Sindicaliştii vor "Hidroelectrica" la Bursă, nu în compania energetică naţională

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 martie 2008

Sindicaliştii vor "Hidroelectrica" la Bursă, nu în compania energetică naţională

Integrarea "Hidroelectrica" în viitoarea companie energetică naţională nu este pe placul sindicaliştilor din societate. Aceştia susţin că experienţa fostului Conel, care integra toa­te companiile din domeniul energetic, nu a fost una bună, iar sistemul nu era eficient. Sindicatele din "Hidroelectrica" susţin varianta de privatizare prin listarea la Bursa de Valori Bucureşti, menită să transparentizeze activitatea şi să aducă un capital important pentru investiţii.

Decebal Surlea, secretarul general al Federaţiei Sindicale "Hidrosind", ne-a declarat: " este o societate profitabilă şi are nevoie de investiţii majore pentru actualele capacităţi de producţie. Dacă va fi integrată în viitoarea companie, va ajunge să subvenţioneze, din nou, grupurile termo, ca pe vremea Conel-ului. Atunci, era cea care încasa şi redistribuia banii din energia vândută, care ajungeau la societate foarte greu. Aşa vor să facă autorităţile şi acum şi să pună lider al consorţiului. Pe vremea Conel-ului, nimeni nu ştia cu exactitate sumele încasate".

Domnia sa ne-a precizat că lipsa de transparenţă în fundamentarea deciziei de constituire a viitoarei companii energetice naţionale este de natură să-i îngrijoreze pe salariaţii "Hidroelectrica". Potrivit secretarului general al "Hidrosind", prin această încercare se încalcă obiectivele strategice şi planul de acţiune stabilit de Comisia Europeană în documentul de Politică Energetică Europeană Comună, la care România a aderat la Summit-ul de la Bruxelles din martie 2007. Sunt încălcate grav cerinţele privind întărirea pieţei prin separarea activităţilor, reglementarea eficientă, trans­parenţa sectorului, anga­jamentele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi promovarea resurselor regenerabile.

În opinia sindicaliştilor, viitoarea companie va accentua situaţia actuală de criză din sis­temul energetic naţional prin soluţionarea de către "Hidroelectrica" a producţiei de energie în termocentralele nerentabile, cu consecinţe grave asupra mediului şi promovării resurselor regenerabile.

Angajaţilor "Hidroelectrica" le este teamă că ANRE (reglementatorul pieţei de energie) va fi folosit de factorii politici pentru stabilirea discreţionară a tarifelor şi cotelor de energie livrate către furnizori, într-o piaţă aşa-zis complet liberalizată.

Decebal Surlea a completat: "Va continua şi perpetuarea ideii false că energia electrică produsă în hidrocentrale este ieftină. Costul resurselor regenerabile este foarte ridicat, sectoarele de râu rentabile sunt deja amenajate. Din considerente de mediu şi de utilizare eficientă şi economică a resurselor de apă este necesară continuarea amenajării potenţialului hidroenergetic cu costuri ridicate. Ajutorul de stat acordat fie sectorului termo fie exploatărilor miniere se face pe seama dublării termenelor de recuperare a investiţiilor în sectorul hidro, respectiv 30 ani în România faţă de 15 ani în ţările europene. Acest lucru marchează decisiv preţul energiei electrice livrată consumatorilor finali".

Salariaţii din "Hidroelectrica" ameninţă că vor recurge la toate formele de lupta si vor face toate demersurile necesare către Comisia Europeană şi organismele internaţionale din domeniu pentru a împiedica promovarea viitoareia companii naţionale. Federaţia sindicală "Hidrosind" au trimis o scrisoare deschisă premierului Călin Popescu Tăriceanu în care arată motivele pentru care se împotrivesc acestui proiect. Sindicaliştii au mai trimis o scrisoare şi către comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, în care arată că proiectul de constituire a companiei naţionale încalcă legislaţia europeană. Ei au cerut comisarului să investigheze cu atenţie această problemă.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Ma refer la sindicalisti. Daca la Hidroelectrica salariile si sporurile sunt aberant de mari, ce se gindesc ei: daca intram sub o cupola mai mare, la revedere salariile de sute de milioane de lei. Tovarasul sef de sindicat ar fi bine sa raspunda la urmatoarle intrebari:

    1. CIt inacseaza directorul general in fiecxare luna? 

    2. Cit incaseaza directorii de departament in fiecare luna? 

    3. Cu cit s-au marit salariile in companie in anul 2007? 

    4. Contractul colectiv de munca sa fie facut public.

    si va veti da seama de ce energia hidro de fapt nu este ieftina. 

    1. sa inteleg ca esti frustrat pentru ca lucrezi intr-un domeniu in care nu se inregistreaza profit.....peste tot directorii cistiga mult - nu cred ca e o referinta corecta- hai sa vedem, comparativ, care sint datele financiare ale entitatilor care vor face parte din companie, sa vedem cu ce "zestre" vine fiecare....si atunci vom avea alte date de plecare in analiza de pa marginea terenului.....

      Salariile celor fara functii de conducere din Hidroelectrica nu depasesc, de pilda, salariile functionarilor publici din Ministerul Educatiei si Cercetarii(informatia-i 100% sigura si daca aveti buna credinta verificati-o).

      Si nu e vorba de functionarii care gestioneaza fonduri europene acestia ajungand sa castige aproape 4000 net lunar. 

      In privinta salariilor celor cu functii de conducere e intr-adevar un subiect de discutie mai ales in lumina deja celebrelor contracte pagubitoare pentru stat.

    este interesant cum statul roman gindeste sa "externalizeze" toate resursele naturale ...... de asemenea, este interesant cum, dupa ce a externalizat serviciile de mentenanta din Hidroelectrica - s-au creat Hidroservurile, asa cum a marcat si Decebal, gindeste acum sa reglobalizeze, mai mult....sa reintegreze si cu Electrica ceea ce inseamna producere si cu toate cele derivate....

    In mod evident nu trebuie amestecate discutiile privitoare la stragegia energetica nationala cu cele privitoare la salarii. Salariile Hidroelectrica nu sint aliniate la salariile din UE (ma refer, evident, la salariile lucratorilor dintre care fac si eu parte). Salariile multor sectoare nu pot fi marite din cauza intereselor private precum si a incompetentei guvernantilor & directorilor. Iarasi evident, re-gruparea producatorilor sub caciula Electrica va favoriza afacerile "baietilor destepti", a firmelor cu relatii inalte (uitativa la scandalurile de coruptie din ultimii 5 ani si inmultiti cu 2 sau cu 3!) plus prostiile directorilor "politici". Apa (inca!) este o resursa strategica a Romaniei si trebuie facute eforturi sa nu ajunga, precum petrolul sau gazele naturale.

    Poate o fi c-am tarzie interventia mea,dar nu vb in necunostiinta de cauza. Stiti cumva in ce conditii se lucreaza intr-o centrala?Daca nu faceti parte din sistem at nu vb.asa ca sporurile si salariile nu compenseaza cu nimic locul nostru de munca.Cand voi sa stati acasa bine mersii cu nepotii noi majoritatea care lucram in sistem vom fi dusi de mult.Interesativa cati dintre cei care ies la pensie din sistem mai traiesc si in ce conditii de sanatate mai supravietuiesc.Asta asa ca raspuns pt treaba cu salariile.Referitor la companie este cel mai bun lucru care s-ar putea intampla.Cei care au facut externalizarea ar trebui sa fie dupa gratii pt ca au facuto in interes propriu.CE LE E FRICA ACUM CA O SA FIE O FIRMA MAI PUTERNICA SI NU OR SA MAI POATA CUMPARA SMECHERII BAIETI ENERGIE IEFTINA.Asta deranjeaza defapt. 

    1. sa fim seriosi....si eu lucrez in centrala....de unde si pana unde atata dramatism: "cati dintre noi supravietuiesc la pensie". Ma refer la personalul de exploatare si cel de intretinere, nu cel de la Hidroserv. Bietii de la hidroserv lucreaza cu niste mijloace jalnice. Acolo e boierie la directori - pe hartie serviciile au un pret , in mana primesc muncitorii mult mai putin. Sunt inginer intr-o centrala: vad exact cat se munceste ca personal Hidroelectrica. Nu moare nimeni, sa fim seriosi.

      de acord

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb