• Sumarul tranzacţiilor la BMFMS
Avantajele contractelor derivate reuşesc să atragă din ce în ce mai mulţi jucători pe piaţa organizată de BMFM Sibiu. Dovadă sînt volumele în creştere înregistrate pe întreaga perioadă a lunii precedente, precum şi faptul că în primele două şedinţe ale lunii februarie s-a depăşit volumul lunii corespondente din 2004. În acest interval investitorii au început să ia poziţii şi pe scadenţa îndepărtată (cea din iunie) dovedind că folosesc aceste contracte nu numai ca instrumente de speculaţie ci ca produse destinate unui management de portofoliu profesionist. Pînă acum, pentru scadenţa iunie, s-a tranzacţionat echivalentul a 363.000 acţiuni SIF2, 224.000 acţiuni SIF5 şi 110.000 SNP. Sînt interesante cotaţiile acestor acţiuni pentru mijlocul anului, termen pentru care jucătorii din piaţă anticipează, în ciuda trecerii perioadei de acordare a dividendelor, preţuri apropiate de cele pentru scadenţa martie. Astfel DESIF2 a fost cotat la 12.600 lei, DESIF5 la 16.690 iar DESNP la 4865 lei. Majoritatea derivatelor pe acţiuni au înregistrat aprecieri considerabile. Astfel, DESIF3 (martie) şi DETL (iunie) au atins variaţia maxim admisă într-o şedinţă (1000 lei) ajungînd pînă la 15.500 şi respectiv la 13.750 lei. În acest moment derivatul DESNP reprezintă peste 25% din totalul poziţiilor deschise. În raport cu principalele valute, leul s-a apreciat cîştigînd 105 unităţi în raport cu euro (37.690 lei/euro) şi 175 în raport cu dolarul (29.500 lei/USD).