SINDICALIŞTII BNS: Bugetul pe 2008, o cârpeală cu iz electoral

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 12 octombrie 2007

Dacă bugetul va trece de Parlament în forma actuală, sindicaliştii ameninţă cu proteste de stradă

Bugetul public pe anul 2008 este ostil salariaţilor şi tratează cu profund dispreţ toţi interlocutorii sociali, apreciază Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).

Deşi construcţia bugetară realizată de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) se bazează pe piloni sociali precum creşterea pensiilor sau ajutorarea persoanelor cu handicap, nu se prezintă, în opinia sindicaliştilor, ca un buget echilibrat, axat pe politici concrete de dezvoltare durabilă. "Acest buget este o cârpeală, cu iz electoral, care face parte din lungul şir al propunerilor de buget de după anul 1989. Toate guvernele au elaborat bugete care în detrimentul salariaţilor, fidele principiului de ignorare totală a dialogului cu sindicatele", a explicat Dumitru Costin.

Sindicaliştii BNS sunt revoltaţi de "aroganţa" actualului Executiv şi ameninţă că, în colaborare cu alte structuri sindicale, ar putea ieşi în stradă "pentru a salva ce se mai poate salva, în al doisprezecelea ceas".

"Dacă la Ministerul Economiei a fost simulată o discuţie pe tema bugetului asigurărilor sociale, la Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii nu a fost absolut nici o negociere. Cum nu se mai pot face prea multe modificări în ultimul ceas, cerem Parlamentului să cumpănească cu atenţie propunerea Executivului şi să decidă în consecinţă", a subliniat liderul de sidicat.

Fiscalitatea, în continuă creştere

Deşi autorităţile au anunţat o reducere a contribuţiilor sociale, din care 25%, respectiv 1,5 puncte procentuale a fost făcută în contul angajatului, sindicaliştii BNS consideră că această măsură este una ineficientă şi anihilată de modificarea bazei de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale şi şomaj, care include toate veniturile primite de un salariat în baza de impunere.

Dumitru Costin a explicat: "Ponderea veniturilor suplimentare în câştigul salarial brut este de circa 14%. Dacă avem în vedere extinderea bazei de impozitare la asigurările sociale şi şomaj, totodată reducerea cotelor de asigurări cu 1 punct procentual la sănătate şi 0,5 puncte procentuale la şomaj, recalculând contribuţiile plătite de salariat, constatăm că reducerea contribuţiilor este anulată de extinderea bazei de impozitare".

În privinţa cotei unice de impozitare, Dumitru Costin consideră că cei cu salarii mici şi medii nici nu câştigă, nici nu pierd, această măsură aducând beneficii şi îngroşând conturile doar celor cu venituri mari.

Reducerea contribuţiilor sociale, efect de bumerang

Abolirea sistemului de asigurare pentru accidentele de muncă şi boli profesionale - cuprinse în Legea 346/2002 - va avea efecte negative asupra salariaţilor, apreciază liderul BNS. "Reducerea cu 75% a contribuţiilor sociale a fost făcută în beneficiul angajatorului. Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este desfiinţat deşi condiţiile de muncă nu se îmbunătăţesc", a declarat Dumitru Costin. În plus, resursele alocate pentru pentru stimularea ocupării locurilor de muncă au un efect negativ. "Am ajuns o naţiune de asistaţi sociali. Reducerea contribuţiilor la fondul de şomaj cu 67%, chiar şi în condiţiile lărgirii bazei de impunere se face în detrimentul măsurilor active de ocupare", a explicat Dumitru Costin.

Totodată, liderul de sindicat apreciază că măsurile luate de Guvern încurajează migrarea forţei de muncă. "Munca o vom face doar cu forţă de muncă din import, a cărei contribuţie la asistenţa socială e zero. Banii acestora se duc undeva între ţara de origine şi angajator", a adăugat Costin.

Propunerea Executivului: 450 lei salariul minim pe economie

Nivelul salarial minim stabilit de Guvern este derizoriu, cu doar 2% mai mult decât anul trecut, a atras atenţia liderul de sindicat.

Potrivit unui raport al BNS, Executivul a înaintat partenerilor sociali o propunere pentru anul 2008, în care salariul minim ar trebui să cifreze la 654 lei. Cu toate acestea, ultima propunere a Executivului în privinţa salariului minim nu depăşeşte 450 lei. Dumitru Costin a declarat: "Din nou vom avea două salarii minime. Guvernul a propus un prag de 450 lei, iar noi, sindicatele, negociem cu patronatele pentru 550 de lei".

Statul sacrifică Poşta Română prin artificii bugetare

Potrivit unui raport BNS, statul subfinanţează companiile de stat pentru a permite bugetului consolidat să se înscrie în deficitul bugetar. "Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va fi plătită sub nivelul costurilor reale pentru serviciul de plată a pensiilor, deşi la nivelul MEF există cu certitudine informaţii despre costurile reale pe care CNPR le are cu această activitate", a explicat Dumitru Costin.

Se mizează pe faptul că CNPR este o societate a statului şi că poate fi sacrificată, apreciază Costin.

Guvernul adoptă o altă tactică în privinţa costurilor suportate de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) pentru crearea sistemului de gestionare a datelor şi de colectare a contribuţiilor la sistemul privat de pensii. "Deşi administratorii fondurilor percep comisioane de administrare a participaţiilor, aceştia externalizează totuşi obligaţii în sarcina Statului fără a plăti pentru prestarea aceastor servicii", precizează un raport al BNS. Potrivit aceluiaşi raport, asumarea unei astfel de sarcini costă Bugetul Asigurărilor Sociale 320.563 mii lei doar pentru anul 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb