Siegfried Mureşan a cerut Comisiei Europene folosirea Bugetului UE pentru gestionarea crizei preţurilor la energie, aşa cum a fost folosit şi în cazul crizei COVID-19

J.P.
Politică / 20 octombrie 2021

Siegfried Mureşan a cerut Comisiei Europene folosirea Bugetului UE pentru gestionarea crizei preţurilor la energie, aşa cum a fost folosit şi în cazul crizei COVID-19

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European responsabil pentru bugete, i-a cerut astăzi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să ia în considerare utilizarea Bugetului Uniunii Europene (UE) pentru sprijinirea ţărilor membre în gestionarea crizei preţurilor la energie, exact aşa cum a procedat Uniunea anul trecut în contextul crizei COVID-19, conform unui comunicat de presă.

"Trebuie să vedem împreună dacă putem folosi Bugetul UE pentru a rambursa o parte din cheltuielile pe care statele membre le-au avut cu gestionarea crizei energetice. Putem declara eligibile din fonduri europene unele cheltuieli pe care statele membre le-au făcut pentru a ajuta oamenii în această criză şi putem creşte cofinanţarea din fonduri europene", a declarat deputatul european Siegfried Mureşan astăzi, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea premergătoare Consiliului European din 21 - 22 octombrie.

În plus, Siegfried Mureşan a cerut Consiliului European să ofere Comisiei posibilitatea de a lua cât mai rapid măsuri în ceea ce priveşte achiziţionarea în comun a unor stocuri de gaze naturale, precum şi dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei.

"Consiliul European ar trebui să mandateze Comisia să facă mai mult, în primul rând, în ceea ce priveşte achiziţia comună. Doar să explorăm beneficiile achiziţiilor comune nu este suficient. Avem nevoie de achiziţii comune şi avem nevoie de ele acum. Dacă achiziţionăm împreună, suntem mai puternici, iar Consiliul ar trebui să solicite Comisiei să progreseze pe această temă cât mai repede. Dacă această propunere va fi înaintată, noi, Parlamentul European, o vom susţine imediat.

De asemenea, în ceea ce priveşte stocarea de energie, avem nevoie de propuneri concrete şi în mai multe domenii. Nu doar pentru baterii şi hidrogen, ci mai ales pentru gaz care este sursa principală a crizei actuale", a mai spus Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul român a adăugat în dezbaterea plenară că susţine celelalte măsuri propuse de Comisia Europeană pentru gestionarea crizei energetice.

"Sprijin total propunerea de a lansa o investigaţie privind practicile concurenţiale neloiale. De asemenea, susţin abordarea că trebuie să reducem impactul creşterii preţurilor la energie mai ales asupra consumatorilor vulnerabili şi, de asemenea, sunt de acord că trebuie să existe o acţiune coordonată a UE pentru gestionarea crizei.

Totodată, salut total propunerile Comisiei privind finanţarea acestor măsuri şi faptul că vede schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) drept sursă pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili", a adăugat eurodeputatul Siegfried Mureşan în dezbaterea plenară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb