SORIN BLEJNAR ŞI VIOREL COMĂNIŢĂ - TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ Cei care ar fi trebuit să albească economia, acuzaţi din nou de evaziune fiscală

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 iulie 2014

Cei care ar fi trebuit să albească economia, acuzaţi din nou de evaziune fiscală

Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi fostul şef al Autorităţii Vamale, Viorel Comăniţă, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, într-un dosar de evaziune fiscală, constituire şi sprijinire a unui grup infractional organizat.

Cei care ar fi trebuit să scoată la lumină faptele de corupţie din economie şi să reducă evaziunea sunt învinuiţi de procurori că au vândut motorină fără documente, prejudiciind statul cu 56 de milioane de euro.

Comunicatul DNA precizează: "În perioada 2011-2012, inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie, precum şi de Vrînceanu (fostă Cozma) Mariana, Belba Nicolae, Ionescu Lucian, care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit".

Cazul despre care DNA a publicat, ieri, informaţii, are legatură şi cu dosarul "Motorina", în care Blejnar a fost trimis în judeactă pentru infracţiuni similare.

În ambele dosare, urmărirea faţă de Sorin Blejnar a început în anul 2012.

Printre altele, procurorii DNA mai subliniază, în comunicatul de ieri: "Chirvăsitu Dumitru, Nemeş Radu şi S.C. Inkasso Jobs S.R.L. au transferat prin tranzacţii repetate suma totală de 13.212.000 dolari din sumele obţinute din evaziune fiscală către un cont din Dubai controlat de inculpaţii Nemeş Radu şi Nemeş Diana Marina, înregistrând ca justificare operaţiuni fictive de consultanţă, pentru a disimula origina ilicită a acestor sume. Mecanismul evazionist presupunea importul de motorină în regim de antrepozit fiscal, fără plata accizelor, de către S.C. Inkasso Jobs S.R.L., care o revindea imediat către S.C. Excella Real Grup S.R.L. În paralel, S.C. Excella Real Grup S.R.L. achiziţiona în mod fictiv ţiţei de la mai multe societăţi fantomă şi întocmea înscrisuri care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu ţiţei, obţinându-se produse petroliere inferioare slab accizate. Aceste produse (combustibil lichid greu şi combustibil lichid navo) erau vândute în mod fictiv către alte societăţi fantomă, astfel încât producătorul se descărca scriptic de stocul de motorină. În realitate, motorina era vândută direct de S.C. Excella Real Grup S.R.L. către mai mulţi distribuitori (S.C. Benz Oil S.R.L. şi S.C. Ana Oil S.R.L.), în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori un alt grup de societăţi fantomă, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.

Ulterior, motorina era distribuită către staţii de carburant, iar sumele obţinute erau transferate în conturile bancare ale societăţilor fantomă care aveau aparent rolul de furnizori iniţiali ai circuitului, de unde erau retrase în numerar şi erau împărţite între membrii grupului".

Accizele neplătite sunt în cuantum de 131.360.917,09 lei, iar TVA-ul în cuantum de 109.373.185,05 lei, potrivit DNA.

Marta Codruţ Alexandru a sprijinit grupul infracţional în schimbul unei părţi din beneficiile obţinute, asigurând legătura cu funcţionari publici aflaţi în sfera lor de influenţă şi care erau în poziţia de a le proteja interesele, potrivit DNA.

Procurorii au dispus disjungerea cauzei şi formarea unul alt dosar penal, în vederea continuării cercetărilor cu privire la alte persoane fizice şi juridice, între care şi Marta Codruţ Alexandru, fost şef de cabinet al lui Blejnar, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Codruţ Marta a dispărut în luna mai a anului 2012 şi a fost dat în urmărire internaţională, faţă de acesta dispunându-se arestarea preventivă în lipsă.

În dosar apar numele mai multor persoane fizice şi juridice utilizate în aceste fapte de corupţie.

DNA a dispus şi menţinerea măsurilor asiguratorii instituite în cauză, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor trimişi în judecată, până la concurenţa sumei de 242,642,205.44 lei, în vederea recuperării pagubei produsă bugetului de stat prin infracţiunile deduse judecăţii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A nenorocit si piata de capital impreuna cu ministrul de finante Vladescu prin modificarile aiurea la codul fiscal. Doi specialisti in evaziune fiscala si coruptie la finante. La ASF specialisti in coruptie si incalcarea legii ......... e putreda tara asta de coruptie !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb