SORINA PINTEA: "Suntem pe ultima sută de metri cu proiectele pentru realizarea spitalelor regionale"

M.I.
Politică / 14 mai 2019

Sorina Pintea

Sorina Pintea

Ministerul Sănătăţii este pe ultima sută de metri cu demararea proiectelor spitalelor regionale din ţară, în şedinţa de Guvern de astăzi urmând să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru prima astfel de unitate spitalicească - cea de la Iaşi, a declarat luni, la Horezu, ministrul Sorina Pintea.

"A fost un parcurs destul de dificil uneori şi datorită colaborării cu autorităţile locale, dar stadiul în acest moment este următorul: mâine (marţi, n.r.), în şedinţa de Guvern, se vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul Regional Iaşi, ceea ce înseamnă că avem cale liberă pentru depunerea cererii de finanţare la Bruxelles. Pe 28 mai, la Cluj, va fi o dezbatere publică privind acordul de mediu, urmând ca în două săptămâni să primim, în sfârşit, acel acord de mediu şi să putem intra cu indicatorii tehnico-economici în comisia ministerială. La Craiova, obţinerea acordului de mediu este programată în cursul lunii iulie. Deci, suntem pe ultima sută de metri", a afirmat ministrul Sănătăţii, conform Agerpres.

Totodată, Sorina Pintea a ţinut să precizeze că întârzierile la aceste proiecte nu sunt din vina PSD, aşa cum se vehiculează în spaţiul public.

"Am înţeles că în spaţiul public se discută că PSD ar fi blocat realizarea acestor spitale. Mie nu mi-a venit să cred pentru că aceste studii de fezabilitate au fost făcute de consultanţii Băncii Europene de Investiţii. Contractul cu aceşti consultanţi a fost făcut în decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru în august 2017. Adică sunt dovezi, nu poveşti. În octombrie 2017, primul teren, cel de la Iaşi, a fost cedat Ministerului Sănătăţii şi în mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei părţi din amplasament, iar cine ştie ce înseamnă un studiu de fezabilitate pentru o asemenea construcţie, ştie că s-au făcut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultanţilor angajaţi de Banca Europeană de Investiţii de două ori. Au fost lucruri pe care le-am spus în spaţiul public. Ei au crezut că fac spitale pentru altă ţară şi e înregistrarea şedinţelor în care eu am spus că ei fac pentru România. Vă dau şi un exemplu: în februarie 2018, când încă nu era discutată structura spitalelor, adică ce secţii vor avea, ei voiau să proiecteze spitalul regional Cluj cu 120 de paturi - Psihiatrie acuţi. Am spus că într-un spital regional, psihiatria nu cred că are locul. Atunci a fost prima dată când am cerut schimbarea consultanţilor", a adăugat Pintea, conform Agerpres.

Sorina Pintea a vizitat luni Spitalul Orăşenesc Horezu, la invitaţia conducerii administraţiei locale şi a spitalului din localitate, care au solicitat recent Ministerului Sănătăţii aproximativ 1,7 milioane de lei pentru achiziţionarea de echipamente medicale de înaltă performanţă, între acestea fiind şi un ecograf Doppler.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Streptococ auriu + v. nosocomial = LIPSĂ WC PUBLIC ÎN ,, ORAȘ "...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb