţin că locurile în sala 4DX au fost deja epuizate pentru următoarele zile.

Cinema City operează multiplexuri în majoritatea oraşelor mari din România: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Iaşi, Piteşti, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Lanţul Cinema City este lider pe piaţa de cinematografe din România şi cel mai mare operator din Europa Centrală şi de Est. În România, Cinema City operează 18 multiplexuri, cu 168 de săli ,şi peste 30.000 de scaune, anunţă reprezentanţii Cinema City.

"Facem eforturi mari, avem nevoie de o inerţie între partea de distribuţie şi partea de vizionare a filmelor. Ne aşteptăm să fie un an record. Mai avem 6 inaugurări de cinema, iar următorul 4DX îl deschidem în vară la Constanţa", a spus CEO al Cinema City, Mooky Greidinger.

Cinema City şi-a început activitatea în Israel, acum 85 ani, după care în Budapesta în 1997, iar în România a ajuns în 2007, unde a inaugurat un cinematograf la Iaşi. Cinema City Cotroceni a fost inaugurat în 2009.

Mooky Greidinger a explicat cum, la începutul anului 2014, şi-a unit forţele cu operatorul de top din Marea Britanie - Cineworld PLc, de unde au rezultat 1890 săli, 205 cinematografe în 9 ţări, conducând detaşat în ceea ce priveşte rezultatele financiare. Totodată, anul trecut, reprezentanţii Cinema City s-au mândrit, la nivel internaţional, cu 10 milioane de bilete vândute, 90 milioane de clienţi, iar numărul proiecţilor a ajuns la 3.500.000.

La nivel global, există peste 150 de săli cu cinematografe 4DX în 30 de ţări. Majoritatea filmelor sunt produse la Hollywood (170 de pelicule), dar şi în Coreea de Sud (50 de pelicule).

Sălile trebuie să fie special concepute şi echipate cu tehnologie 4DX. Această nouă experienţă a fost disponibilă pentru public în 2009 odată cu lansarea filmului "Călatorie spre centrul pământului/ Center of the Earth in Seoul", în Coreea de Sud.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb