Sergiu Nicolaescu declară că o va da în judecată pe Mona Muscă

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 20 mai 2005

Reputatul regizor Sergiu Nicolaescu a fost acuzat ieri, în cadrul conferinţei de presă de la Ministerul Culturii şi Cultelor, că a cîştigat proiecte cinematografice cînd făcea parte din Colegiul Consultativ al Centrului Naţional al Cinematografiei, fiind membru, în acelaşi timp, al Comisiei de Selecţie. Mai mult, unii membri ai Colegiului făceau parte şi din Comisia de finanţare, aprobîndu-şi sumele necesare propriilor producţii cinematografice şi "îndeplinind în acelaşi timp funcţia de jucător şi arbitru" conform declaraţiilor ministrului secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, Ioan Onisei.

Sergiu Nicolaescu a respins acuzele vehement, declarînd ziarului "BURSA": "Această afirmaţie este o prostie! Eu nu am fost în Comisia de selecţie, ci doar în Colegiul Consultativ pentru o perioadă de şase luni, timp în care mi s-a aprobat filmul Orient Expres. Voi da în judecată Ministerul Culturii şi pe Mona Muscă".

La aceeaşi întîlnire, a fost prezentată starea critică a cinematografiei româneşti şi proiectul noii legi a cinematografiei care încearcă să remedieze această situaţie.

Lipsa unei strategii coerente

Schimbarea frecventă a legii şi a conducerii CNC sînt primele indicii care demonstrează, conform analizei Ministerului Culturii şi Cultelor, "lipsa unei strategii coerente în domeniu". Statutul CNC care se modifică odată cu schimbarea legii, trecînd din subordinea Guvernului în cea a Ministerului Culturii şi Cultelor, atrăgea după sine schimbarea deţinătorului conducerii CNC, de la Consiliu sau Colegiu Consultativ la Preşedinte sau Director General.

Situaţia critică a sălilor

Problemele cinematografiei sînt cauzate şi de situaţia dificilă a sălilor de cinema care au înregistrat în 2004 o pierdere de 32 miliarde lei pentru că, din 400 săli, doar 107 au activitate rentabilă şi numai 55 dintre acestea proiectează filme zilnic. O soluţie o reprezintă "atît privatizarea sălilor cu condiţia de a fi utilizate în special pentru spectacole de film, cît şi susţinerea lor de administraţia publică locală" ,declară Ministrul Culturii şi Cultelor, Mona Mus-că.

Societăţi falimentare

Poate situaţia cea mai dramatică în acest moment este reprezentată de cele trei societăţi cu capital de stat aflate în pragul falimentului (SC RoFilm SA, SC Sahia Film, SC AnimaFilm SA). Consecinţa este fie lichidarea juridică (precum în cazul SC RoFilm SA), fie sechestrul pe sediu şi revocarea din funcţie a conducerii (precum în cazul SC Sahia Film). Cauzată nu este numai datoria uriaşă a celor trei societăţi (din care numai SC RoFilm SA are datorii de aproximativ 24 miliarde lei), ci şi de banii pe care trebuie să-i încaseze şi nu i-au încasat. Potrivit declaraţiilor lui Ioan Onisei, de exemplu, societatea SC Sahia Film are de primit 900 mii de dolari de la Fundaţia acelui grup de presă al cărui nume îi este interzis ziarului BURSA să îl menţioneze, printr-o sancţiune judecătorească.. Din această datorie s-au plătit doar 20 mii de dolari. Întrebat de redacţia ziarului nostru care sînt procedurile legale de rezolvare a aces-tei probleme, Ioan Onisei a afirmat că "Dacă este cazul, atunci ne judecăm, în condiţiile în care datoriile nu sînt plătite".

Soluţia proiectului de lege

Chiar dacă se înscrie în sistemul nesfîrşit al modificărilor legislative, soluţia pe care Minis-terul Culturii şi Cultelor a găsit-o la această situaţie de criză este proiectul noii legi a cinematografiei. Principalele modificări care sînt anunţate de acest proiect sînt: un sistem concurenţial deschis, rigurozitate în selecţia proiectelor, privatizarea sălilor de cinema şi promovarea filmului românesc cu ajutorul canalelor media naţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb