Sindicatul Siderurgistul Hunedoara, dat în judecată de administraţie

Ziarul BURSA #Companii / 11 mai 2004

Sindicatul Siderurgistul Hunedoara a fost dat în judecată, ieri, de administraţia societăţii Siderurgica Proiect, după ce săptămîna trecută 33 de angajaţi ai firmei s-au aflat trei zile în greva foamei, a declarat prim-vicepreşedintele Sindicatului Siderurgistul, Dorin Redinciuc. Potrivit Rompres, conducerea Siderurgica Proiect a apreciat că Sindicatul Siderurgistul ar fi organizat acţiunea de protest a salariaţilor de la societatea de proiectare, şi că greva a fost ilegală. "Nu este vorba de o grevă. Avem şi noi minte, şi ştim cadrul legal pentru organizarea unor asemenea proteste. Sindicatul Siderurgistul nu are nici un amestec în faptul că la Siderurgica Proiect s-a făcut greva foamei", a spus liderul sindical. El a adăugat că organizaţia pe care o reprezintă şi-a luat un avocat care să o reprezinte în instanţă. La Tribunalul Hunedoara a avut loc, luni, o nouă înfăţişare în procesul intentat de administraţia societăţii Siderurgica Proiect unui număr de şapte angajaţi ai firmei, dintre cei 33 care au declanşat greva foamei, timp de trei zile, săptămîna trecută. Printre cei daţi în judecată se numără şi liderul sindicatului de la Siderurgica Proiect, Victor Capră. Conducerea firmei a apreciat că acţiunea de protest este ilegală. Un nou termen în acest proces a fost stabilit pentru marţi, cînd sindicaliştii se aşteaptă ca instanţa să dea o sentinţă în acest caz. Un număr de 33 de angajaţi ai SC Siderurgica Proiect SA Hunedoara s-au aflat săptămîna trecută, timp de trei zile, în greva foamei. Protestatarii acuzau încălcarea prevederilor din contractul de privatizare şi a celor din Codul Muncii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb