Cotaţiile celor mai lichide derivate au dat semne de revenire marţi, în contextul în care, pe plan extern, bursele au recuperat din pierderile din ziua precedentă, cauzate de creşterea îngrijorărilor privind datoriile ţărilor din zona euro. Direcţia preţurilor derivatelor nu a fost însă doar "verde", existând produse şi scadenţe pentru care cotaţiile s-au depreciat. În aces-te condiţii, numărul contractelor încheiate de investitori se ridica, cu o oră şi jumătate înaintea închiderii, la 2700, valoarea tranzacţiilor fiind de 20 milioane lei.
Tendinţa cea mai evidentă de creştere s-a înregistrat pe segmentul indici, unde preţul futures al Dow Jones de la Sibex a deschis ziua pe plus şi şi-a menţinut evoluţia pozitivă în tot restul zilei. Revenirea pe plus a celui mai urmărit indice din lume a fost sugerată şi pe piaţa futures din SUA, unde, de asemenea, s-au înregistrat creşteri, indicându-se o deschidere pe plus şi la NYSE, confirmată de evoluţia din prima oră a şedinţei bursei americane. Peste ocean, investitorii se aflau în aşteptarea unor noi date din economie, mai exact din sectorul imobiliar, urmând să fie anunţată evoluţia vânzărilor de locuinţe din luna precedentă. Vânzările caselor au crescut în mod neaşteptat în aprilie, pentru a doua lună la rând, a arătat raportul guvernamental american de marţi. Departamentul de Stat din SUA a indicat faptul că vânzările de case au crescut cu 7,3% atingând cel mai înalt nivel din decembrie 2010. La Sibex, cotaţiile Dow Jones erau corelate cu piaţa americană, observându-se creşteri. Astfel, pe scadenţa iunie, cotaţia DEDJIA_RON câştiga 37 puncte iar pe septembrie 27 puncte. Pentru finalul anului (scadenţa decembrie), Dow Jones câştiga 36 puncte. Numărul contractelor DEDJIA_RON era de 1122.
Pe segmentul financiar participanţii au preferat, ca de obicei, simbolul DESIF5, cu circa 1200 de contracte realizate până la ora 17.30. Cotaţiile DESIF5 au variat în ambele sensuri, sugerând lipsa conturării unei direcţii clare, în condiţiile în care îngrijorările faţă de criza datoriilor din Europa rămân ridicate, mai ales după ce principalul partid de opoziţie din Grecia a declarat că nu a sprijinit guvernul pentru noile măsuri de austeritate. Guvernul grec a aprobat un plan de reduceri bugetare de 6 miliarde de euro pentru a câştiga ajutor suplimentar. Totodată, Fitch a redus luni la negativ perspectiva de rating de credit a Belgiei. La Sibiu, preţul futures al SIF5 câştiga 0,27% pe scadenţa iunie şi pierdea 0,35% pe septembrie. Pentru decembrie 2011 preţul se afla în staţionare iar pentru martie 2012 se observa o scădere de 3,57%, date valabile la ora 17.30. Pe piaţa suport, acţiunea SIF5 a închis cu o variaţie zero.
În sectorul derivatelor valutare participanţii au preferat paritatea euro/dolar, denominată în lei, pentru care, la ora 17.30 se înregistrau 243 de contracte. Pe pieţele externe, euro a revenit pe plus faţă de moneda americană, după ce luni a scăzut sub pragul de 1,4 lei. Moneda euro a crescut faţă de dolar pentru prima dată în trei zile, ca urmare a faptului că încrederea mediului de afaceri german a rămas, în mod neaşteptat, aproape de un nivel record în luna mai, alimentând pariurile că Banca Centrală Europeană va relua creşterea costurilor îndatorării, chiar dacă criza datoriilor se intensifică. La Sibex, miza s-a pus pe un euro mai puternic, moneda unică apreciindu-se cu 0,47% faţă de dolar.