"Sony" Corp., cel mai mare exportator nipon de electronice de larg consum, a raportat, în mod neaşteptat, a treia pierdere anuală consecutivă, din cauza unor taxe speciale. Compania a fost afectată, totodată, de cutremurul din martie, din Japonia, care i-a distrus fabricile, dar şi de atacurile hackerilor, care au obligat societatea să suspende reţeaua PlayStation.
Pierderea netă a fost de 260 miliarde yeni (3,2 miliarde dolari) în exerciţiul fiscal încheiat în 31 martie, conform datelor preliminare prezentate ieri de companie. Analiştii anticipau un profit de 76 de miliarde yeni, iar oficialii companiei, de 70 de miliarde yeni.
Câştigul operaţional a crescut la aproape 200 de miliarde yeni, iar vânzările au scăzut cu 0,5%, la 7.180 miliarde yeni. Analiştii estimau 206 miliarde yeni, respectiv 7.200 de miliarde yeni.
Potrivit estimărilor specialiştilor, atacurile hackerilor asupra reţelei PlayStation vor costa compania 14 miliarde yeni. Oficialii "Sony" speră să refacă pe deplin reţeaua până la finele lunii mai.
În anul fiscal încheiat în martie 2010, compania niponă a înregistrat o pierdere de 439 milioane de dolari, după un deficit de 98,9 miliarde yeni în anul anterior, care a fost primul cu pierderi din ultimii 14 ani, pentru "Sony".