SIBIU Acţiunile româneşti, din nou în atenţia investitorilor

OVIDIU PETRU, Director Marketing
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 octombrie 2011

Derivatele pe acţiunile SIF Oltenia s-au tranzacţionat ieri în creştere pe majoritatea scadenţelor listate. Astfel, pe decembrie 2011, preţurile au crescut cu 0,58% până la 0,85 lei iar pe martie 2012 au câştigat 0,64% până la cotaţia de 0,8899 lei.

DEFPR (simbolul contractului cu activ acţiunea Fondul Proprietatea) se tranzacţiona de asemenea în creştere cu 0,46% la o cotaţie de 0,4370 lei.

Preţul unciei de aur se tranzacţiona la ora 16.00 în creştere pe ambele scadenţe. Astfel pe octombrie 2011, câştigă 0,12% până la 1.623 puncte iar pe decembrie 2011 creşte cu 0,86% la o cotaţie de 1.624,8 puncte.

Cotaţia indicelui Dow Jones pentru decembrie 2011 a crescut cu 0,24% până la 10.712 iar pe martie a câştigat 0,23% până la 10.610 puncte. Numărul de contracte încheiate la ora 16.00 era de 1642 pentru ambele scadenţe.

Pachetul Phoenix (PHX) calculat ca o diferenţă între preţul a zece uncii de aur şi cotaţia indicelui Dow Jones s-a cotat la 5.600 de puncte în creştere cu 1,7% .

Pe piaţa derivatelor valutare contractul futures EUR/USD se tranzacţiona pe minus pe scadenţa dec11, moneda unică pierzând în faţa dolarului 0,25 %. Cotaţia a fost stabilită la 1,3303 puncte.

Leul a câştigat teren în faţa euro, raportul EUR/RON fiind cotat la 4,3101 lei pentru contractul futures cu scadenţa decembrie.

În prima parte a zilei numărul contractelor încheiate pe piaţa Sibex era de 2955 cu o valoare de 18,2 milioane de lei.

Tranzacţiile pe piaţa Sibex se des-făşoară în intervalul orar 9.45-23.15, nu de puţine ori numărul de contracte triplându-se după deschiderea burselor de peste ocean.

Evoluţia preţurilor de pe piaţa Sibex se poate urmări în timp real pe site-ul www.sibex.ro.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţa de la ora 16.00, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor instrumentelor tranzacţionate, datorită programului de tranzacţionare extins până la ora 23.15. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro, secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora menţionată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb