SIBEX Interesul speculativ s-a menţinut la un nivel bun

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 octombrie 2012

După ce şedinţa de marţi a fost cea mai bună din ultimele 22 de zile, sesiunea de miercuri a confirmat o prezenţă ceva mai ridicată a speculatorilor pe piaţă. Chiar dacă volumul înregistrat în prima jumătate a zilei era mai mic în raport cu cel de marţi la aceeaşi oră, ritmul era considerabil mai bun faţă de celelalte şedinţe din septembrie. Prin urmare, conform datelor de la ora 17.00, numărul de contracte era de circa 1200 cu o valoare de peste 14 milioane lei. Raportat la cotaţiile instrumentelor tranzacţionate, direcţia nu era unitară, diferenţiindu-se în funcţie de activ.

Segmentul derivatelor valutare continua să fie principalul furnizor de lichiditate astfel că pentru derivatul pe Dow Jones se observau 835 de contracte încheiate pe scadenţa decembrie. După scăderea agresivă de marţi, cotaţia a evoluat mixt şi, după peste şapte ore de la deschidere, câştiga 27 puncte, valorând 13.070 puncte. În SUA, cotaţiile indicilor creşteau pe fondul semnalelor că scăderea producţiei din China încetineşte, respectiv pe fondul speculaţiilor că piaţa imobiliară din SUA se îmbunătăţeşte.

Speculatorii care au plasat ordine pe evoluţia cursului euro/dolar au încheiat, până la ora 17.00 un total de 169 de contracte pe scadenţa decembrie. Pentru aceasta, euro se deprecia cu doar 0,02% şi valora 1,29800 USD. Pe plan extern, moneda comună s-a devalorizat pentru a doua zi la rând faţă de dolar şi yen după ce rapoarte economice au arătat că producţia şi sectorul serviciilor din euro regiune s-au micşorat în octombrie mai mult decât economiştii au prezis, criza datoriilor continuând să sufoce creşterea. Moneda comună s-a depreciat şi după ce încrederea în mediul de afaceri din Germania s-a redus la cel mai redus nivel din ultimii doi ani.

Pe piaţa aurului numărul contractelor era de 32 atât pentru simbolul SIBGOLD octombrie cât şi pentru SIBGOLD decembrie. Pentru aceste termene uncia creştea cu 2,2 şi 2,9 dolari, valorând 1709,4 şi 1711,9 dolari. Tot cu 2,9 dolari creştea cotaţia aurului şi pentru derivatul de 10 uncii, cu simbolul SIBGOLD_RON decembrie. Numărul contractelor era de numai 27 iar preţul de cotare de 1709,9 dolari. Pe segmentul mărfurilor se mai tranzacţiona şi derivatul pe preţul petrolului. Cotaţia barilului era de 86,70 USD, după o depreciere de 0,14 USD. Numărul contractelor era de 40, conform datelor de la ora 17.00.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni interesul a fost redus. Pentru DESIF5 decembrie numărul contractelor s-a cifrat la numai 20 deşi cotaţia a crescut cu 1,18%, la 1,4137 lei/acţiune.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00 Cu excepţia contractelor futures pe acţiuni, pe piaţa futures a Sibex se tranzacţionează până la ora 23.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb