Bitcoin a revenit sub pragul 60.000 de dolari, nereuşind să îşi susţină creşterea după câştigurile din săptămâna precedentă, spune Simon Peters, analist eToro.
În general, luna august s-a încheiat cu -8,6% pentru bitcoin, fiind a doua cea mai slabă lună de până acum din acest an. Cu toate acestea, acest lucru este oarecum de aşteptat, deoarece, istoric, luna august a fost cea mai puţin performantă lună pentru preţul bitcoin.
În ceea ce priveşte sfârşitul anului, lunile octombrie şi noiembrie au fost cele mai performante din punct de vedere istoric.
Acest lucru ar putea fi valabil şi în acest an, deoarece se aşteaptă ca în aceste luni să aibă loc reduceri ale ratei dobânzii de către Rezerva Federală, care, din punct de vedere istoric, au fost de bun augur pentru preţurile activelor.
Atenţia se îndreaptă acum către cifrele de vineri privind salariile neagricole.
ÎN ACEASTĂ SĂPTĂM NĂ
Marele eveniment macroeconomic din această săptămână va fi cifra de vineri privind salariile neagricole.
O cifră mai mică decât cea prognozată ar putea da un nou impuls Rezervei Federale să treacă la reduceri mai agresive ale ratei dobânzii în următoarele luni.
ŞTIRI CARE NE-AU ATRAS ATENŢIA
Nasdaq depune la SEC o cerere de listare şi tranzacţionare a opţiunilor Bitcoin Index
Nasdaq a anunţat săptămâna trecută că a depus o cerere la US Securities and Exchange Commission (SEC) pentru listarea şi tranzacţionarea opţiunilor Nasdaq Bitcoin Index (XBTX).
Nasdaq va lansa aceste opţiuni pentru indicele bitcoin în parteneriat cu CF Benchmarks, care va gestiona indicele care stă la baza XBTX.
Investitorii vor avea posibilitatea de a cumpăra sau de a vinde valoarea indicelui bitcoin subiacent la o dată de expirare prestabilită, deschizând noi oportunităţi de speculare şi de hedging (reducerea pierderilor potenţiale cauzate de mişcările adverse ale pieţei) pentru investitorii individuali, precum şi pentru profesionişti.
Având opţiunile pentru indicele bitcoin sub umbrela Nasdaq, investitorii vor beneficia de mai multă securitate, claritate a reglementărilor şi profesionalism, se mai arată în anunţ.
O companie minieră de bitcoin primeşte 200.000 $ după ce a minat cu succes un bloc
O singură companie minieră de bitcoin a sfidat probabilităţile săptămâna trecută şi a minat cu succes un bloc pe blockchain-ul Bitcoin, câştigând astfel 3,275 bitcoin în acest proces, aproximativ 200.000 de dolari la preţurile actuale ale pieţei.
Mineritul presupune utilizarea unor computere puternice pentru a rezolva probleme matematice complexe, pentru a verifica tranzacţiile şi a adăuga noi "blocuri" la blockchain-ul Bitcoin.
În schimbul "muncii" lor de a adăuga următorul bloc la blockchain, minerii primesc o cantitate de bitcoin nou minat, cunoscută în general sub numele de "recompensa blocului", precum şi taxele de tranzacţionare ale utilizatorilor.
Minerii solitari care rezolvă blocuri pe blockchain-ul Bitcoin sunt rari. Din cele aproximativ 859.000 de blocuri care au fost produse de la înfiinţarea Bitcoin, doar 291 au fost prelucrate de un miner unic, adică mai puţin de 0,035%. De obicei, blocurile de pe blockchain-ul Bitcoin sunt rezolvate de grupuri şi ferme miniere mari, care dispun de putere de calcul.
Ultimul caz în care un miner solo a primit întreaga recompensă a blocului a fost luna trecută, pe 24 iulie, când minerul de succes a primit 3,19 bitcoin, aproximativ 210 000 de dolari la acea dată.
Numărul "balenelor" care deţin bitcoin atinge un echivalent de maxim de 17 luni
În ciuda scăderii preţului bitcoin, numărul de adrese care deţin peste 100 de bitcoin, "balenele bitcoin", a atins un maxim de 17 luni.
Datele transmise de platforma de analiză blockchain Santiment arată că în ultima lună s-a înregistrat un câştig net de 283 de portofele care deţin cel puţin 100 de bitcoin, aducând totalul la 16.120 de adrese.
În plus, după cum a subliniat CryptoQuant, cantitatea de bitcoin disponibilă pe burse este la noi minime ale anului, în prezent 2,62 milioane de bitcoin.
Având în vedere că rezervele de bitcoin de pe burse au atins noi minime ale anului, acest lucru ar putea indica o reducere a presiunii de vânzare în viitor, ceea ce ar putea favoriza o piaţă bull dacă şi cererea continuă să crească.