SIBIU Volumul pe acţiunile Sibex a depăşit pragul de un milion

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 martie 2010

La Bursa din Sibiu, prima sesiune de tranzacţionare de după încheierea scadenţei martie 2010 a fost una interesantă, participanţii tranzacţionând atât pe segmentul spot, cât şi pe cel futures, lichiditatea fiind una ridicată. Cel mai important eveniment al şedinţei a fost depăşirea pragului de un milion de acţiuni Sibex tranzacţionate de la listarea aces­tora pe piaţa spot administrată de societate. Depăşirea aces­tui prag a survenit exact la două luni de la lansarea pieţei spot şi listarea SC BMFM S.A. Concret, în urma contabilizării celor 71.600 acţiuni transferate de-a lungul şedinţei la preţuri între 1,74 şi 1,76 lei, numărul acţiunilor SBX tranzacţionate pe piaţa spot de la data lansării şi până în prezent a ajuns la 1.003.483, adică aproape 5% din capitalul social, valoarea acestora cifrându-se la 1,76 milioane lei. Listarea la tranzacţionare a acţiunilor emise de S.C. BMFM S.A a avut loc în data de 22.01.2010, odată cu lansarea pieţei reglementate la vedere administrată de S.C. BMFM S.A. Bursa Monetar -Financiară şi de Mărfuri Sibiu are un număr de 21.526.400 acţiuni. "Pentru acţiunile Sibex, primele două luni de la listare au însemnat o perioadă în care investitorii au testat această piaţă, numărul de titluri tranzacţionate fiind unul bun. Interesul din ultima perioadă şi tendinţa ascendentă a volumului, ne îndreptăţesc să credem că acesta va creştere şi mai mult în perioada imediat următoare, mai ales datorită potenţialului de expansiune a pieţei spot Sibex, care se va reflecta şi în acţiunile companiei" a declarat dl. Teodor Ancuţa, preşedinte Director General al Bursei din Sibiu.

În ceea ce priveşte evoluţia de pe sectorul derivatelor, sesiunea s-a încheiat cu o lichiditate bună, totalul transferurilor însumând 8.388 contracte cu o valoare de 20,8 milioane lei. Acestea au fost încheiate pe fondul unei evoluţii mixte a cotaţiilor, după ce în prima parte a şedinţei tendinţa a fost una negativă. Ulterior au apărut şi creşterile, ele impunându-se pe cel mai lichid simbol anume DESIF5.

Un alt aspect important al şedinţei a fost debutul scadenţei martie 2011, investitorii arătându-se interesaţi de acest termen îndepărtat încă din prima zi în care a fot dis­ponibil, după cum indică tranzacţiile realizate pe DESIF5 respectiv DESIF2 martie 2010. Tranzacţionarea acestui termen semnifică prezenţa unor participanţi interesaţi nu doar de speculaţie, ci şi de strategii mai complexe, cum ar fi protecţia portofoliilor deţinute pe spot.

În topul de lichiditate al zilei, DESIF5 s-au impus fără probleme cu peste 7400 contracte. Scadenţa iunie, devenită între timp obiectivul numărul unu al investitorilor, a atras 7.060 contracte încheiate la preţuri între un minim de 1,77 lei respectiv un maxim de 1,8263 lei. Ultimele tranzacţii au indicat o cotaţie de 1,8247 lei, în creştere cu 2,47 bani. Pentru martie 2011 DESIF5 au fost cotate la 1,94 lei/acţiune.

În raport cu derivatele pe indicele Dow Jones Industrial Average, denominate în lei, până la ora 17:15 au fost încheiate circa 650 contracte. Pentru iunie DEDIJA_RON câştigau 40 puncte şi se situau la 10.700 puncte.

Pe piaţa derivatelor valutare, nu s-a impus o direcţie clară, iar perchea EURO/RON a fost preferată pentru 143 contracte. Dacă pentru iunie şi septembrie euro a crescut uşor cu câte 0,5 şi 0,85 bani până la 4,1 şi 4,116 lei, în schimb pentru decembrie s-a observat o scădere de 0,31 bani, până la un nivel estimat la 4,13 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb