SITUATIE FĂRĂ PRECEDENT/AURELIAN DOCHIA: "Putem ajunge în situaţia Ucrainei dacă lupta politică se va ascuţi"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Politică / 4 decembrie 2013

"Putem ajunge în situaţia Ucrainei dacă lupta politică se va ascuţi"

Guvernul şi Preşedinţia nu au ajuns la nicio înţelegere cu privire la buget şi la memorandumul convenit cu delegaţia FMI.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc, aseară, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, acesta din urmă a comunicat Guvernului că va respinge Legea proiectului de buget şi că va sesiza Curtea Constituţională, reconfirmând că nu va semna memorandumul cu FMI.

Victor Ponta a spus că l-a rugat pe şeful statului ca toată procedura pe care intenţionează să o facă să fie derulată într-un termen rezonabil, până la 1 ianuarie.

Preşedintele nu a spus "nici da, nici nu", potrivit primului ministru, care a precizat că poziţia lui Băsescu faţă de proiectul de buget a fost extrem de inflexibilă.

În timp ce oamenii de afaceri sunt bulversaţi de informaţiile apărute în ultimele zile şi, deocamdată, mulţi dintre ei nu înţeleg exact implicaţiile pe care anunţul făcut de Traian Băsescu le va avea în mediul de afaceri, economiştii spun că amânarea aprobării primei evaluări a acordului cu FMI va avea un impact limitat asupra pieţelor financiare.

"În acest moment este destul de greu să faci predicţii, însă nu cred că este atât de dramatic ceea ce se întâmplă, pentru că România stă destul de bine din punctul de vedere al tuturor indicatorilor macroeconomici", este de părere analistul economic Aurelian Dochia, care susţine că, totuşi, situaţia ar putea deveni dramatică, în cazul în care cearta politică se va ascuţi.

"Deja au fost văzute influenţe pe cursul de schimb şi pe ratele interbancare. Dacă se adânceşte criza politică am putea ajunge la blocaje, sistemul decizional va fi paralizat, iar printre efecte probabil că se va regăsi şi creşterea costurilor de împrumut.

Nu suntem nici pe departe în situaţia Ucrainei, dar putem ajunge acolo dacă lucrurile se vor precipita", ne-a declarat domnia sa.

Economiştii apreciază că ţara noastră se află în continuare în acord cu instituţiile financiare internaţionale şi pe un angajament bugetar rezultat din compactul fiscal european, ceea ce nu va permite deraieri la nivelul deficitului, catalogând această situaţie drept o "criză falsă".

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat: "Ce avem în momentul de faţă este un acord care rămâne în funcţiune, fiind semnat şi de Bruxelles şi de Washington. Şansele ca prima evaluare să fie finalizată sunt destul de mici dacă preşedintele nu semnează, ceea ce înseamnă că se amână finalizarea primei evaluări pentru ianuarie, probabil. Consecinţa evidentă este doar la nivelul disponibilităţii tranşei de împrumut, pe care oricum România nu ar fi tras-o, pentru că tratăm acordul la nivel preventiv. Vedem ceva consecinţe, dar moderate".

Dacă preşedintele ţării şi premierul nu se vor înţelege pe această taxă, vor merge pe alta, a afirmat analistul economic Florin Cîţu, subliniind că, în eventualitatea renegocierii măsurilor fiscale, FMI va insista în continuare pe noi taxări dacă se renunţă la acciza pe benzină.

"Proiectul de buget pentru 2014 conţine taxe ad-hoc controversate, care amintesc mai degrabă de politicile fiscale inconsistente ale Ungariei, decât de o planificare bugetară pe termen lung. Măsuri precum creşterea accizei pe carburanţi şi taxa pe construcţii cu utilitate specială, precum stâlpi, conducte sau baraje, au fost implementate deoarece colectarea taxelor este în continuare cea mai proastă din UE, Consiliul Fiscal estimând evaziunea fiscală la 14% din PIB în 2012", afirmă Dan Bucşa, economist UniCredit Research.

Decizia preşedintelui de a respinge memorandumul convenit cu FMI este văzută de analiştii ING Bank doar ca o măsură menită să întârzie adoptarea bugetului, probabil până la sfârşitul lunii decembrie.

Unii analişti susţin că există două alternative: Guvernul ar putea decide să transmită scrisoarea de intenţie fără avizul preşedintelui sau acciza disputată ar putea fi renegociată în ianuarie, situaţie în care boardul FMI va vota asupra scrisorii de intenţie trimisă de România în prima lună a lui 2013, nu în această lună.

Ioan Niculae: "Renegocierea câtorva articole din memorandum nu este o tragedie"

Renegocierea câtorva articole din memorandumul convenit cu delegaţia FMI nu este o tragedie, consideră Ioan Niculae, preşedintele Consiliului Investitorilor Români (CIR), care este de părere că unele clauze au fost negociate în dezavantajul ţării.

Domnia sa ne-a declarat: "Articolele care privesc accizele, taxele, gazele şi energia vin în totalul dezavantaj al ţării şi, de aceea, considerăm că nu ar fi o tragedie renegocierea acestora cu reprezentanţii delegaţiei FMI. Cred că este şi în interesul Fondului Monetar Internaţional ca România să fie avantajată de acest memorandum".

Analiştii: "Este puţin probabilă ruperea celui de-al treilea acord stand-by"

Este puţin probabil ca cel de-al treilea acord stand-by să fie rupt, spun analiştii, care adaugă faptul că, pe de o parte, politicienii români ştiu că acordul cu FMI oferă credibilitate sporită, iar pe de altă parte instituţia de la Washington ar prefera să continuie colaborarea cu singurul stat din Europa Centrală şi de Est care a finalizat două acorduri stand-by începând de la criza financiară mondială.

Consecinţa negativă pe termen scurt a deciziei preşedintelui ar putea fi ca România să intre în anul 2014 fără un buget aprobat, încălcând, astfel, una dintre prevederile acordului cu FMI, pe termen lung existând riscul unei devieri de la disciplina fiscală.

Dacă inflaţia va depăşi ţinta BNR în a doua jumătate a anului viitor, tensiunile politice ar putea conduce la o performanţă mai slabă a obligaţiunilor guvernamentale româneşti faţă de titlurile emise de alte state din Europa Centrală, mai notează specialiştii.

Andreea Paul: "Guvernul Ponta a provocat blocajul cu preşedinţia prin lipsa dialogului politic"

Guvernul Ponta a provocat blocajul cu preşedinţia prin lipsa dialogului politic, este de părere deputatul PDL Andreea Paul, secretar în cadrul Comisiei de buget, finanţe şi bănci.

Domnia sa ne-a precizat: "În loc de dialog politic, premierul Victor Ponta a atacat la persoană, în loc de argumente a jignit şi a dezinformat. La amiază (n.r. ieri) şi-a dat seama de greşeala făcută prin neinformarea preşedintelui (n.r. Traian Băsescu) pe parcursul negocierilor cu FMI. A negociat fără mandat un angajament internaţional în numele României şi a trimis o scrisoare preşedintelui ţării pentru a avea o întâlnire. Nu poţi să angajezi România într-un acord cu instituţiile internaţionale fără preşedinţia ţării, mult mai stabilă decât Guvernul, care azi este, mâine nu mai este. Ponta are o problemă majoră de credibilitate în faţa FMI, ca urmare a neonorării celor mai multe dintre dintre clauzele scrisorii convenite cu Fondul Monetar Internaţional, printre care se numără eşecul privatizărilor şi al programului guvernanţei corporative. Acum, această problemă a premierului s-a accentuat".

Potrivit Andreei Paul, PDL cere Guvernului USL responsabilitate şi seriozitate în angajamentele interne faţă de români şi în angajamentele externe faţă de instituţiile internaţionale.

Deputatul PDL ne-a mai spus: "Sper ca noul memorandum cu FMI să se bazeze în primul rând pe o politică fiscală mai relaxată, întrucât, de-a lungul mandatului său, acest Guvern nu a făcut decât să adauge noi taxe şi impozite. De aceea este atât de ipocrită abordarea Executivului prin care aduce în prin plan reparaţiile pe care vrea să le facă, în condiţiile în care a adoptat 35 de noi taxe şi păstrează şi în 2014 cota de 24% a TVA. Toate acestea se transpun într-o tăiere de 8 miliarde lei din banii românilor".

Victor Ponta susţine că nu există vreun mandat dat de preşedinte pentru negociere: "Nici măcar umilul Boc nu îşi lua mandat, înainte. Probabil că se ducea aşa, pe acolo, dar nu există această procedură. Preşedintele ţării îşi termină mandatul. Nu putem să facem bugetul cum vrea preşedintele, că domnia sa pleacă".

Ponta: "Refuzul lui Băsescu de a semna memorandumul aduce pierderi de 150 milioane lei pe lună"

Ţara noastră pierde 150 de milioane de lei pe lună ca urmare a refuzului preşedintelui Traian Băsescu de a semna memorandumul cu FMI, a spus, ieri, Victor Ponta, precizând: "Singurul efect direct pe care îl avem este pierderea acelui top-up, acel 10% în plus pe care îl primim ca şi cofinanţare de la UE. Practic, e vorba de 1,7 miliarde lei pe an, deci 150 de milioane de lei pe lună, deci 30-35 de milioane de euro pe care le pierdem în fiecare lună de la Comisia Europeană, pentru că în loc de 95% cofinanţare, primim doar 85%. Deci, dacă vreţi, primul calcul al acestei supărări a preşedintelui este de 150 de milioane de lei pe lună, pe care îi pierdem de la Comisia Europeană".

Ponta a spus că memorandumul nu poate fi trimis la FMI, pentru că este vorba despre un acord internaţional şi, conform Constituţiei, acordurile internaţionale trebuie semnate şi de preşedintele ţării.

"După cum ştiţi foarte bine, FMI a anunţat că şi-a anulat şedinţa board-ului din luna decembrie, în care trebuia să aprobe noua scrisoare de intenţie şi memorandumul. La un moment dat, după ce preşedintele acceptă ideea că trebuie să facem o comisie de anchetă, probabil că o să semneze", a mai spus Ponta.

Primul ministru a declarat că bugetul se votează "în condiţiile negociate cu FMI şi CE": "Vreau să fim, totuşi, raţionali şi să nu intrăm în panică. Bugetul se votează, intră acum (n.r. ieri) în discuţia Parlamentului, în condiţiile negociate de noi cu FMI şi CE. Adică ne ţinem de cuvânt şi aşa e normal şi se va vota în toate datele sale negociate de Guvern cu instituţiile internaţionale".

El a precizat că, după ce va fi votat de Parlament, bugetul pe 2014 va pleca spre preşedinţie, pentru promulgare.

"O să vedem dacă, pentru prima dată în 24 de ani, preşedintele nu va promulga bugetul, nu vreau să anticipez", a spus Ponta.

Articolul care prevede că încasările din accize se constituie ca venituri la stat şi că vor merge la autostrăzi va rămâne în proiectul de buget, potrivit premierului Ponta.

Ponta: "Motivele pentru care Băsescu nu vrea să ratifice memorandumul au legătură cu înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi"

Victor Ponta susţine că motivele pentru care preşedintele Traian Băsescu nu doreşte să ratifice memorandumul cu FMI nu au legătură cu majorarea accizei la carburanţi, ci cu înfiinţarea comisiei de anchetă în cazul Călăraşi.

Şeful Guvernului a spus că a aflat din presă despre decizia preşedintelui în ceea ce priveşte memorandumul cu FMI, afirmând că ar fi fost dispus să vorbească cu Traian Băsescu despre acest subiect, dacă ar fi fost contactat.

"N-am crezut că preşedintele va fi atât de iresponsabil, am crezut că mă va înjura la televizor, mă va face în toate felurile, dar va semna documentul. E un nivel superior al iresponsabilităţii la care preşedintele a ajuns şi, evident, e vorba de o lipsă de discernământ", susţine Ponta.

Şeful Executivului a reiterat, ieri, că, atât timp cât preşedintele Traian Băsescu va refuza să semneze documentele, acordul cu FMI este suspendat.

Cristian Socol, consilierul premierului, a subliniat: "Într-un mod raţional, calm şi lucid, se va acţiona pentru a limita reintrarea României în spirala morţii: zgomot politic, creşterea CDS - urilor şi a riscului de ţară, mărirea costului refinanţării datoriei publice scadente şi a deficitului bugetar, deprecierea bruscă a cursului de schimb şi întârzierea relansării economice".

Domnia sa a precizat că, în prezent, România se împrumută mai ieftin decât Italia sau Spania.

Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini

Reporter: Domnule Mihai Bogza, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), alături de alte organizaţii ale mediului de afaceri, s-a pronunţat împotriva creşterii de impozite anunţate de Guvern. În acest context, cum comentaţi poziţia preşedintelui Băsescu de a refuza semnarea acordului cu FMI, invocând argumente utilizate şi de comunitatea de afaceri?

Mihai Bogza: Întrucât discuţia s-a mutat în sfera luptei politice, ne vom abţine ca în perioada următoare să ne mai pronunţăm în public pe marginea acestui subiect. Ne manifestăm, totuşi, disponibilitatea ca, în condiţiile în care măsurile fiscale prevăzute în acordul cu FMI vor face obiectul unor negocieri între factorii politici locali, să punem la dispoziţia acestora propriile noastre analize economice şi propuneri, aşa cum ne-am străduit să o facem şi până acum. Până la urmă, obiectivul nostru îl constituie realizarea unui mediu de afaceri prietenos, care să permită o creştere rapidă şi sustenabilă a economiei româneşti şi toate eforturile FIC sunt subsumate realizării acestuia. Sperăm din toată inima că şi clasa politică împărtăşeşte acest obiectiv.

Purtătorul de cuvânt al lui Olli Rehn: "România să respecte recomandările Consiliului, indiferent dacă semnează sau nu cu FMI"

România trebuie să respecte recomandările Consiliului UE privind reformele structurale şi măsurile bugetare, indiferent dacă semnează sau nu memorandumul cu FMI, a declarat, ieri, Simon O'Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului Olli Rehn.

"Din punct de vedere al Comisiei este foarte simplu: România a aplicat pentru acordul preventiv şi, bineînţeles, România trebuie să decidă dacă doreşte să continuie programul care a fost convenit în vară", a precizat oficialul, citat de Mediafax.

Recomandările făcute în iulie de Consiliul UE includ "măsuri fiscale pentru a asigura îndeplinirea ţintelor bugetare stabilite, precum şi reforme structurale ample pentru a îmbunătăţi capacitatea administrativă a României şi pentru a ridica potenţialul de creştere economică", a explicat acesta, precizând: "În ceea ce priveşte acordul, România trebuie să ia o decizie. Vom aştepta această decizie".

Fondul Monetar Internaţional aşteaptă, de asemenea, ca autorităţile noastre să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru atingerea ţintei de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.

"În timpul unei misiuni recente, o echipă de experţi a FMI a convenit, prin consultare, cu autorităţile române asupra politicilor necesare pentru a încheia prima evaluare a acordului stand-by al României cu Fondul, inclusiv politicile necesare pentru a limita deficitul fiscal la 2,2% din PIB în 2014. Avem cunoştinţă despre dezacordul preşedintelui Traian Băsescu cu Guvernul în ceea ce priveşte măsurile concrete care ar urma să fie utilizate pentru a atinge această ţintă. Staff-ul monitorizează evoluţiile şi aşteaptă o decizie a autorităţilor dacă doresc să modifice politicile necesare pentru a asigura atingerea ţintei de deficit convenite, înainte de a depune pachetul de politici la Consiliul Executiv al FMI", arată un comunicat al FMI.

Consiliul Director al Fondului urma să discute şi să aprobe prima evaluare a noului acord cu România în data de 18 decembrie, când ar fi trebuit aprobată scrisoarea suplimentară de intenţie şi memorandumul tehnic negociate de reprezentanţii delegaţiei FMI în perioada 22 octombrie-4 noiembrie.

REACŢII

Oprişan: "Băsescu să înceteze să-i mai facă hoţi pe primari şi pe preşedinţii de CJ"

Preşedintele UNCJR, Marian Oprişan, i-a transmis, ieri, şefului statului, Traian Băsescu, să înceteze să-i mai facă hoţi pe primari şi pe preşedinţii de CJ, el arătând că doar judecătorii sunt cei care pot pune astfel de etichete, în baza legii. Marian Oprişan a spus: "Preşedintele României, Traian Băsescu, trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna să-i mai facă pe primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene din România hoţi. Domnul preşedinte al României nu face decât să jignească cetăţenii comunităţilor noastre, care ne-au ales prin vot direct, universal şi secret, aşa cum a fost ales şi domnia sa în primul şi al doilea mandat prezidenţial". El a precizat, citat de Mediafax, că doar Justiţia poate pune asemenea etichete.

El a menţionat că este jignitor pentru poziţia lui Traian Băsescu, de şef de stat, să folosească asemenea practici pentru a învrăjbi populaţia, pentru a dezbina societatea şi pentru a "asmuţi" împotriva aleşilor locali categorii de cetăţeni care nu de fiecare dată sunt foarte informate cu privire la ceea ce se întâmplă în politica statului român sau politica autorităţilor locale.

Mazăre: "Benzina în România e mai scumpă decât în alte ţări"

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu este de acord cu acciza la carburanţi şi spune că trebuia găsită o altă soluţie, deoarece "şi aşa benzina în România este mai scumpă decât în foarte multe ţări europene". Radu Mazăre a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că indiferent unde ar merge banii colectaţi în urma aplicării accizei la carburanţi, nu trebuia luată o asemenea decizie: "Nu îmi place, dar nu am fost consultat. De ce nu îmi place? Pentru că nu cred că este bine să mai punem taxe şi să apăsăm. Fug ca dracul de tămâie de a creşte taxele în Constanţa. Nu cred că este bine indiferent unde ar merge banii respectivi. Eu înţeleg că banii respectivi ar fi trebuit să meargă la drumuri. Cred că trebuiau găsite alte soluţii, nu creşterea taxelor. Şi aşa benzina în România este mai scumpă decât în foarte multe ţări europene civilizate, dezvoltate, din Vest. O să ajungem ca turcii, numai pe la turci e 2 euro şi ceva, mai scumpă ca în Germania".

El a spus însă că se ocupă doar de bugetul local, nu şi de cel naţional: "Eu fac bugetul local, nu fac bugetul central. Dacă voiam să fac bugetul central, mă duceam să fiu prim-ministru. Nu vreau, stau primar".

CHIŢOIU CĂTRE PDL:

"Prezentaţi o situaţie alarmistă, speriaţi populaţia cu taxe mari"

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a răspuns, ieri, la dezbaterea bugetului de stat în plenul reunit, criticilor aduse de reprezentanţii opoziţiei, acuzându-i că prezintă o "situaţie alarmistă şi sperie populaţia cu taxe mari". Chiţoiu a arătat că bugetul de stat pe 2014 este construit pe măsuri de relansare economică. "Eu îi înţeleg pe parlamentarii de la PDL şi am răspuns şi la moţiunea simplă de săptămâna trecută. Încercaţi să prezentaţi o situaţie alarmistă, să speriaţi populaţia cu un nivel foarte mare al impozitării, prin creşterea numărului impozitelor şi taxelor mari, prin luarea banilor din buzunarele românilor. Am rugămintea să fim puţin ponderaţi", a spus ministrul Finanţelor.

El a mai arătat că impozitele şi taxele prevăzute în legislaţia fiscală, pentru anul 2014, au vizat în principal extinderea bazei de impozitare şi sunt adresate mediului economic, şi nu cetăţenilor în mod direct.

Reprezentantul Executivului a mai spus că acest buget are la toate capitolele sume mai mari alocate decât bugetele anteriore.

"Avem peste 4.000 de proiecte începute în guvernarea dumneavoastră, fără finanţare la momentul respectiv şi aflate în diferite stadii de execuţie", a mai spus Chiţoiu, despre bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Partidele politice ale acestei tari au gasit de cuviinta sa trimita pe listele de candidati personaje cu dificultati de autocontrol psihic,gata oricand sa se ia de gat cu adversarii politici doar de dragul de a arata lumii cat de puternici sunt.

    Nu astfel de leaderi doresc romanii,in timp de pace sau in timp de razboi.

    O tara plina de someri,cu copii ai caror parinti cauta joburi in lumea larga,nu se conduce cu conferinte de presa,ci cu strategii si cu politici pe termen scurt si lung. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb