Cea de-a doua şedinţă a săptămânii a adus scăderi importante pentru cele mai lichide produse, anume contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average respectiv cel pe acţiunile SIF5 Oltenia, evoluţia corelându-se cu direcţia pieţelor asiatice şi europene, şi mai apoi cu cea din SUA, indicată de deschiderea roşie de marţi. Pe acest fond, şi leul a pierdut teren în faţa euro, moneda unică apreciindu-se, conform estimărilor investitorilor de la Sibiu. Revenirea pe minus a mai animat lichiditatea pieţei, care creştea cu peste 60% comparativ cu totalul de luni. Cu circa o oră şi jumătate înainte de închidere, se puteau observa 5500 de contracte a căror valoare era de aproape 41 de milioane de lei, de 2,2 ori mai mare faţă de toată piaţa BVB.
Locomotiva pieţei derivatelor de la Sibiu, a fost, ca de obicei în ultima vreme, contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average. Schimburile cu indicele american totalizau circa 3500 de contracte cu mai bine de oră şi jumătate înainte de închidere, perioadă în care, de regulă, lichiditatea creşte simţitor, în condiţiile tranzacţionării în paralel cu evoluţia NYSE. Valoarea aferentă acestui total se situa la peste 36 milioane lei, contractul Dow Jones reuşind, de unul singur, un total dublu faţă de piaţa BVB, în ansamblul ei.
Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17,15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul .