Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre incidentul dronei găsite în judeţul Tulcea, că nu are competenţe şi nu vrea să comenteze "atribuţiunile pe care le au alţi colegi de-ai mei care sunt membri CSAT", potrivit News.ro.
"Eu nu sunt membru CSAT, ce au transmis ministrul Apărării şi preşedintele cred că lămureşte. Nu e rolul meu să comentez acest lucru, avem un ministru al Apărării care a comentat şi a spus ce are de spus, avem un prim-ministru şi un preşedinte. Repet, ministrul Apărării Naţionale a comunicat din acest punct de vedere, am văzut şi comunicări din partea omnului preşedinte, eu cred că lucrurile au fost clarificate", a spus ministrul Transporturilor, despre incidentul legat de găsirea unor bucăţi dintr-o posibilă dronă rusească pe teritoriul României, în zona Tulcea.
Întrebat care ar trebui să fie poziţia României pe acest incident, Grindeanu a spus: "Repet, nu am competenţe şi nu vreau să comentez atribuţiunile pe care le au alţi colegi de-ai mei care sunt membri CSAT. Eu nu sunt membru CSAT, ceea ce a transmis ministrul Apărării şi preşedintele eu cred că lămureşte. Am văzut că e o anchetă în curs, lucrurile sunt în desfăşurare, sunt convins că ministerul Apărării şi celelalte componente ale statului care au atribuţii din acest punct de vedere vor comunica".
Ministrul Transporturilor a fost întrebat şi dacă ministrul Apărării mai are susţinerea PSD. "Binenţeles, de ce să nu aibă?".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.09.2023, 17:28)
El e cu dragarea nu cu drona