Echipa italiană Napoli a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Empoli, în etapa a 32-a din Serie A, potrivit news.ro.
Scott McTominay a deschis scorul în minutul 18, acesta înscriind din assistul lui Lukaku. Atacantul belgian şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, în minutul 56, pentru ca cinci minute mai târziu McTominay să reuşească dubla, iar Napoli s-a impus fără probleme în faţa lui Empoli, scor 3-0.
Napoli a ajuns la 68 de puncte în clasamentul din Serie A şi se află pe locul secund, la trei puncte de lider, Inter Milano. Empoli este pe locul 19, cu 24 de puncte.
Opinia Cititorului