Vicepremierul Sevil Shhaideh a făcut apel la primari să îşi prioritizeze investiţiile şi să renunţe la ideea de a mai construi baze sportive, parcuri sau stadioane acolo unde nu este cazul şi să se concentreze mai mult pe apă, canalizare şi drumuri.
Sevil Shhaideh a declarat, azi, la Buzău, citată de News.ro: "Am rugat toate autorităţile să îşi prioritizeze investiţiile, să ne asigurăm că beneficiem de serviciile de bază. Am rugat ca, de exemplu, între o alimentare cu apă, o canalizare şi o bază sportivă, am rugat primarii să se concentreze pe apă, canalizare, drumuri şi mai puţin pe baze sportive acolo unde nu sunt copii sau pe stadioane în pantă, cum au mai fost cazuri".
De asemenea, vicepremierul Shhaideh a precizat că prioritate la proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) vor avea comunele care din cauza numărului mic de locuitori nu pot fi declarate eligibile la proiectele cu finanţare europeană, dar şi acele proiecte care pun accent pe serviciile de bază, respectiv alimentare cu apă, canalizare sau drumuri.
Vicepremierul a spus: "PNDL este programul cel mai popular din programul de Guvernare fiind un program multianual. Conform programului de guvernare, prioritare vor fi asigurarea serviciilor de bază, alimentări cu apă, canalizare, drumuri. Avem în vedere realizarea a 5.000 de obiective noi la nivel naţional, cele ce nu pot fi asigurate din fonduri europene pentru că există unităţi administrative care nu sunt eligibile în programele susţinute de fonduri europene pentru că nu au minimum 2.000 de locuitori şi PNDL va susţine cu prioritate aceste unităţi administrative".
Sevil Shhaideh, care este şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a afirmat: "Avem în vedere realizare a 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de şcoli care necesită autorizaţii de funcţionare indiferent că e nevoie de autorizaţie de la ISU, de lucrări de lărgire a accesului în şi din unitatea şcolară dar şi la asigurarea grupurilor sanitare, a sistemelor de apă şi canalizare acolo unde există încă astfel de unităţi de învăţământ. Acestea sunt priorităţile pe care le vom aplica la nivelul selectării tuturor proiectelor depuse".
Astfel, printre priorităţi, Sevil Shhaideh a enumerat realizarea a 2.500 de creşe şi grădiniţe, dar şi obţinerea de autorizaţii de funcţionare pentru peste 2.000 de şcoli.
1. Spaga unde si cand?
(mesaj trimis de anonim în data de 05.03.2017, 08:34)
Apa, canal, internet prin fibra, gaz sunt vise pt sat.
2. TREBUIE MIJLOACE de CONTROLul Primariilor
(mesaj trimis de In VEDEA de GIURGIU primarul e INDOLENT! în data de 05.03.2017, 14:22)
PRIMARII din UNELE SATE [precum VEDEA de GIURGIU] sunt indolenti sin-au facut mai nimic inafara de a asfalta cateva ulite-->ei nu sunt in stare sa faca canalizare sau sa asfalteze ulita care duce spre cimitir.==>asa ca ca Doamna Shhaideh va rog sa trimiteti controale peste ei si sa stati pe acesti indolenti cu OCHII ca pe BUTELIE ca astia risipesc bani si nu fac ma nimic pentru satul lor.