Foarte multe lucruri de spus nu erau după derularea a jumătate din penultima şedinţă a săptămânii de pe piaţa futures, evoluţia volumului fiind destul de previzibilă. Singurul lucru care se putea remarca era tranzacţionarea perechii euro/dolar pe trei termene, speculatorii ducându-şi strategiile până la scadenţa decembrie 2014. Ca şi în zilele precedente, lichiditatea era destul de modestă, cu 469 de contracte realizate până la ora 17.15. Valoarea acestora era de aproape 7 milioane de lei. Preţurile produselor tranzacţionate evoluau mixt, cotaţiile futures ale Dow Jones menţinându-se pe plus, în vreme ce euro şi aurul se depreciau în raport cu dolarul.
Cele 199 de contracte DEDJIA_RON încheiate până la ora menţionată erau suficiente pentru ca derivatul pe indicele american să bifeze o nouă şedinţă pe primul loc în topul produselor futures. Cotaţia Dow Jones estimată de jucătorii de pe piaţa sibiană indica o tendinţă "verde" nu foarte fermă, în ton cu evoluţia de la NYSE, unde variaţiile erau reduse, după ce raportul privind cererile de ajutor de şomaj a arătatcreşterea acestora cu mai mult decât era estimat. Astfel, valoarea indicelui era estimată la 16.499 de puncte, în urcare cu 9 puncte. Simbolul DEDJIA_RON era tranzacţionat şi pe scadenţa septembrie, cotaţia situându-se la 16.425 puncte, în urcare cu 7 puncte.
Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 152 pe scadenţa iunie, aceasta situându-se foarte aproape de lider. Moneda unică pierdea teren faţă de "rivalul" său din SUA, fiind estimată la 1,37100 USD, în urma unei scăderi de 0,39%. Pentru septembrie, euro valora 1,37110 USD, în minus cu 0,29%, pe un volum de 35 de contracte. Raportat la orizontul investiţional decembrie, euro era cotat la 1,37 dolari, în minus cu 0,15%. Volumul era de numai 8 contracte. Pe pieţele valutare externe, euro s-a devalorizat pentru a doua zi la rând faţă de dolar, după ce Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi-a întărit opinia că factorii de răspundere sunt gata să facă noi paşi pentru a contracara orice risc de deflaţie.
Pe piaţa aurului se observau doar 12 contracte SIBGOLD pe scadenţa aprilie. Preţul unciei scădea cu 6,3 dolari, la 1284,6 USD/uncie.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15.