Shadow Banking (II)

GHEORGHE PIPEREA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 septembrie 2015

Fondul de hedging american Elliot este printre marii "beneficiari" ai retrocedărilor de la ANRP. Într-adevăr, cu o deţinere de 19% din acţiunile Fondului Proprietatea, Elliot este cel mai mare acţionar. La o valoare de circa un leu pe acţiune şi, întrucât Fondul Proprietatea are o capitalizare bursieră de circa 3 miliarde de euro, acest pachet de 19% înseamnă în jur de 600 milioane de euro. Aceste acţiuni s-au cumpărat în 2009-2010 de pe piaţa gri (cam neagră înainte de listarea la bursă a FP) cu preţuri între 0,2 - 0,3 lei pe acţiune. Adică, în medie, Elliot a dat pe aceste acţiuni între 150 - 200 de milioane de euro, ceea înseamnă de 4-5 ori mai puţin decât valoarea lor reală. Profit: 4-500% în cinci ani. De ce ar mai spera cineva să câştige la cazino, când ar putea veni în România şi, angajând nişte foşti demnitari care au făcut nişte legi, ar putea câştiga cu 500% mai mult faţă de cât au investit?

Printre beneficiarii "despăgubirilor" plătite de Statul român pentru imobilele naţionalizate se află şi un alt fond american, Cartesian, fond care deţine şi el 2,7% din acţiunile Fondului Proprietatea, acţiuni pe care le-a cumpărat tot de pe piaţa gri-neagră de dinainte de listarea la bursă, cu 0,2-0,3 lei pe acţiune.

Elementul comun al acestor afaceri este faptul că acţiunile au fost cumpărate de pe piaţa gri-neagră, în anii 2009-2010, de dinainte de listarea la bursă a FP. Aceste acţiuni au fost achiziţionate de la samsarii de dosare de despăgubiri şi drepturi litigioase, adică de la cei care, în prezent, sunt prin Beciul Domnesc, colegi de dosare (sau nu) cu două dintre echipierele domnului Băsescu, recte, Alina Bica şi Elena Udrea.

Cele două fonduri mai au în comun ceva: acţiunea concertată în AGA de la FP prin care, de vreo 3 ani, i-au determinat pe cei de Franklin Templeton (managerul fondului, angajat prin contract de Statul român, totuşi) să lichideze activele Fondului Proprietatea.

E o acţiune ce va duce rapid la delistarea acestuia.

Există şi "mici" diferenţe.

Elliot (alături de Manchester Securites, alt mare "investitor", alăturat grupului de beneficiari de "despăgubiri") este deţinut de un overlord multimiliardar american, Paul Singer, poreclit şi "vulturul", întrucât se ocupă peste tot în lume cu ceea ce a făcut şi în România: cumpără drepturi, litigioase sau nu, pe care le transformă în acţiuni la companii strategice sau în hotărîri arbitrale executorii. Aşa a făcut, spre exemplu, anul trecut, cu Argentina. Din cauza unui litigiu declanşat în New York, la el acasă, de domnul Singer, pentru obligaţiuni suverane emise în 2002 de Argentina (un pachet de 7-8 miliarde dolari, în valoare rotunjită), această ţară a fost nevoită să intre în al doilea default suveran din istorie. În 2001, Argentina falimentară a primit acceptul de la FMI şi BM să emită obligaţiuni suverane de peste 100 miliarde de dolari, plătibile eşalonat. În 2014, în acord cu majoritatea creditorilor, Argentina a propus o nouă eşalonare. Au fost cîţiva deţinători de obligaţiuni dizidenţi care au dat Argentina în judecată, nemulţumiţi fiind de acordul de reeşalonare. Domnul Singer a cumpărat drepturile litigioase, a devenit reclamant şi a câştigat procesul.

A început executarea silită pe tot ce a găsit argentinian în America. Ce a urmat? Al doilea default suveran al Argentinei. Toţi ceilalţi creditori au avut pierderi masive. Nu şi domnul Singer.

Al doilea fond american, cel denumit Cartesian (ce ironie!- acest fond şi-a luat numele de la Descartes; cel care gândeşte şi acţionează ca filosoful clasic francez Rene Descartes, adică logic, deductiv, coerent, este numit "cartesian") este condus de un anume Nicolae Ivan.

Nu ştiţi cine e, nu?

Vă spun eu: e primul preşedinte al Fondului Proprietatea (2006-2008), fost şef la Gelsor-ul domnului SOV.

Am avut nişte meciuri de toată frumuseţea cu acest ins pe la tv, în acei ani în care încercam să atrag atenţia autorităţilor că, punînd la cale o asemenea aberaţie de mecanism de despăgubire pentru imobile naţionalizate (ANRP + Fondul Proprietatea), ele, autorităţile, sunt pe cale de a naşte un monstru. Desigur, lumea nu îşi mai aduce aminte, dar însăşi CEDO a spus în august 2010 ceea ce apucasem să spun eu prin 2006-2008: că mecansimul de despăgubire imaginat de legea română nu este efectiv, nici cert şi nici coerent, ci e mai degrabă o loterie. A se vedea decizia pilot contra României din speţa Anastasescu şi alţii (august 2010). Bine, eu am mai spus şi că mecanismul nu va duce la despăgubiri pentru acei oameni furaţi de comunişti, ci la o masivă fraudă din bani publici, din care se vor fi îmbogăţit unii şi vor fi furaţi, din nou, cei furaţi deja de comunişti şi, alături de ei, noi toţi, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite.

Domnul Ivan - şef şi acum la Cartesian - este, prin prezenţa sa în business, o dovadă a enormei fraude şi a conflictului de interese, de care nu este deloc străin un anume vicepreşedinte al BNR, mare priceput în ale banking-ului, de altfel.

La fel, domnul Ionuţ Popescu, fost ministru de finanţe pe vremea când se emitea această reglementare (2005-2006) şi actual acţionar al FP cu 20 de milioane de acţiuni, este şi el o probă a fraudei şi a conflictului de interese.

În fine, dovezi ale masivei fraude din bani publici sunt cazurile DNA în care au fost arestaţi atâţia samsari şi beneficiari de "despăgubiri" încît mintea nu îi mai cuprinde. Nu au fost arestaţi toţi vinovaţii, însă. Poate că DNA ar trebui să se uite şi la profitori. Şi, de asemenea, să se uite şi la iniţiatorii legilor care au pus acest mecanism în lucru. Reamintesc că această lege (Titlul VI din Legea nr.247/2005) a fost adoptată prin asumarea răspunderii guvernului Tăriceanu în Parlament, adică fără dezbatere, exact în forma dorită de iniţiatori. Vedeţi cine era atunci ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi veţi avea nişte explicaţii.

Dacă s-a săvârşit o fapta penală folosindu-se o valoare, o sumă de bani, un bun, atunci acelea trebuie confiscate, conform art. 112 Cpen. Dacă un bun, o valoare, o sumă de bani au fost obţinute prin săvârşirea unei fapte penale, acelea se confiscă, în baza aceluiaşi text legal. În vederea confiscării, acele bunuri, valori, sume de bani, se pun sub sechestru.

Ca să înţelegeţi ce spun, vă dau două exemple: dacă treceţi graniţa din Moldova în România şi aveţi mai multe ţigări decât va trebuie, se poate considera că faceţi contrabandă şi nu doar ţigările vi se confiscă pe loc, ci vi se confiscă şi maşina în care aveaţi ţigările; dacă la vamă într-unul din aeroporturile din SUA se găsesc mai mult de 10 mii de dolari cash asupra dvs., suma se confiscă pe loc.

După un lung şi intens şir de cesiuni care se originează în ceva foarte, foarte penal (cel puţin aşa spune DNA), aceste pachete de acţiuni s-au acumulat în câteva mâini.

Este posibil ca deţinătorii să nu aibă nicio implicaţie în faptele penale, dar bunurile pe care le deţin provin din infracţiuni, fiind supuse confiscării, indiferent dacă deţinătorul este responsabil penal sau nu.

Aşadar, ne putem întreba de ce nu sunt deloc vizate aceste acţiuni acumulate de aceste fonduri în urmarea cumpărării lor de pe piaţa gri-neagră? Căci pentru DNA este evident că aceste acţiuni nu puteau proveni decât din titlurile de despăgubiri emise de ANRP în urmarea unor cesiuni de drepturi litigioase practicate de samsarii din domeniu, în colaborare strânsă cu inşi foarte, foarte integri, ca fostul şef de la ANI, Horia Georgescu, echipier şi el al domnului Băsescu...

Răspunsul? Poate peste doi-trei ani, cînd FP nu va mai exista, lichidat fiind la insistenţele acţionarilor săi majoritari. Şi atunci, cum se zice, prinde orbul, scoate-i ochii...

Titularii de despăgubiri, care nu şi-au vândut încă drepturile litigioase, mai au de aşteptat soluţiile cerute de CEDO încă din 2010. La fel ca toţi ceilalţi creditori ai statului român.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ca la doamna Gheorghe insa de asemenea se numeste cesiune. Daca la unul mare va bagati la unul mic de ce nu indrazniti? Daca sunteti pre finutz vizionati fimul Sunt timid dar ma tratez si poate ne spuneti si noua rezultatul..."După un lung şi intens şir de cesiuni"....Deci va rugam spuneti-ne motivul pentru care Erste a cumparat nepeleurile de la BCR.

    e despre shadow banking/FP/hedge funds sau despre Basescu?

    1. bineinteles von Louis Vuitton. De CE pare si-a luat comandantul ochelari.Nea Treichl e complet debusolat si NEA Seele se gandeste deja sa-l enumere PE lists de riscuri cum a facut NEA Roiss in 2011. Ca d-aia I a spus Slava Domnului:-)

    Foarte bune ambele articole !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb