Rata şomajului din Marea Britanie a înregistrat, în perioada martie-mai 2015, prima creştere din ultimii doi ani, anunţă Oficiul Naţional de Statistică (ONS) de la Londra.
Conform datelor oficiale, rata şomajului a urcat la 5,6% în intervalul menţionat, după ce, în perioada februarie-aprilie 2015, s-a situat la 5,5%, cel mai redus nivel din 2008. Numărul şomerilor din Marea Britanie a crescut cu 15.000 în cele trei luni analizate, la 1,85 milioane, în timp ce numărul persoanelor care au solicitat ajutor de şomaj în iunie a urcat cu 7.000, acesta fiind primul avans din octombrie 2012.
Datele ONS mai arată că rata anuală de creştere a salariilor, incluzând bonusurile, a fost de 3,2% în perioada martie-mai 2015, acesta fiind cel mai important avans din ultimii cinci ani. Rata anuală de creştere a salariilor, excluzând bonusurile, a fost de 2,8% - cea mai mare din februarie 2009.
Economia Marii Britanii a crescut peste aşteptările oficiale în primele trei luni din 2015, conform datelor revizuite ale ONS. În perioada ianuarie - martie 2015, PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,4%, faţă de estimarea precedentă de 0,3%. În ultimul trimestru din 2014, avansul a fost de 0,6%.