SORIN GRINDEANU:  "În domeniul absorbţiei fondurilor europene s-a făcut în două luni mai mult decât au făcut alţii într-un an"

A.I.
Politică / 25 mai 2017

Sorin Grindeanu (Sursa foto: captură Youtube)

Sorin Grindeanu (Sursa foto: captură Youtube)

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, la evenimentului de semnare a primelor 11 contracte de finanţare din sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicării (TIC) în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, că în două luni Guvernul pe care îl conduce a făcut, în domeniul absorbţiei de fonduri europene, mai mult decât au realizat alţii într-un an, precizând că pas cu pas se va ajunge la absorbţia unor sume cât mai mari din fondurile europene, transmite News.ro.

Sorin Grindeanu a afirmat: "În acest moment, documentaţiile pentru acreditarea autorităţilor de management sunt toate trimise la autoritatea de audit (...) În două luni de zile s-a făcut mai mult decât au făcut alţii într-un an, un an şi ceva. Vorbim de paşi, ţinta e îndepărtată, dar încet-încet, pas cu pas, ajungem acolo unde ne dorim cu toţii şi anume la absorbţia unor sume cât mai mari din fondurile europene (...) Am făcut evenimentul de astăzi tocmai pentru a transmite mesajul nostru, al Guvernului, al ministerelor de linie şi a transmite hotărârea pe care o avem în a grăbi lucrurile legate de absorbţia de fonduri europene. Sunt 10 - 11 proiecte care sunt pe POC, pe Axa 2, pe TIC, sunt proiecte care vin acum în faza de semnare de contracte. (...) Am dorit şi eu, şi doamna vicepremier, şi doamna ministru, şi domnul ministru Jianu, astăzi, să transmitem acest mesaj, de susţinere, de deblocare a unor lucruri care au fost blocate mai mult decât trebuia şi care încet-încet reintră în normal".

Proiectele vizează dezvoltarea unor game de produse/servicii TIC cu aplicabilitate în restul economiei româneşti pentru integrarea pe verticală a soluţiilor TIC şi realizarea proiectelor strategice inovative cu impact asupra dezvoltării întregii industrii TIC la nivel naţional sau internaţional, potrivit sursei citate.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat: "Pentru această categorie de proiecte, bugetul iniţial de 59,73 milioane euro a fost suplimentat la 79,35 milioane. Am luat decizia aceasta ca să putem acorda finanţare tuturor proiectelor ce au depăşit pragul minim de calitate, având în vedere că este vorba despre proiecte care duc la creşterea contribuţiei sectorului TIC pentru competitivitatea economică".

La eveniment au participat şi mai mulţi membri ai Executivului, dar şi cei 11 beneficiari ai contractelor de finanţare din fonduri europene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb