Pe piaţa sibiană la termen penultima şedinţă bursieră din săptămâna în curs s-a finalizat prin bifarea unui volum de transfer foarte bun ilustrat de cele 19.149 contracte futures şi options încheiate din 2.219 tranzacţii. Valoarea aferentă acestora a fost la rândul său una excelentă cifrându-se la 44,56 milioane de RON, sumă care se plasează pe locul şapte in ierarhia all-time a valorilor obţinute pe piaţa BMFMS. Lichiditatea deosebită a zilei de tranzacţionare de ieri a mai fost evidenţiată de obţinerea unei medii de 59,92 contracte futures /minut şi de 8,63 contracte/tranzacţie. Şi în această şedinţă a continuat tendinţa de închidere a poziţiilor deschise, apropierea scadenţei spunându-şi cuvântul în acest sens, investitorii marcând deja din profituri sau limitîndu-şi potenţialele pierderi. La închidere, cumulat pe piaţa futures şi cea de opţiuni totalul poziţiilor deschise era de 192.664. Plasamentele "jucă-torilor" s-au realizat pe un fond majoritar descendent.
Raportat la felul în care au fost plasate investiţiile în derivate s-au remarcat cele două societăţi de investiţii care au dominat tranzacţiile în ultima vreme, DESIF 2 şi DESIF 5. Conform contractelor cumulate încheiate pe aceste două active suport, ele au generat circa 76% din rulajul şedinţei de ieri. Cu o cotă apreciabilă de transfer s-au mai remarcat derivatele ce au ca active suport acţiunile "Băncii Transilvania".
La finalul zilei, cele mai căutate contracte au fost DESIF 5 Oltenia, volumul de transfer ridicându-se în ceea ce le priveşte la peste 9.500 contracte încheiate pentru toate cele patru scadenţe existente. Scadenţa cu ponderea cea mai mare din totalul consemnat pe DESIF 5 a fost cea din decembrie cu un procent de 64%. Închiderea a găsit acţiunile DESIF 5 la valori de 2,685 şi 2,957 lei/acţiune pentru septembrie respectiv decembrie anul curent, preţuri conturate în urma unor scăderi de 0,015 şi 0,018 lei/acţiune. Pentru primele două scadenţe din 2007, acţiunile DESIF 5 au fost cotate la 3,161 şi 3,29 lei/acţiune.
Locul secund în clasamentul zilei a revenit instrumentelor derivate ce au ca activ suport acţiunile SIF 2 Moldova cu un total de 5.055 contracte perfectate de asemenea pentru toate cele patru scadenţe existente. Pentru scadenţa de la finele lunii curente volumul de transfer s-a ridicat la 1.331 contracte, preţul de închidere cifrat la 2,13 lei/acţiune ilustrând o depreciere de 0,015 lei/titlu. Tot pe scădere au închis şi DESIF 2 decembrie 2006 ele fiind cotate la 2,13 lei/titlu, în scădere cu 0,015 unităţi. Pentru primele două scadenţe din 2007, DESIF 2 au evoluat însă pe o direcţie de sens contrar apreciindu-se cu câte 0,05 respectiv 0,045 lei/acţiune până la valorile finale de 2,6 şi 2,66 lei/acţiune.
Locul trei a revenit DETLV cu 3.021 contracte. Scadenţa cu cea mai mare căutare a fost martie 2006 pentru care DETLV au fost cotate la 1,0899 lei/acţiune, în scădere cu 0,0291 lei. Pentru scadenţa din luna în curs DETLV au fost cotate la 1,014 lei/acţiune iar pentru decembrie 2006 la 1,0899 lei/acţiune. În aceste condiţii scăderile au ajuns la 0,0035 şi 0,0291 lei. Pentru cea mai îndepărtată scadenţă ultimele tranzacţii s-au realizat la 1,265 lei/titlu, cu o diminuare de 0,034 unităţi.
În sectorul valutelor, moneda unică europenă a pierdut teren faţă de cea naţională pentru septembrie 2006, un euro fiind cotat la 3,532 lei, în scădere cu 0,003 unităţi.