Sindicaliştii nu se aşteaptă ca 2006 să fie un an mai bun ca precedentul

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 4 ianuarie 2006

Actele Guvernului servesc intereselor anumitor grupuri, acuză sindicaliştii

Guvernul este considerat incapabil să gestioneze situaţia industriei autohtone în anul 2006 de către sindicaliştii care fac parte din Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Iacob Baciu, preşedintele CSDR, ne-a declarat că "avînd în vedere că puterea de cumpărare a cetăţeanului şi numărul locurilor de muncă sînt în continuă scădere, nu ne putem aştepta ca anul 2006 să fie mai bun decît precedentul". Domnia sa consideră că majoritatea populaţiei nu este informată asupra efectelor imediate ale momentului integrării, care vor fi resimţite atît de angajaţi, cît şi de angajatori."

Iacob Baciu afirmă: "Nu văd care sînt întreprinderile româneşti care vor supravieţui momentului integrării, dacă ţinem seama că majoritatea lor nu sînt aliniate tehnologic şi din punct de vedere al normelor de mediu prevederilor europene". De asemenea, liderul sindical este de părere că vor rezista uzinele şi întreprinderile cu capital privat străin, care au beneficiat de investiţii masive în retehnologizare şi protecţia mediului, în timp ce societăţile româneşti au fost decapitalizate şi nu mai pot crea un produs finit competitiv cu cele din spaţiul european. Iacob Baciu prevede un an greu şi pentru salariaţi, deoarece, spune domnia sa, "în urma dispariţiei din piaţă a multor întreprinderi, salariaţii vor suporta valuri de restructurări şi disponibilizări".

Sindicaliştii sînt de părere că Executivul trebuie să găsească urgent soluţii pentru prevenirea acestor şocuri care vor lovi ţara noastră şi care vor fi resimţite în aceeaşi măsură de angajat şi angajator. În acest sens, Iacob Baciu şi-a manifestat neîncrederea cu privire la capacitatea actualei puteri de a gestiona situaţia industriei în 2006, precizînd că "dacă facem referire la Codul Fiscal şi la sistemul actual de taxe şi impozite, nu cred că Guvernul va găsi soluţii pentru redresarea industriei, practic acesta gestionează în acest moment o sărăcie şi o face ineficient".

Economia noastră are un caracter de liberalism total, în care statul, în loc să protejeze capitalul şi forţa de muncă autohtonă, a lăsat concurenţa liberă într-un mod haotic

Iacob Baciu este de părere că "situaţia actuală a industriei şi economiei româneşti are un caracter de liberalism total, în care statul, în loc să protejeze capitalul şi forţa de muncă autohtonă, a lăsat concurenţa liberă într-un mod haotic". Iacob Baciu afirmă: "Guvernul a reuşit, de fiecare dată, prin ordonanţe şi hotărîri să-i ajute, culmea, pe unii rău-platnici, prin reeşalonarea sau chiar ştergerea totală a datoriilor, în timp ce agenţii comerciali sau persoanele fizice de bună-credinţă nu sînt susţinute cu nimic". Liderul sindical ne-a mai spus că "dacă statul reeşalonează sau iartă datoriile unora, atunci tot statul să compenseze cu bani de la el pierderea aces-tor surse de fonduri". De asemenea, domnia sa a mai adăugat că "actele Guvernului par să servească anumitor grupuri de interese, în timp ce munca cinstită nu este respectată, iar specialiştii noştri ajung culegători de căpşuni". Iacob Baciu ne-a mai declarat că reprezentanţii acestor grupuri de interese nu plătesc contribuţiile către stat de ani de zile, în timp ce "oamenii de bună-credinţă compensează prin ceea ce plătesc ei, nemunca celorlalţi". Iacob Baciu: "Guvernul ar trebui să justifice acordarea de facilităţi unor anumite persoane sau companii, iar legea trebuie să fie clară şi respectată de toţi şi toţi să contribuie la sistemul de taxe şi impozite, altfel cei mai mulţi cetăţeni ajung să se simtă străini în propria ţară, din moment ce nu simt protecţia statului pe nici un plan".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb