Nedeclararea la timp a stării de insolvenţă a unei societăţi constituie infracţiunea numită bancrută în formă simplă şi atrage răspunderea penală pentru administratorul acesteia, ne-a spus Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), citând Legea Falimentului.
Specialistul în insolvenţă ne-a declarat: "Să faci o afacere înseamnă, de fapt, să rişti, iar riscul normal al afacerii nu poate atrage după sine situaţii penale. Din păcate, acest lucru se întâmplă în ultima vreme. Asistăm la o exacerbare a sancţionării antreprenorilor tocmai din cauza neînţelegerii fenomenului economic de către cei care cercetează astfel de situaţii. Trebuie înţeleasă ideea de risc al afacerii, iar riscul trebuie să fie moderat şi asumat. Aşadar, orice risc în limitele normalului trebuie înţeles şi nu poate fi sancţionat, dezlegarea stând în mâna judecătorului, pe baza probatoriului. De aceea, este foarte importantă părerea unui jurist în momentul în care un manager ia o decizie. Administratorul societăţii care îşi asumă riscuri poate ajunge în penal, fiind acuzat că ar fi comis o acţiune prejudiciabilă".
Noul Cod al Insolvenţei reglementează o situaţie în care organele de conducere sau de supraveghere dintr-o societate pot fi trase la răspundere pentru deciziile care contribuie la intrarea firmei în insolvenţă.
Potrivit doamnei Miloş, s-a pus problema, la nivel european, până unde pot ajunge sancţiunile, întrucât s-a creat "o frică faţă de răspunderea penală care îi face pe administratori să părăsească corabia, în loc să o salveze, în momentul în care aceasta se află într-o situaţie dificilă. Întrebarea este una retorică".
Reprezentanţii Casei de Insolvenţă "Ionescu şi Sava" subliniază: "Dacă decizia de relocare într-un sediu nou, unde chiria este mai scumpă, sau angajarea de salariaţi noi contribuie la instaurarea stării de insolvenţă a unui business, managerii acestuia pot răspunde în faţa legii, conform unei analize asupra noului Cod al Insolvenţei realizată de Casa de Insolvenţă «Ionescu şi Sava»".
În cadrul unui comunicat, sursele citate subliniază: "Singurele condiţii pentru angajarea răspunderii în această situaţie sunt (i) săvârşirea unei fapte cu intenţie (înţelegem de aici că faptele săvârşite din neglijenţă sunt excluse) şi (ii) fapta să fi contribuit la starea de insolvenţă. În lipsa oricărei circumstanţieri a acestor două condiţii, orice decizie normală, luată în cursul obişnuit al afacerilor, cu intenţie, poate constitui temei de angajare a răspunderii managementului unei societăţi, dacă respectiva decizie contribuie - indiferent în ce măsură - la apariţia stării de insolvenţă".
George Albert Ionescu, managing partner la Casa de Insolvenţă "Ionescu şi Sava", este de părere că, lăsând la o parte cazurile de fraudă, "este evident" că orice stare de insolvenţă are printre factorii determinanţi şi "decizii conştiente, normale, de afaceri": "Este încă devreme să ne pronunţăm asupra modului în care instanţele de judecată vor aplica această prevedere, respectiv dacă vor aplica această prevedere ad literam, sau vor lua în considerare spiritul legii - acela de a sancţiona doar comportamente incorecte. Având în vedere, însă, practica extrem de diversă în privinţa celorlalte cauze ce pot atrage răspunderea organelor de conducere, este de aşteptat ca această nouă prevedere să afecteze încă şi mai mult predictibilitatea soluţiilor date în procedura insolvenţei".
Simona Miloş opinează că vor fi aprecieri de la caz la caz a instituţiilor de judecată, în funcţie de probe: "Împrejurarea în care a fost luată decizia trebuie probată şi este apreciată de către instanţă".
Dispoziţia exista şi în vechea legislaţie din domeniu, doar că înainte se făcea referire la decizia care "a cauzat" insolvenţa, iar acum este vorba despre decizia care "a contribuit" la intrarea în insolvenţă, ne-a explicat domnia sa, adăugând: "Era foarte greu de dovedit cauzarea absolută a stării de insolvenţă, acum este suficientă să fie demonstrată contribuţia, alături de alţi factori, la insolvenţa societăţii".
Domnia sa ne-a exemplificat: "Au existat cazuri în care a fost contractat un credit de la o bancă pentru cumpărarea unui teren, urmând ca, în baza altui credit, să fie ridicat şi un imobil pe terenul respectiv. După ce a început criza, banca a decis să se retragă, fapt care a condus la intrarea societăţii în insolvenţă, neputând să se descurce fără împrumut. Este un exemplu în care o decizie a contribuit la intrarea unei firme în insolvenţă".
Asemeni răspunderii antreprenorului se pune şi problema răspunderii practicianului pentru măsurile pe care le ia în procedura de insolvenţă, ne-a mai spus doamna Miloş.
"Au fost cazuri în care ANAF, de exemplu, a pus poprire pe conturile practicianului, pentru că debitorul nu şi-a plătit obligaţiile fiscale. A fost creată o confuzie între practician şi administratorul firmei", ne-a precizat domnia sa.
În aceste condiţii, în noul cod din domeniu există un articol care spune că practicienii în insolvenţă nu pot fi sancţionaţi de instanţă sau de vreo altă instituţie pentru faptele făcute de administrator.
Noul Cod al Insolvenţei a intrat în vigoare la finalul lunii iunie.