SIBEX Accentuarea scăderilor a dus la înmulţirea speculaţiilor

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 iunie 2012

În penultima şedinţă a săptămânii, majoritatea cotaţiilor futures au avut o evoluţie descendentă în prima jumătate a zilei. Speculaţiile realizate până la ora 17.15 s-au soldat cu aproape 5000 de contracte, jucătorii fiind, pe fondul accentuării scăderilor, mult mai activi comparativ cu acelaşi interval de timp al zilei precedente. Valoarea tranzacţiilor se situa la circa 50 milioane lei. Contextul extern a fost unul pesimist, cu pieţele europene aflate în coborâre, după ce randamentele obligaţiunilor spaniole au avansat şi după ce rata şomajului în Germania a crescut mai mult decât indicau previziunile.

Cotaţia Dow Jones estimată de participanţii de pe piaţa sibiană evolua corelat cu futures-ul din SUA, care indica deprecieri, anticipând o direcţie negativă la NYSE. Cotaţiile scădeau înainte de debutul summit-ului liderilor europeni, în cadrul căruia se discută măsurile anti-criză. La ora 17.15 cotaţia DEDJUA_RON septembrie scădea la Sibex cu 83 puncte, la 12.441 puncte. Numărul contractelor era de peste 1900, produsul fiind cel mai lichid de pe piaţă.

Pe piaţa valutară activitatea a fost una susţinută, cu plasamente pe cursurile de schimb euro/dolar, euro/yen şi liră sterlină/dolar. Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 649 pe scadenţa septembrie. Cotaţia monedei comune pierdea 0.29%, valorând 649 USD. Scăderile erau destul de ample, speculatorii anticipând o moneda unică în cădere, sub efectele persistenţei crizei datoriilor. Pe pieţele valutare externe euro se deprecia pentru a patra zi la rând faţă de dolar, afectat de creşterea costurilor de creditare din Italia şi de rezultatele unei cercetări economice din Germania care preciza că înrăutăţirea crizei datoriilor va slăbi economia celei mai puternice ţări din UE. Euro se deprecia pe piaţa sibiană şi faţă de moneda japoneză, fiind cotat la 98,63 yeni pe scadenţa septembrie, după o scădere de 0,69%, date valabile la ora 17.15. Numărul contractelor pe simbolul EUR/JPY_RON septembrie era de 350. O lichiditate bună, de 300 de contracte, se observa pe perechea liră sterlină dolar. Moneda din Regatul Unit scădea cu 0,53% faţă de moneda americană, valorând 1,5505 USD pentru scadenţa din toamnă.

Pe piaţa aurului erau înregistrate 140 de contracte pe simbolul SIBGOLD-_RON pe scadenţa august. Preţul unciei scădea cu 15,4 dolari, la 1560,2 USD. Direcţia era una sinonimă cu evoluţia externă, aurul depreciindu-se joi la Londra şi comportându-se mai mult ca un activ riscant decât ca unul de siguranţă, sub influenţa aşteptărilor pesimiste legate de summit-ul Uniunii Europene, considerându-se drept improbabilă realizarea tuturor măsurilor de care este nevoie pentru stoparea crizei datoriilor.

Dintre derivatele pe acţiuni, speculatorii au pariat pe DESIF5, cotaţia pe scadenţa septembrie crescând cu 0,37% la 1,1030 lei. Numărul contractelor era de numai 47.

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb