Cinematografe din SUA au anunţat marţi că vor prezenta de Crăciun filmul "The Interview", o comedie despre un complot fictiv de asasinare a liderului nord-coreean Kim Jong-un, transmite BBC.
Anunţul vine după ce compania care a produs lungmetrajul, Sony Pictures, luase decizia de a renunţa la difuzarea acestuia în contextul devastatorului atac informatic împotriva sa comis de hackeri din Coreea de Nord.
Două cinematografe - unul din Atlanta şi altul din Austin - au comunicat pe Twitter că proiecţia filmului va avea loc de Crăciun, exact la data la care fusese programată iniţial premiera sa, şi că această acţiune are acceptul firmei Sony Pictures.
Atacul care a afectat extrem de grav casa producătoare de filme a dus la o escaladare a tensiunilor dintre Washington şi Phenian. Preşedintele american, Barack Obama, a declarat, duminică, într-un interviu la CNN, că administraţia sa analizează posibilitatea reintroducerii Coreii de Nord pe lista statelor care sprijină terorismul.