Sindicatul presează un guvern care nu va mai fi

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Politică / 19 mai 2023

Sindicatul presează un guvern care nu va mai fi

Sindicatele au intrat în ultimele zile într-o adevărată "rotativă". Una care are legătură şi cu cea politică, dar şi cu propriile interese. Cu puţin înainte ca premierul Ciucă să-şi depună mandatul, conform înţelegirii dintre PNL şi PSD, activitatea sindicală s-a intensificat. Sindicaliştii din educaţie pregătesc greva generală, cei din finanţe au pichetat, ieri, ministerul de resort, la fel cum au făcut săptămâna trecută la Parlament cei de la statistică. Tot săptămâna trecută, Federaţia Sanitas a ameninţat cu declanşarea grevei generale, solicitând, printre altele, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor şi calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată. Tot de grevă vorbesc şi sindicaliştii din poliţie. Toate aceste nemulţumiri nu mai pot fi rezolvate de Guvernul Ciucă, pentru simplu fapt că de săptămâna viitoare nu va mai fi, "şansa" revenind următorului cabinet, cel mai probabil condusă de Marcel Ciolacu, care are şi el o problemă: încă nu este.

Revendicările sindicaliştilor sunt multiple şi merită făcută o trecere în revisă a acestora. Sindicatul Naţional Finanţe Publice a organizat, ieri, pichetarea Ministerului Finanţelor şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare). Sindicaliştii mai reclamă: Condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă; Impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane); Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect; Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor;

Pregătirea profesională continuă este deficitară; Necorelarea fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate; Sisteme informatice şi structuri IT, greoaie, uzate moral; Necorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia).

O chestiune fierbinte este şi la nivelul educaţiei, unde săptămâna viitoare se declanşează greva generală în ciuda negogierilor cu premierul Ciucă. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, consideră că nu există niciun motiv pentru stoparea grevei generale în învăţământ, precizând că politicienii au dat dovadă de lipsă de responsabilitate deoarece cunoaşteau probleme cu care se confruntă cadrele didactice. El a mai declarat că profesorii s-au săturat să fie umiliţi şi să li se conteste autoritatea în permanenţă: "În momentul de faţă nu există nicun motiv pentru stoparea grevei generale, o grevă generală care este rezultatul voinţei exprimate de peste 73% dintre colegii noştri membri de sindicat. Sunt foarte mulţi colegi care, chiar dacă nu sunt membri de sindicat, îşi doresc şi ei la rândul lor să participe la acţiunea în cauză. Este clar că politicienii noştri au dat dovadă de lipsă de responsabilitate. Cunoşteau problemele noastre, cunoaşteau foarte clar că este necesară o salarizare decentă. Noi am negociat o grilă de salarizare la Ministerul Educaţiei, agreată de Ministerul Educaţiei, grila a fost depusă la Ministerul Muncii şi acolo a rămas blocată de către ministrul Muncii şi de către cei de la Ministerul de Finanţe. Se pare că recomandările au fost ca ministerul să îşi retragă această grilă, ei consideră că nu pot să aloce resurse financiare suplimentare pentru a duce la îndeplinire ceea ce s-a negociat cu Ministerul. Noi nu putem avea încredere în nişte politicieni care cunoscând problemele noastre, care văzând că în Bucureşti, pe 10 mai, peste 14.000 de salariaţi din învăţământ, personal didactic, nedidactic, personal auxiliar, directori de unităţi de învăţământ au venit să îşi strige nemulţumirea, nu au catadicsit să aibă o discuţie cu reprezentanţii profesorilor nemulţumiţi şi ai salariaţilor nemulţumiţi". El a menţionat că politicienii trebuie să vină cu lucruri concrete şi nu cu vorbe: "Nu mai putem tolera promisiuni sau aşa-zise angajamente ale politicienilor care efectiv nu sunt credibili. Ei trebuie să vină cu fapte, cu lucruri concrete, nu cu vorbe. Ne-am săturat de vorbele lor, ne-am săturat de cuvintele frumoase, nu avem de înţelegerea lor, avem nevoie să vedem clar că se iau decizii şi hotărâri politice care redau învăţământului poziţia pe care o merită".

Premierul Nicolae Ciucă a declarat despre discuţiile cu sindicatele din educaţie, la care au participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu şi miniştrii Educaţiei şi cel al Finanţelor, că au prezentat foarte clar care sunt posibilităţile bugetare ale Guvernului în momentul de faţă şi că şi-au asumat la nivelul coaliţiei că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare şi cu care va intra în funcţiune noul Guvern, să rezulte foarte clar că educaţia reprezintă prioritate naţională: "Am considerat că este foarte important să avem o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Împreună cu preşedintele Camerei deputaţilor, de asemenea am avut în echipă ministrul Educaţiei, ministrul Finanţelor şi domnul secretar de stat de la Ministerul Muncii, am avut un dialog foarte bun şi apreciez şi voi susţine de fiecare dată că educaţia este şi va fi o prioritate pentru Guvernul României şi pentru actuala coaliţie de guvernare. (...) Este o abordare onestă faţă de noi, exprimând foarte clar în momentul de faţă care este posibilitatea financiară acum, când vorbim, care este abordarea pentru intrarea în vigoare a legilor educaţiei şi a noii legi a salarizării, aşa cum a fost asumată prin PNRR".

Statisticienii au pichetat Parlamentul

Sindicaliştii din Institutul Naţional de Statistică (INS) au pichetat Parlamentul şi sediul INS, reclamând situaţia salarială discriminatorie.

Sindicaliştii reclamă situaţia salarială discriminatoriie la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică de o lungă perioadă de timp, susţinând că sunt trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici, precum şo nepăsarea totală a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest. Principalele revendicări sunt: "Aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema «Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică»; Stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică; Uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică. De asemenea, sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale. Salariaţii, reprezentaţi de către sindicat, solicită asumarea de către conducerea INS a incapacităţii de a gestiona problemele apărute în ultimii ani.

Sanitas, grevă generală în iunie

Federaţia Sanitas ameninţă cu declanşarea grevei generale solicitând, printre altele, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor, calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată şi a indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară.

Lucrătorii din Sănătate vor organiza un miting de protest în Piaţa Victoriei din Capitală în data de 8 iunie urmând ca, la 1 iulie, să fie declanşată greva generală, potrivit unui comunicat al Federaţiei Solidaritatea Sanitară: "Consiliul de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, întrunit ieri, 17.05.2023, a decis declanşarea acţiunilor de protest, conform următorului calendar: începând cu data de 23 mai 2023 - demararea strângerii semnăturilor pentru greva generală; 8 iunie 2023 - mitingul membrilor Solidaritatea Sanitară în Piaţa Victoriei, urmat de un marş către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Palatul Parlamentului; 15.06.2023 - pichetarea unităţilor şi depunerea preavizului pentru demisia din contractele aferente gărzilor suplimentare; 27.06.2023 - grevă de avertisment, în intervalul orar 10:00-12:00; 1.07.2023 - declanşarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate şi demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor".

Nemulţumiţi sunt şi sindicaliştii din poliţie. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a atras atenţia că ordonanţa Guvernului privind măsurile fiscale este pentru "bugetarii de rând", în timp ce "beneficiarii titlului de doctor" nu sunt afectaţi de prevederile acesteia. Sindicaliştii mai arată că în această ordonanţă nu se precizează nimic despre deficitul de personal. În plus, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a transmis că va face demersurile necesare pentru declanşarea unei greve.

Viitorul Guvern are deja o agendă foarte încărcată pe partea sindicală!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Din lista lor de revendicari vedem ca multe situatii sunt punctuale ,specifice domeniului finante ,statistica sau politie . Si sincer ,aceste ramasite si blocaje ancestrale ,pe care sindicatele le aduc mereu in fata ,puteau fi rezolvate sectorial ,de obicei sunt numai unele categorii care au fost ignorate de legislatie .Si nu e vorba de foarte multe persoane . Dar intrebarea e ,cine trebuia sa faca asta ,Budai ?! Ca d Budai a aparut in fiecare seara in ultimii 3 ani ,pe mai multe canale sa spuna cum are in vedere seniorii ,ca va corecta nedreptatile etc ...dar nu sunt inca cele 5 mil de dosare in format electronic ,desi s au angajat in plus 3000 de oameni la casele de pensii . Totusi ,sa nu uitam ca din 2010 toate dosarele de pensie au fost facute in sistem digital : deci cate mai pot fi de tastat la momentul asta ?! Pai mai bine se apleca la ce salariati au fost neglijati in marile sisteme care protesteaza acum si venea cu propuneri punctuale ,ca sa fie liniste . Sau nu a vrut pt ca guvernul era condus de Ciuca ?!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb